Un pic despre agentiile imobiliare

Nu aş fi cinstit dacă nu aş apăra şi agenţiile şi pe agenţi.

Hai să o spunem pe-aia dreaptă: majoritatea agenţiilor imobiliare la care se duce un român obişnuit să-şi caute micul său coteţ supraevaluat sunt rupte în fund... rău de tot! De câte ori nu aţi avut prilejul să participaţi la vizionări alături de un agent în adidaşi care se deplasa cu troleibuzul dar care, altfel, vehicula sumele cu multe zero-uri în coadă cu o nonşalanţă atât de mare încât ai fi zis că e însuşi nepotul lui Gigi Becali?

Ori, dacă s-ar învârti atâţia câini cu covrigi în coadă pe piaţa coteţelor de bloc, credeţi-mă că agenţii de pe această piaţă ar avea ceva mai mulţi bani, măcar să-şi schimbe adidaşii cu nişte pantofi de la Carrefour. Realitatea e însă că o agenţie obişnuită nu învârte mai mult de 1-2 miliarde de lei vechi / an, ceea ce înseamnă o cifră de afaceri la limita supravieţurii. 30-60.000 de euro / an, maxim maximorum 100.000. Dacă o bancă vă aprobă dumneavoastră un credit de 70.000 de euro, sunteţi mai valoros decât o mare parte a agenţiilor imobiliare româneşti!

Structura obişnuită a unei agenţii e cam aşa: un patron-Dumnezeu, mic antreprenor de 2 lei care speră şi el, ca mai toată lumea de altfel, să facă la un moment tranzacţia vieţii sale (un castel în Spania, sau ceva asemănător); şi câţiva trepăduşi plătiţi destul de prost care muncesc la birou, răspund la telefoane, cercetează piaţa, se deplasează la vizionări etc. Cam toţi sunt frustraţi: patronii deoarece, a dracului piaţă imobiliară, se umflă şi se umflă dar castelul din Spania tot nu se-arată la orizont, iar trepăduşii fiindcă sunt plătiţi prost de tot, cât să-şi cumpere perechea de adidaşi cu care vă impresionează pe dumneavoastră.

Din păcate - şi asta e o altă problemă a pieţei - 95% din micii patroni de imobiliare nu au nici o competenţă de management şi habar nu au să gestioneze un cash flow, sau să imagineze strategii convingătoare pentru a-şi dezvolta pe termen lung agenţia. Actuala explozie a preţurilor le pune lor înşile afacerea în pericol, deoarece tranzacţiile se încheie tot mai greu şi pe mulţi îi paşte falimentul. Degeaba zici că vinzi un coteţ cu 150.000 de euro dacă: 1. nu ai exclusivitate pe el şi 2. vânzarea durează 6 luni. De altfel, cunosc o grămadă de agenţi care înjură printre dinţi scumpirile şi declară ei înşişi că treaba e groasă rău, deşi în faţa clienţilor sunt numai lapte şi miere şi au grijă să-şi lustruiască adidaşii pentru a-i face cât mai strălucitori.

Alţii s-au reprofilat, se ocupă acum în special de terenuri, la care preţurile încă sunt accesibile, deşi şi aici trebuie avută mare grijă fiindcă numai un tolomac ar putea crede că munţii României vor arăta vreodată ca la Chamonix. Anul trecut a venit la mine un norvegian care vroia, de dragul nevestei românce, să cumpere o casă de vacanţă undeva în Prahova. L-am dus să o vadă (bani cheltuiţi) şi la faţa locului, când a auzit preţul, a gogonat ochii şi a exclamat: "I know I'm fucking her [adică pe nevastă-sa] but this is fucking ridiculous!"

În concluzie... sigur, agenţiile sunt de blamat că duc lipsă de profesionişti, de la patroni - care ar trebui să ştie cum se conduce o afacere - până la trepăduşi, care habar n-au ce trebuie cu adevărat să facă, dar agenţii şi agenţiile imobiliare sunt printre ultimii care ar trebui blamaţi de actualul nivel al preţurilor. Dimpotrivă, o scădere cu doar 10% a preţurilor ar mări numărul tranzacţiilor efectuate, ar mări numărul celor care ar putea accesa un credit, ar creşte încrederea vânzătorilor că nu îşi vor pierde acoperişul de deasupra capului dacă vând prost acum (un alt subiect pe care îl voi dezbate) etc. Nu mai vorbesc de o scădere de 15-20% care probabil că ar duce la o sărbătoare generalizată pentru 90% din agenţi şi care le-ar permite, în fine, să-şi schimbe adidaşii cu nişte pantofi mai acătării.