Argumente

Când am deschis blogul în urmă cu aproape un an aveam câteva idei fixe a căror cristalizare mă făcuse să fiu sigur că avem de-a face în România cu un "bubble" imobiliar.

De fapt ar trebui spus că în urmă cu vreo 2 ani de zile (deci prin 2006) noţiunea de bubble imobiliar, pe care am încercat să o traduc în româneşte cu sintagma "balonul imobiliar", îmi era destul de străină. Prin perioada aia au apărut însă întrebările care în vara lui 2007 se transformaseră deja în certitudine.

1. Micii afacerişti, cei cu afaceri care nu rulează mai mult de 2-3 miliarde ROL / an, şi care ar trebui să fie "sângele" pompat în venele economiei deveniseră în numai 5 ani incapabili să-şi cumpere o locuinţă din propria muncă. În mod normal profitul pe 2-3 ani (dacă socotim profitul la o rată decentă de 10-15%) ar trebui să fie suficient pentru ca omul să-şi cumpere o locuinţă cu banii jos. Ceea ce nu era cazul. În 2002 o firmă cu 2,5 miliarde ROL cifră de afaceri (la1 E = 4 RON) îţi aducea un profit de 250 de milioane. Aproape că luai o garsonieră cu banii ăştia. În 2006, deşi euro scăzuse la 3,5 (deci 2,5 miliarde ROL reprezenta, în euro, chiar o cifră mai mare), cu acelaşi profit mai luai... vreo 2 clanţe.

Aşa ceva e anormal şi la vremea aceea mi-a atras atenţia. Câtă vreme 2-3 miliarde ROL / an reprezintă încă o cifră de afaceri bunicică pentru 90% din afacerile româneşti, de ce nu am lua ca etalon ceea ce poate face cu munca sa un mic antreprenor?

Culmea este că dintr-o afacere de un asemenea nivel micul antreprenor o poate duce bine în continuare. Poate să-şi ia o maşină bună, poate să-şi facă o vacanţă frumoasă etc. Dar nu se mai lipeşte de-o casă.

2. Nebunia de pe terenuri. Anul 2007 a fost anul terenurilor. Toată efervescenţa, orientarea agenţiilor mici către terenuri, erau semne clare că se extrag sume masive din piaţa de apartamente vechi şi se bagă în terenuri.

Oare de ce?

3. Cu banii luaţi pe niscaiva betoane ceauşiste în România te puteai reloca în UK. Vă asigur că istoria asta este absolut reală.

Întrebaţi-i pe nişte emigranţi adevăraţi, plecaţi în anii '90, ce înseamnă relocare adevărată şi muncă de dimineaţa până seara pentru a-şi îndeplini visul, o casă, o maşină, o familie fericită. Brusc, în mirifica Românie, pardon, Noul Ierusalim, se creaseră condiţii economice atât de bune încât orice Ion şi orice Mărie îşi permiteau, ca boierii din vechime, să facă Parisul la pas... Măi să fie!

4. Relaxarea continuă a creditării din goană către noi nişe de piaţă. În general lumea reţine doar relaxarea din 2007, dar în realitate creditarea a suferit o mulţime de relaxări succesive. Prin 2004 amatorul de credite trebuia să aibă minim 1 an de continuitate la locul de muncă şi 6 luni de salariu pe cartea de muncă, iar singurele venituri recunoscute erau salariile. Prin 2006 se mai cereau doar 6 luni la locul de muncă şi 3 luni cu salariul pe cartea de muncă. Prin 2007 au început să se accepte ca venituri toate dubioşeniile, inclusiv tichetele de masă, a venit relaxarea, apoi au apărut (şi la noi) creditele pe 35 de ani. A naibii chestie, ceea ce nu se "relaxa" erau dobânzile şi comisioanele.

Mie nu mi se părea deloc că avem de-a face cu o piaţă care evoluează organic, ci dimpotrivă. Mi se părea că avem de-a face cu o piaţă care ori de câte ori îşi atinge maximul mai este împinsă de la spate un pic, şi încă un pic... ca şi cum o mână invizibilă ar fi vrut să vadă cât e maximul.

În tot acest timp alţii puneau creşterea preţurilor pe seama celor 3 marote naţionale mari şi late:

- duduie economia;
- cresc salariile;
- cererea e mai mare decât oferta.

5. În afară începuse criza. Fac trimitere la primul post de pe blog. La noi nu se sufla o vorbă, totul era roz. Toţi gorniştii ziceau că România e izolată în coconul ei.

România nu rămăsese izolată nici în '29, când era o ţară eminamente agrară, darămite acum. În august 2007 deja începuse filmul în ţările baltice (de-asta l-am şi pus în blogroll pe Latvian Abroad, pentru ca lumea să se informeze). Filmul rulează deja şi la noi deşi se pare că BNR-ul a înţeles lecţia balticilor şi nu are de gând să scape situaţia din mână.

6. Legat de punctul 5, presa era manipulată ceea ce făcea ca opinia publică să fie manipulată. Asta se vedea cu ochiul liber. Am mai trăit chestia asta în 1989, când lumea se prăbuşea în jurul nostru şi ziarele comuniştilor anunţau în câte un colţ de pagină că "s-a schimbat guvernul la Varşovia" sau că "PCR urmăreşte cu interes procesul constituţional socialist din Bulgaria şi salută noua conducere de la Sofia". În plină criză americană, ştirile pe această temă care îşi făceau loc în presa de la Bucureşti erau rare şi insignifiante. Rubricile de imobiliare erau inundate de prognoze care mai de care mai măreaţă şi de comparaţii fantasmagorice, făcute de fel de fel de oligofreni, cu Londra şi Parisul. A, pardon, şi cu Kievul.

De-asta am deschis blogul, să-mi susţin ideea: există balon imobiliar în România.