vineri, 9 ianuarie 2009

Stagnarea din cursul valutar. Un articol interesant semnat Karl Case şi Robert Shiller (1988)

Userul "mobutu" mă invită să îmi spun părerea despre ultima teorie care circulă prin piaţă, aceea privind faptul că "Scaderea preturilor a fost contrabalansata de (1) scumpirea creditarii si (2) devalorizarea puternica a monedei nationale in raport cu moneda europeana. Asadar preturile nu au scazut."

Ce să zic, e ca şi cum ai fi spus în primăvara lui 2007: "Creşterea preţurilor a fost contrabalansată de (1) relaxarea creditării şi (2) devalorizarea euro în raport cu leul. Aşadar preţurile nu au crescut."

Pricepeţi? Raţionamentul e atât de retardat încât nici nu ar merita să îţi baţi capul cu demontarea lui, dar, din păcate, suntem nevoiţi să o facem şi pe asta.

Ceea ce ar putea fi susţinut cu oarecare temei ar fi, eventual, faptul că preţurile nu au scăzut chiar atât de abrupt. Ţinând cont de faptul că în ianuarie 2008 un euro costa 3,65 lei şi în decembrie 3,95, putem spune că un apartament cotat la 100.000 de euro atunci şi la 80.000 de euro acum nu a scăzut cu 20% (cât ar fi în euro) ci cu doar 14,5% (cât ar veni în lei). Tendinţa însă e clară, la fel cum a fost clară şi din 2003 până în urmă cu aproximativ un an.

Probabil că unii îşi freacă mâinile de bucurie crezând că dacă euro ajunge la 4,5 lei ei îşi vor recupera pierderea datorată scăderii. Din păcate nu doar că nu vor recupera nimic, dar cu cât leul va deveni mai slab, cu atât preţurile în euro la care se va putea genera o tranzacţie vor deveni mai mici. Nu mai zic de consecinţele pe care le va avea o asemenea cotaţie în direcţia ieftinirii şi mai accentuate a caselor ca urmare a "publicaţiilor de vânzare".

Pe de altă parte nu trebuie uitat că suntem abia în luna a 10-a de scăderi (nici măcar nu s-a împlinit anul de când a început ... "criza", în limbajul imobiliarilor, "corecţia" în limbajul celorlalţi). Chiar zilele astea am citit un material - un articol dintr-un ziar românesc, sau un articol de pe un site străin?... chiar nu mai ţin minte (1) - conform căruia un ciclu de scădere durează în medie 6 ani, şi minim 3. Deci, în cel mai optimist caz, ne mai aşteaptă minim 2 ani de scădere - 2009-2010 şi parţial 2011 - oricâte eforturi ar face băncile sau actorii din real estate pentru deblocarea situaţiei. De asemenea ar fi interesant să citiţi articolul The Behaviour of Home Buyers in Boom and Post-Boom Markets (scris de Karl Case şi Robert Shiller în 1988). Ştiţi, ironia face ca lucrurile care se întâmplă la noi să fie atât de banale... sunt chestii studiate şi cunoscute pe alte meleaguri de zeci de ani. Pe scurt, articolul scris de Case şi Shiller porneşte de la 3 întrebări fundamentale:

  1. ce duce la creşterile şi căderile de preţuri?
  2. de ce în timpul boom-ului cererea e în exces, şi de ce vânzătorii nu ridică pur şi simplu preţurile, deodată, până la nivelul la care cererea scade?
  3. de ce în timpul perioadei de după boom există sentimentul de exces al... ofertei, şi, în ciuda acestui sentiment, de ce vânzătorii nu reduc pur şi simplu preţul până la nivelul la care se pot încheia tranzacţii fără să mai aştepte până li se lungesc urechile?

Acestea-s întrebările fundamentale. Pentru a studia comportamentul cumpărătorilor, cercetătorii au ales atât pieţe în boom, cât şi aflate în faza post-boom (fiind uriaşă, America permite acest lux). Studiul condus de Case şi Shiller i-a ajutat pe aceştia  să tragă următoarele concluzii:

  • resortul fundamental în spatele achiziţiei unei case este cel investiţional; majoritatea cumpărătorilor din boom cumpărau o casă pentru investiţie (pentru că preţurile creşteau) - este ceea ce am numit aici "cererea speculativă"; numai 5-10% dintre cumpărători (funcţie de oraşele studiate) nu îşi pusese deloc problema casei ca investiţie!
  • percepţia riscului investiţiei este redusă sau foarte redusă în pieţele aflate în boom, lumea pur şi simplu nu îşi poate închipui că poate face o investiţie riscantă; între 87%-98% dintre cumpărători (funcţie de oraşul studiat) erau convinşi, la momentul achiziţiei, că preţurile vor creşte în următorii ani!
  • cumpărătorii erau incapabili să-şi justifice raţional credinţa în creşterea preţurilor; ei apelau exclusiv la clişee, pretinzând de pildă că "economia locală e foarte puternică" (fără să poată motiva în vreun fel afirmaţia). Printre cele mai populare clişee din pieţele-boom se numărau: "locuim într-un oraş care oferă condiţii bune de viaţă" şi "nu e suficient spaţiu/pământ pentru toţi care vor să vină aici". În Milwaukee, unde preţurile fuseseră stabile, aceste argumente nu existau.
  • în pieţele-boom mass-media raportează mai ales vânzările senzaţionale (la preţuri mai mari decât cele ceruta) şi agenţii imobiliari preferă să adune oferte de vânzare, cât mai multe oferte, decât să viziteze pe îndelete proprietăţile pentru a se familiariza cu ele; pur şi simplu e mai profitabil pentru ei, datorită cererii în exces. Partea naşpa e că vânzările senzaţionale nu reprezintă decât 6-10% din totalul vânzărilor, majoritatea tranzacţiilor (55-76%, funcţie de oraşul studiat)  făcându-se la un preţ mai mic decât cel de strigare, chiar şi în perioadă de boom. Tocmai pentru că e boom, însă, presa urmăreşte să raporteze boom-ul şi excepţia devine normă.
  • pe o piaţă în scădere strategia vânzătorilor e aşteptarea; 50-69% aşteaptă revenirea condiţiilor necesare pentru a obţine ce vor, restul nu aşteaptă; procentul de aşteptare este foarte mare în pieţele care tocmai au experimentat boom-ul (aproape 70%) şi foarte mic (50%) într-o piaţă stabilă. Un număr infim de respondenţi (cam 4.5%) au răspuns că sunt pregătiţi să coboare preţul până vor vinde repede casa. Se explică, astfel, de ce preţurile scad încetul cu încetul şi nu brusc. Cam 20% este procentul celor dispuşi să coboare încet preţul, în trepte, dar numai până la o anumită limită.

Concluzia articolului este că investitorii dintr-o piaţă-boom nu au niciun fel de imagine asupra fundamentelor, investiţia lor fiind condiţionată social (pe baza zvonurilor şi a clişeelor pe care le aud zilnic). Ei sunt motivaţi de credinţa că preţurile mai au loc de creştere şi că, dacă nu acţionează acum, vor fi incapabili să-şi mai cumpere casa dorită. În ceea ce priveşte cauzele concrete ale unui boom pe case, cei doi cercetători sugerează că pot avea loc evenimente pozitive, cum ar fi o creştere de salarii sau o creştere a imigrării, care chiar pot avea un mic impact asupra preţurilor. În clipa aceea apar "investitorii", care observă că preţul caselor "creşte", şi se declanşează mecanismul real al creşterii preţurilor prin excesul de cerere (toată lumea vrea să "investească"). Preţurile nu cresc totuşi brusc până la nivelul maxim admisibil deoarece există o rezistenţă psihologică a cumpărătorilor, care trebuie să se acomodeze întâi cu preţurile din ce în ce mai mari. Deci preţurile cresc treptat. Invers, avem o rigiditate a scăderii din motive similare: vânzătorii nu sunt siguri că preţurile nu vor creşte iar. Unii declară că "nu îşi permit" să vândă sub un anumit preţ, pentru că de multe ori vor să cumpere altă casă şi degeaba lasă ei la preţ, dacă nu lasă şi vecinul. Alţii sunt convinşi că din case nu pierzi niciodată, deci să vinzi în pierdere e pur şi simplu un non-sens. Toţi aceşti factori acţionează simultan şi sentimentul, în mintea vânzătorilor, e că preţurile scad mult prea încet pentru a nu aştepta, cel puţin până se conving de realitatea vreunui nou prag minim.

Piaţa din România are această caracteristică, şi anume că preţurile sunt exprimate în euro deşi câştigurile populaţiei sunt în lei. Sigur că, în condiţiile unui curs valutar foarte flexibil, vânzătorii pot primi în anumite conjuncturi (cum e acum) de 2 lei speranţă, dar nu trebuie să uite un lucru: ceea ce se întâmplă acum pe piaţa imobiliară din România nu e nou, nu e senzaţional, ci e un fenomen banal, studiat şi cunoscut în Occident. Creşterea preţurilor s-a datorat aşteptărilor aberante provocate de intrarea în NATO şi UE, nicidecum vreunei "alinieri" la nişte ipotetice valori europene. Scăderea se va face încet, treptat, pe măsură ce vânzătorii dispuşi în mod real să vândă vor testa noi praguri minime şi îi vor obliga şi pe ceilalţi să se alinieze la ele. 

--

(1) - ăsta e articolul: http://www.baniinostri.ro/Real-estate/Cand-se-va-opri-declinul-pietei-imobiliare---a340.html

120 de comentarii:

Tufis spunea...

Sunt destule zone in care preturile la case s-au masurat dintotdeauna in lei, punct si de la capat. Nu, nu Targu-Jiu si Caras Severin.

Andrei Stroiescu spunea...

Preturile scad incetul cu incetul si nu brusc datorita aplicarii unei strategii de reducere a pierderilor (in unele cazuri) dar mai ales a lacomiei (in majoritatea cazurilor). Nimeni nu risca sa vanda ca fraierul cu "prea putin" facand un discount masiv, ca de, nu sti nicicand de unde sare iepurele. Asa ca mai scazi, mai astepti, mai scazi, mai astepti, si printre mai zici vreo doua de bine la adresa alora care tot bat campii cu "prabusiri".

Responsabila de un interval de scadere masurabil in ani este frica de "prea putin"!

O scadere brusca ar putea genera pierderi mari pe termen scurt (poate nu neaparat in sensul de pierdere efectiva, ci mai mult in sensul contabil, de pierdere prin nerealizarea castigului propus), insa i-ar aduce pe toti rapid in pozitia de a lua un nou start, in conditii de normalitate (nu de bula), pierderile (acolo unde sunt) urmand sa fie recuperate pe termen mediu si lung (cei cu pierderi irecuperabile nu aveau ce cauta pe piata oricum).

Cum putini sunt dispusi sa-si asume pierderi, majoritatea crede si vrea sa creada ca daca va trage de timp suficient de mult va interveni ceva care sa schimbe situatia si pierderile sa fie minimizate (cu alte cuvinte, sa nu cumva sa vinda cu "prea putin").

Si uite asa scaderile se intind pe termen mediu / lung, ajungandu-se de multe ori chiar la valori mai mici decat s-ar fi ajuns printr-o ajustare brusca, pierderile cumulate in timp depasindu-le pe cele din prima varianta, in timp ce recuperarea lor se va realiza tot pe termen mediu/lung.

De cate ori nu ati vrut sa scapati de vreun lucru valoros, initial dorind sa-l vindeti cu un pret cat mai bun si sfarsind dupa un timp prin a-l arunca la gunoi sau a-l da cuiva gratis, sau in cel mai bun caz vandut pe un pret de nimic (pentru ca valoara sa a tot scazut treptat in timp), cand un pret din start cu jumatate mai mic decat cel cerut initial (si care la vremea respectiva vi s-ar fi parut absurd) ar fi rezolvat situatia repede si cu un castig mai mare decat cel final?

Si in incheiere, un link catre un comentariu mai vechi de-al meu care la vremea respectiva a trecut destul de neobservat...

comentariul din 10 oct 2008

elzorab spunea...

http://www.bloombiz.ro/finante/bnr-vrea-sa-relaxeze-conditiile-de-acordare-la-creditele-ipotecare

inca "dezvoltatorii" de pe la noi mai spera ca BNR ii va salva.
sa nu uitam ca in curand intram pe mana FMI, iar aia nu se joaca. ma indoiesc ca vor acorda imprumuturi romaniei, chiar si de 1 dolar, daca BNR va relaxa conditiile. de fapt nu e vorba de relaxare ci de reluarea inconstientei. creditarea nu e constransa acum, e pur si simplu asa cum e normal. adica trebuie sa faci dovada ca poti sa returnezi un credit nu doar sa promiti si sa visezi la cai verzi pe pereti.
reluare creditarii inconstiente, poate salva cativa rechini de la dezasstul care-i astepata, poate determina inca pe cateva mii de inconstienti sa sara la credite(desi probabiliatea e mica) poate preturile se vor prabusi mai lent(daca-mi permiteti), se poate intarzia putin aceastra prabusire, dar in final rezultatul va fi colapsul total, pe fondul lipsei de credibilitate, lipsei oricarui ajutor din partea FMI, probabil agentiile de rating ne mai scad nota la purtare. etc.

in doua cuvinte, "relaxarea creditari" insemna salvarea celor catorva mafioti, care tocmai au muscat-o, pe spatele marii majoritati a populatiei.

in cazul asta poate o tot e mai bine sa cumpere ANL la preturi de specula tot ce e pe piata, macar o face pe fata si stim care-i treba...

Unknown spunea...

pareraea mea!

Unknown spunea...

te axezi(focusezi cum zic niste unii)pe niste piste false,lasa retardatii sa-si expuna teoriile puerile, blogul asta, din cate stiu eu,e construit pt face ceva previziuni,de ceva vreme vad ca se vb doar la timpul trecut,revino-ti la esenta pt care ai infiintat acest blog.Hai sa nu mai comparam economia SUA cu a noastra.la noi 50% din cash,pana mai acum ceva vreme,era provenit din economia neagra,trebuia cumva spalat,masina de spalat se numea ”imobiliare”.acum cash-ul sa evaporat,hai sa facem ceva previziuni ,ca de istorie sunt satul

Unknown spunea...

si ca sa-mi spun si eu parerea,
preturile din 2007 vor revenii in 2017.

Tufis spunea...

Previziuni? Ma incumet eu

Ceea ce nu se intelege prea bine nici de catre pitzi-urile de la tv care spun asta e ca leul se duce naibii pentru ca anumite firme lichideaza tot si inchid filiala aici.

Siemens Cluj a lasat pe drumuri 150 de oameni la sfarsitul lui 2009, daca nu ma insel cu privire la numar. Da, sectorul "IT", ala imun. Verificati pe desprefirme, e undeva un comentariu la una dintre firmele grupului

Mai au vreo 4 firme pe la noi, undeva la 600 de oameni. Si asta e varful vizibil al iceberg-ului, mai sunt multe multinationale in situatia asta

Previziune? Vremuri cumplite pentru filialele multinationalelor aici, dar, oricat de absurd pare, o gura temporara de oxigen, cel putin la astia care nu au nevoie de echipamente ultra scumpe si deci investitii majore pe aceasta parte, gen firme producere software.

Dispar multinationalele, dispar si salariile de 2000 de euro. Dispar salariile de 2000 de euro? Umm, cred ca cererea solvabila va fi formata din patroni de succes o vreme, halal cerere, sunt cu milioanele, valeu, fugiti CA_CRESTE.

In ciuda a ce spera unii cititori, nu, nu va putea lua toata lumea apartamente. Chiar pentru toti nu exista nici in exemplul ultradat, Tg. Jiu. Aia cu venituri probabile decente si fara credite... banuiesc eu ca da:)

Tufis spunea...

evident, in paragraful 3, dupa "oxigen" urmeaza "pentru firmele romanesti"

Manole spunea...

@viorel: nu e vorba de a compara "economia" SUA cu a noastră, ci psihologia consumatorului din SUA cu psihologia consumatorului nostru.

Ori, rezultatele comparaţiei sunt frapante: omul este acelaşi animal indiferent de meridianul pe care sălăşluieşte! Luate în urma unor stimuli identici, deciziile aparent raţionale sunt identice indiferent că vorbim de grăsanul obez din State, de englezul roşiatic la faţă sau românul suspicios. Asta ne trasmite articolul Case-Shiller, dacă îl comparăm cu situaţia de la noi. Şi ne mai transmite ceva: chiar şi în perspectiva re-relaxării condiţiilor de creditare, cererea va fi de cca. 5% din cererea exuberantă întâlnită în perioada de creştere, deoarece acum preţurile scad şi cei 95% care cumpărau din sau şi din motive investiţionale se vor abţine să cumpere până nu vor fi siguri nu că preţurile au coborât suficient, ci că vor începe iar să crească. Toţi vânzătorii fraieri care aşteaptă "condiţii mai bune de creditare" vor fi astfel şocaţi să vadă că şi în condiţiile alea "cererea" rămâne ascunsă în munţi, în păduri, în peşteri, de parcă au dat... tătarii.

Anonim spunea...

De acord in toate, aveti rabdare de fier sa creionati toate detaliile. Mie imi place mai scurt. Toate fenomenele cresterii suporta reversul medaliei sau mai scurt clopotul lui Gauss. Viorel, daca vrei sa faci predictii, ia graficele 2000-2008 si vezi imaginea in oglinda, bineinteles cu mici corectii pentru ca nu poate fi nimic identic. Ca tot vorbeam de omul animal Darwin spunea similitudine si diversitate.

Anonim spunea...

Vad ca multi ii injura pe cei de la FMI. Daca am judeca cu atentie am observa ca in 96-99 ei ne-au scos din incapacitatea de plata (falimentul financiar) pentru ca noi si conducatorii nostrii nu eram in stare sa administram bugetul in criza. Pe bula suntem tari ca am facut deficit si crestere economica simultan. Asadar cu toate ca FMI nu e un inger pana la urma e un rau necesar, poate singurul.

Anonim spunea...

Manole, fara sa vreau sa fiu rautacios, presupun ca pretul imobiliarelor ii mai intereseaza doar pe cei cu stoc, restul populatiei fiind foarte preocupata de preturile alimentelor si energiei care la noi tot cresc (sau cel putin asa suntem amenintati) si de cresterea euro si a dobanzilor care umfla ratele, nicidecum sa mai ia alte credite.

Suntem din nou in faza de salvare a dosului biologic si nici vorba de grija pentru emancipare spirituala (fie ea si prin detinerea de masini, case si terenuri asa cum s-a inteles in ultimii 8 ani).

Unknown spunea...

@hobble
din cate stiu eu,in acest blog,se consuma idei despre imobiliare,daca nu este asa corectati-ma,
putem vb despre gaz ca este mai actual si e un element primordial pt alimentatie

Anonim spunea...

@viorel
De acord ca tb sa ne invartim in jurul imobiliarelor, dar se observa o scadere de trafic pe blog pentru ca s-a ajuns la consens. Lucrurile sunt destul de clare pentru toata lumea. Observ pe strada ca s-a achimbat atitudinea, pana si badea ion, care acum 3 luni te baga la sanatoriu daca ii spuneai de scaderi, a ajuns sa iti dea lectii de recesiune (cu mentiunea ca si eu eram ion odata, ca sa nu fiu ipocrit). Cu toata lipsa de discernamant sau bun simt de care dadeau dovada pana si ultimele relicve ale ridicarii la cer (olandezu, cezar), in cele din urma acestia si-au dat seama de ridicolul pe care il propavaduiau. Cifre ca 1400 sau 3.75 au devenit vise frumoase (sau urate). Ce e mai grav e ca presa si TV-ul inca manipuleaza cu toate ca emisiunile economice au devenit divertisment. TMC poate lua premiul celor mai tampite posturi. Soviani, Ghetea, Pascariu sunt cateva nume pentru care nu poti garanta nici macar cu banii datorie.

Unknown spunea...

de acord
editorii TMC si-au dat cu stangu” in dreptu”,cand au prezentat emisiunea din dec.2007 cu previziunile pt 2008,

a fost de rasul curcilor.....hahahahah

Unknown spunea...

daca vrei divertisment,urmareste TMC
hahahahahah

Anonim spunea...

A inceput circul, era ingredientul care lipsea crizei actuale.

Manole spunea...

Apropo de TMCTV: problema cu toţi aceşti guru din România e că sunt inculţi. Sunt creaţi la repezeală, după 2000, unii au făcut bani pe bune, dar asta nu îi face ultracompetenţi pentru că în anii 2000 şi o maimuţă pusă în nişte posturi cheie ar fi făcut bani. Puţini însă au studiat sau şi-au luat consilieri care să fi studiat fenomenul imobiliar ca să-şi dea seama că în România nu e nimic atipic, cererea nu e mai mare decât în alte părţi, "excesul" ăla de cerere fiind normal în perioade de boom. De aceea sunt incapabili să înţeleagă ce se petrece în jur şi "profeţiile" lor sunt aşa de aiurea. Dacă un om ar fi citit în 2007 blogul meu, cu toate comentariile, forumul lui Alex Dumitraşcu, nu ar fi fost deloc mirat de turnura luată de piaţa imobiliară, frânarea economiei şi căderea cursului peste 4.

Ceea ce mă surprinde pe mine cu adevărat, e viteza cu care par să se desfăşoare anumite lucruri. Parcă mult prea repede.

Andrei Stroiescu, foarte bune posturile, eu mi-am exprimat deja părerea că la nivel de Bucureşti un preţ sustenabil la un apartament oarecare (vechi) de 50mp ar fi în jur de 170.000-180.000 RON, sau pe acolo, indiferent cât o fi cursul valutar. La cursul actual de 4,2 asta ar însemna cam 42.000 de euro, la un curs de 3,5-3,6 asta înseamnă cam 50.000 de euro. Deci chestia cu cursul e cu du-te vino, cert este că preţul contează şi din perspectiva investiţiei şi e clar că la un curs de 4,5 nu vei putea închiria cu 400 de euro ceea ce închiriai aşa când cursul era 3,5. Ori, după randament, o investiţie e bună dacă se amortizează în 14-17 ani de închiriere (echivalentul unei dobânzi la bancă de 6-7%). Dacă tu nu poţi obţine mai mult de 1500 RON chirie pe un apartament oarecare, dacă ăştia 1500 de RON înseamnă de fapt 300 de euro, nu... 425, atunci preţul maxim care merită plătit pe acel apartament e în jur de 50.000 de euro, nu mai mult. Iar dacă leul se erodează în continuare acei 50.000 se evaporă ca aburii de pe piureul de cartofi proaspăt pus în farfurie.

x spunea...

Apropos de piata chiriilor Manole, poate ar trebui sa faci un post dedicat. Am la munca un specimen la care disonanta cognitiva se poate observa pe viu: omul scoate bani buni din chirie si desi n-are nici un argument, incepe sa te afuriseasca cand ii zici ca or sa scada chiriile. Argumentele mele:

1. Dupa cum se explica elocvent in comentariul de mai sus, pretul chiriei e in stransa legatura cu pretul apartamentului si dobanda bancara. Un investitor rational si care cauta investii cu risc mic, va alege fie sa faca un depozit (titlu de stat, etc.) fie sa cumpere un apartament, echilibrand piata intr-un interval oarecare, pentru ca cu cat sunt mai multe case la inchiriat, cu atat scade chiria, pana cand piata se satureaza si venitul din chirie scade la nivelul dobanzii bancare.

2. Datorita dezumflarii balonului, cei care aveau case la vanzare, din motivele psihologice explicate in studiul Case/Schiller, tin mai mult casele la vanzare, au nevoie de timp sa se obisnuiasca cu noile preturi inainte de a accepta pierderile. Sau scot casele de la vanzare, si asteapta "vremuri mai bune", cand macar isi vor recupera pierderile - nu considera pietul pietei unul "corect". Intre timp, inchiriaza proprietatile - piata chiriilor scade datorita excesului de oferta.

3. Somajul in crestere. Daca e sa dam crezare raspandacilor de zvonuri pesimiste, acei oameni antisociali care ne arata cat de adanc in rahat suntem de fapt, rezulta ca 2009 va fii anul somajului. N-ai salar, nu te mai duci cu chirie la apartament confort 1, te duci cu parinti sau imparti un apartament mai ieftin cu niste prieteni in aceiasi situatie. Mai putini chiriasi cu venituri mai mici - chiriile scad.

4. Factori demografici in centre universitare - cam unde sunt si chiriile cele mai mari. Dupa cum stiti natalitatea a scazut masiv dupa `90 si intamplarea face ca acei copii nascuti spre sfarsitul lui 90, inceputul lui 91 sa ajunga anul asta si anul viitor in facultati. Scaderea e de 25-30% (http://tinyurl.com/6tr42c). Daca 50% (??) din oameni astia inchiriau si ceilalti stateau la camin, numarul de studenti care inchiriaza se injumatateste, si efectul se va propaga in urmatorii 3-4 ani. Studenti mai putini, cu parinti mai saraci datorita 3. - chiri mai mici.

Manole spunea...

Stelian, despre chirii am mai scris. Ele vor scădea, în parte din motivele enunţate de tine, în parte şi din alte câteva motive care au fost enunţate în posturile şi comentariile dedicate. Totuşi căderea va fi mai spectaculoasă socotită în euro (datorită cursului de schimb). În lei mă aştept la o scădere de numai 20-30% pentru că piaţa chiriilor e mult mai lichidă şi a păstrat, prin forţa lucrurilor, relaţia cu veniturile nete reale, nu cele dopate cu credite subprime. Deci cine a cumpărat cu banii jos (cash) pentru investiţie în perioada 2006-2008 şi acum închiriază, va avea probabil 2-3 ani mai slabi faţă de cum şi-ar fi închipuit că vor fi. În schimb cine a făcut investiţie "pe credit" gândindu-se că rata se va plăti singură din chirie, şi-o va fura mai repede decât îşi închipuie. Cu cât cursul creşte şi şomajul sau perspectiva şomajului se amplifică, tot cu atât potenţialii chiriaşi amatori de aruncat cu euro la discreţie se vor rări ca firele de pe un cap chel. În schimb, proprietarul va trebui să-şi plătească ratele la bancă în acelaşi ritm, de 12 pe an, şi la valoarea euro adusă la zi. De altfel deja se observă o uşoară scădere a chiriilor în toate zonele din Bucureşti, compensată însă de creşterea euro. Practic, socotite în lei chiriile stagnează cam de jumătate de an.

elzorab spunea...

manole,
legat de articolul despre deprecierea la imobile. da, 35% depreciere in sase ani pe o piata in care aprecierea a fost de 35%-40% in cinci sase ani.
nu cred ca putem vorbi despe o depreciere cu 35% la imobiliarele din romania pentru simplul motiv ca acestea au explodat cu 500% in doar patru ani. deci, eu cred ca modelul romanesc va fi unic in lume prin aploare atat a exploziei cat si a imploziei. nu va putea fi comparat cu nimic.
in 29 casele s-au depreciat cu 15% dar inainte de a incepe criza nu a existat nici un moment de crestre a preturilor. nu se inventase inca specula imobiliara...
eu asa vad. cresteri de 500% urmate de scaderi in aceeasi amsura...stii, clopotul lui gauss

ding-dong, ding-dong, ding-dong, ding-dong

Tufis spunea...

Mai nasol e ca o scadere de 50% corespunde unei cresteri de 100%, el zorab.

(luati o foaie si un pix...)

AristotelCostel spunea...

@Manole

"Practic, socotite în lei chiriile stagnează cam de jumătate de an."

Asta în ciuda manipulărilor din 2008.

@all euroifilii

În 2006 râdeam de un coleg turc care tocmai pierduse 45-50% din banii de pe card pentru că nu-i retrăsese în mai...în loc de iulie. Totuşi, dacă ar mai fi avut răbdare până în august, pierderile lui ar fi fost relativ mici faţă de ...aprilie 2006.

Mă gădesc că americanilor le-ar veni mănuşă 1$ = 2Euro, iar UE s-ar simţi ca balena-n farfurie cu pieţele din Europa de Est...pierdute. Ce să mai vorbim de Caritasul imobiliar românesc încheiat definitiv la un curs "corect". Bănui că unii ar avea interesul de a lua şi pielea de pe om, dar dacă-l sufoci...rămâi fără sclav.

Cineva "repetă" pe un forum că nu e nicio speculaţie în piaţă. Toată mass-media bate toba recordurilor şi "prognozelor" specialiştilor şi, culmea, e mai multă nevoie de euro decât de lei.

@flavian

Cumpără aur.

@Hubble

Dacă mai ai lei, cumpără acum euro.

@Vasile

Tot un bombonel ai rămas. Ia-ţi o casă.

Flavian spunea...

Mă gădesc că americanilor le-ar veni mănuşă 1$ = 2Euro, iar UE s-ar simţi ca balena-n farfurie cu pieţele din Europa de Est...pierdute.

Tot vorbea Canadianul de niste pariuri. Te bagi ?

Eu merg pe 1Euro = 2USD si cine pierde primul plateste pariul. Ce zici ?

elzorab spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
elzorab spunea...

vasile, multumesc pentru invitatia la pix.
totusi, inainte sa apari tu pe forum, noi am discutat ceva vreme despre elemente statistice ceva mai avanasate, dincole de scadere 50%=crestere100%. am discutat despre clopotul lui gauss(desi ma gandesc ca in conceptia ta clopotul asta e undeva pe o biserica), despre functia statistica, despre derivata functiei si despre modul in care ea se aplica sau nu bulei imobiliare.

te rugam sa-ti faci temele inainte de a ne trimite la pix si foaie pentru a calcula 50%=100%

ding-dong,ding-dong,ding-dong

Tufis spunea...

Eu vroiam sa completez pentru cititorii mai nevinovati, nu sa iti atrag atentia tie, ca e o diferenta de varsta intre noi si tu ai facut sigur matematica in ... general :).

Aristotel vad ca e iar la PMS :)

Tufis spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Tufis spunea...

Totusi, ca sa nu ramai cu o impresie gresita, desi nu ai de-a face cu vreun guru, un piculet de matematica au incercat sa ma invete profesorii si dupa liceu, nu sunt "in balon" in ceea ce priveste notiunile simple prezentate aici, fii pe pace :)

Tufis spunea...

Ca sa va mai descretiti fruntile:

http://forum.computergames.ro/170-imobiliare/434897-apartament-2-cam-complex-rose-garden.html

elzorab spunea...

bine, vasile! am inteles, ne-am inteles, scuze!

Marona spunea...

Vasile, te rog sa nu iei ce vreau eu sa-ti spun ca un atac la persoana, ci unul la idee.

Nu-i doar Aristotel deranjat de dispretul tau prezumtios la adresa oamenilor cu meserii sau ocupatii obisnuite, normale si necesare intr-o economie (gandesti ca-s niste puturosi sau imbecili, indivizi inferiori), precum si de ideile tale derivate din aceasta prejudecata, anume ca "inferiorii" astia n-ar merita si nici nu vor putea accesa/plati vreodata, in conditii normale, pentru un acoperis al lor, o locuinta, fie ea si modesta.

Oricat m-ai infiera ca socialista sau PMS-ista, din experienta de viata si din tot ce-am studiat, pentru mine sunt si raman adevarate urmatoarele:

1)in determinarea nivelului de educatie formala / academica la care ajunge un individ factori cum sunt inteligenta nativa si harnicia au impact mult mai redus decat statutul socio-economic al familiei de provenienta. Exista enorm de multe studii care-mi confirma afirmatia si nici unul care a gasit rezultate contrare.

2) o economie/societate in care un procent asa de mare de indivizi(apropo, numai 15% dintre romani au absolvit o scoala "superioara", restul au terminat un liceu sau o scoala profesionala) nu si-ar putea satisface o nevoie atat de primara ar fi una extrem de instabila si nu ar putea ramane fixata asa, intr-un astfel de echilibru. Parerea mea, confirmata de istorie.

AI spunea...

o fi cu sau fara tva ?!? mai ales ca ala nu e apt cu 2 camere ci garsoniera dubla :D

AristotelCostel spunea...

@Vasile

Nu e PMS. E asta:

@Florian Popa
"... ii tin in lei. Probabil ca e prea tarziu acum sa schimb in E."

şi, mai ales, asta:
@vladone
"stii cum se zice: niciodata nu este prea tarziu !"

...printre incantaţiile de la tabloul lui hubble şi blestemele lui elzorab.

Totuşi, a apărut Stelică:

"Florian, nu e bine niciodata sa faci tranzactii valutare in perioade de criza. Intodeauna vei pierde pentru ca nu ai informatii, si bancile/casele de schimb au un spread foarte mare, ca sa se protejeze de volatilitate.
Daca te tenteaza sa cumperi Euro, asteapta macar sa intervina Isarescu".


Trendul e clar, dar 12 ianuarie 2009 nu e ultima şansă de a cumpăra Euro cu 4,3 lei.

@flavian

La 3000$/uncia de aur, 1 Euro = 6$ e predicţia minimă pe care aş fi aşteptat-o de la tine.

elzorab spunea...

mai aristotel, chiar asa? blestemele lui elzorab? :)

ia spune-mi care dintre blestemele mele nu v-a atins inca? cel cu leul la 4 pana la craciun(scuze de intarziere, cred ca am uitat ceva virgula cand mi-am spus blestemul si nu a iesit decat dupa revelion)?
sau poate cel cu caderea si suspendarea activitatii bursei. sau poate cel cu devalorizarea euro fata de dolar...


ding-dong, ding-dong, ding-dong

Flavian spunea...

Costele, o luam incetisor ca sa nu speriem lumea. Daca te tine la 1Euro = 2USD facem pariul in aur ca sa fie mai interesant asa :)

Apoi dupa ce trece 1Euro de 2USD mai discutam si despre povestea cu 1 Euro = 6 USD sau 1baril = 300USD sau WW3 sau ce mai vrei matale... :)

Ca pana atunci sunt convins ca o sa te lamuresti ce si cum. Sper ca nu o sa dispari in ceata ca Olandezu sau Cezar dupa ce s-au prabusit imobiliarele.

AristotelCostel spunea...

@elzorab

Ca să omori un om nu e nevoie de 44 de lovituri de cuţit în creier.
La un curs stabil de 5 lei pentru un euro, creditele românilor devin subprime în totalitate şi UE rămâne cu nimic în loc de "plasamente bestiale" pentru următorii 30 de ani.

Devalorizarea euro faţă de dolar ne bagă în şedinţă.

Oricum, remarca mea se referea la comentariile de la articolul anterior al lui Manole. Punându-le cap la coadă îţi vine să-ţi iei imediat bilete la AirFrance, dar eu ştiu că în primăvară vor fi şi mai ieftine.

elzorab spunea...

flavian, cand euro va ajunge la 2 dolari, poti fi sigur ca va crapa de obezitate, iar toata economia din zona euro va intra in colaps total. nu vezi ca fed-ul fuge ca de drak de aprecierea dolarului. de cate ori i-a urcat valoarea a dat cu barda in dobanzi. din pacate a ajuns la niste valori de unde nu se prea mai poate taia si va incerca sa inventeze alte mecanisme.

aceasta depreciere, valoare scazuta a dolarului fata de euro reprezinta o gura, daca nu un rezervor intreg de oxigen pentru economia statelor unite. se incearca protejarea productiei autohtone si descurajarea importurilor.

eu mi-as face mai multe griji pentru dolar daca paritatea ar urca la 1-1 cu euro, decat daca ar scadea la 1-2. e ca si o cursa de maraton. un alergator de 50kg se descurca altfel fata de unul de 90.

cam asta incearca fedul, sa mai scape de kg in plus, sa dea suplete alergatorului(dolarului) pentru a putea rezista acestui maraton care va dura multi ani de acum incolo si care se numeste generic "CRIZA ECONOMICA"

sa nu crezi ca europenii nu incearca sa faca acelasi lucru, si ca lor le convine atat de mult un euro puternic. din pacate nu au nici pe departe mecanismele decizionale care sa le permita sa faca aceste lucruri peste noapte. europa dispune de un aparat birocratic mult, mult mai stufos. reactia la orice stimul extern este extrem anevoioasa.

e ca si cum un alergator de cursa lunga ar trebui sa ceara aproparea telefonica de la toti antrenorii si managerii clubului, de cate ori simte ca ar dori sa accelereze sau sa o lase mai moale.cu o asemnea strategie poti sa duci la capat o cursa dar nu vei fi niciodata pe primele locuri...

Flavian spunea...

elzorab - FED-ul se teme de un dolar puternic din cu totul alte motive, aia nu pricep unii

Momentan China si Japonia au niste rezerve de dolari cu care ar putea baga in buzunar US pe timp de criza. Pe cand US are o gaura la buget cat casa, asiaticii si altii stau binisor de tot cu dolarii si ar putea cumpara industrii intregi aflate in prag de faliment daca dolarul ramane sus.

Cum asiaticii s-au prins si ei de miscarea inflationista pe care o incearca FED-ul au inceput si ei tiptil sa scape de rezerve. Trec pe aur, investesc in propriile economii, au incetat achizitiile de bonduri US si alte chestii de genul:

http://emsnews.wordpress.com/2008/12/30/chinas-huge-us-dollar-reserves-begin-to-drop/

Eh, dupa toata povestea asta vine avalansa. Cand dolarul se va duce asa de tare la vale incat tari precum Argentina vor parea un lux cu inflatia lor de acum 3-4 ani :)

Dar vad ca nici Costel nu are curaj sa tina la pariul cu dolarul, insa ii place sa se lege de mine din obisnuinta. Si mie de el, evident, dar numai asa, ca intre doi prieteni virtuali :)

elzorab spunea...

flavian, ca sa "cut the crap" FED-ul nu se teme de nimic.

(eu fac pariu ca n-ai pus in viata ta piciorul in statele unite, nu ca ar conta prea mult, dar iti dai cu parerea despre niste lucruri pe care le-ai citit prin ziare si nu le-ai experimentat personal)

sitemul monetar international este o schema piramidala in afara caruia nu poate exista. in aceasta schema bancile americane au participatia cea mai mare. prin globalizare nu s-a reusit nimic altceva decat extinderea aceste scheme piramidale spre alte zone. aceasta schema are nevoie de noi adepti pentru a se dezvola si supravietui. din pacate odata intrat in joc nu mai e cale de iesire, decat foarte greu.

fed-ul, prin politicile sale , are cea mai mare influentza asupra acestei stari de fapt. eu nu spun ca e un lucru pozitiv sau negativ. dar iesirea din acest cerc vicios nu se poate face decat printr-o emancipare la nivel personal, la nivel individual, printr-o schimbare de comportament, o schimbare a sistemului de valori.

parerea mea e ca se poate iesi din aceasta stare de dominare a economiei mondiale de catre marile corportatii( cele mai multe dintre ele originare din state) dar acest lucru va dura generatii, zeci si sute de ani, iar revolutia trebuie sa inceapa din noi. atata vreme cat alergam cu totii dupa bunuri de consum, masini, case, valori materiale, vom fi mereu dominati de catre aceste corporatii, de catre sistemul monetarist si, implicit, dolar si fed!

dolarul n-are cum sa se prabuseasca singur, se poate prabusi sistemul monetar international, impreuna cu euro si toate celelalte monede in circulatie. remember caritas!!!

restul sunt mici naivitati nevinovate care n-au nici o legatura cu economia reala, asa cum se petrece ea in spatele usilor inchise. sa nu uiti ca in spatele dolarului sta si ce mai performanta armata din lume, si te asigur ca majoritatea actiunilor militare pe care le vedem azi sunt manevre economice in primul rand.

eu va recomand un film, care va va schimba putin orizonturile. zeitgeist addendum. vizionare placuta!

Nok spunea...

Ah si tu elzorab? Se pare ca in ultima vreme 'comportamentul de turma' consta in a vedea Zeitgeist si a te inchipui expert in dedesubturile sistemului monetar international (si al altor conspiratii).

Pana si vinzatorul de ziare mi l-a recomandat cand cu Gaza. A inlocuit The Secret care a inlocuit Cohelio care a inlocuit Corut care... Inainte acelasi vanzator imi recomanda sa cumpar pamant "cit mai mult taica".

Anyway, mai degraba as pune mana pe o carte de ECONOMIE. Da-ia cu formule multe, nu cu retete. Nu ma pricep in domeniu si de aceea argumente fiecaruia mi se par pertinente. Sunt multe influente insa si nimeni nu cred ca poate spune care vor fi cele mai puternice.

Eu tind sa pariez ca elzorab, pe americani. Flexibili, harnici si hotarati. Cu exceptia cazului in care si ei pun botu' la zeitgeist moment in care ma duc in China si ma fac calugar budist.

Cu respect.

elzorab spunea...

da, asa e, nock. eu n-am sustinut sa pui botul la zeitgeist ci sa iei informatiile de acolo.

sincer mie-mi place conceptul prezentat acolo, ca ar trebui sa ne schimbam, dar asta insemna sa devenim altceva, ce anume nu stiu, in nici un caza oameni asa cum au fost ei in ultimele 6 milenii...

pana atcunci raman acestea: performanta, calitate, munca grea, educatie, calificare, valoare, in detrimentul oportunismului, al speculatiilor, dorintei de imbogatire fara munca, eventual printr-un tun, cat mai rapid si ieftin si toate celelalte...

Flavian spunea...

elzorab - am vazut zeitgeist de muuult si Endgame si Truth about global warming si Who killed the electric car sau multe altele.

Daca pe zeitgeist iti faci tu previziunile economice, imi pare rau, dar mai ai de studiat. Nu zic ca unele chestii de acolo nu sunt reale, dar chiar nu au legatura cu discutia de fata. Sau iti dau eventual niste indicii vagi: pentru realizarea uniunii Nord-Americane si aparitia Amero este nevoie de colapsul US si al dolarului. Dar nu zice cum, cand si de ce se va intampla asta.

Ce-ti recomand eu tie este sa vezi ceva mai de bun simt:

http://www.chrismartenson.com/crashcourse

http://www.youtube.com/watch?v=2I0QN-FYkpw

http://www.europac.net/video.asp

Ia si studiaza Schiff la greu ca omul stie ce zice de vreo 2 ani incoace. La obiect, nu la modul general, ba chiar si-a pariat si banii lui si ai investitorilor pe asta.

Iar Chris Martenson a facut pana la ora asta cel mai tare material pe care l-am vazut si care explica actuala criza.

AristotelCostel spunea...

"''BNR face un joc. Aceasta nu intervine în piaţă, special pentru a forţa mâna Guvernului în a lua decizii cât mai eficiente pentru economia românească. Cred că BNR vrea să lase cursul să coboare, pentru a arăta Guvernului cât de gravă este situaţia economiei, dacă nu se iau măsuri anticriză cât mai repede'', a subliniat Dragoş Cabat, preşedintele Chartered Financial Analyst."

Deprecierea leului ia viteză

@Flavian
Zeitgeist e bun pentru înţelegerea "modului de lucru".

@nok
"Pana si vinzatorul de ziare mi l-a recomandat cand cu Gaza."
Ai fi vrut să te înscri într-un club select şi să sponsorizezi o reţea ca să ţi se prezinte ...calea?
Dacă se adresează maselor, înseamnă că e fals în totalitate?

Auzi...telenovelă:
"...performanta, calitate, munca grea, educatie, calificare, valoare, in detrimentul oportunismului, al speculatiilor, dorintei de imbogatire fara munca, eventual printr-un tun, cat mai rapid si ieftin si toate celelalte..."

Flavian spunea...

Zeitgeist e bun pentru înţelegerea "modului de lucru".
E un pic pe dos de fapt: Zeitgeist e o colectie de chestii care au sanse mai mari sau mai mici sa fie reale. Nu prea se dau detalii despre cum se va face realizarea lor, iar in acest context Schiff sau Chris explica de fapt "modul de lucru" :)

Bajeti, se strange latul, exact ce va avertizam pe astia mai sceptici si cam prea indoctrinati de filmele americane:

Yuan-settlement test to start
http://www.shanghaidaily.com/sp/article/2009/200901/20090107/article_387229.htm

CHINA'S central bank said yesterday that it plans to implement a pilot program that would settle overseas trade with the Chinese currency instead of the US dollar.
Those moves are expected to facilitate overseas trade, as Chinese exporters might face losses if they continue to be paid in US dollars, analysts said.


China Losing Taste for Debt From U.S.
http://www.nytimes.com/2009/01/08/business/worldbusiness/08yuan.html?_r=2&hp
HONG KONG — China has bought more than $1 trillion of American debt, but as the global downturn has intensified, Beijing is starting to keep more of its money at home, a move that could have painful effects for American borrowers

Merrill Lynch says rich turning to gold bars for safety
url="http://www.telegraph.co.uk/finance/financetopics/financialcrisis/4177766/Merrill-Lynch-says-rich-turning-to-gold-bars-for-safety.html

Merrill Lynch has revealed that some of its richest clients are so alarmed by the state of the financial system and signs of political instability around the world that they are now insisting on the purchase of gold bars, shunning derivatives or "paper" proxies.

Tufis spunea...

Din nou, pentru cititorii care au vazut Dallas, dar nu stiu ce inseamna "shun":

http://www.google.com/search?hl=en&q=define%3A+shun&btnG=Search

AristotelCostel spunea...

Ăştia din construcţii sunt ...atipici:

"...un om de afaceri pakistanez în vârstă de 60 de ani aproape că s-a autodecapitat cu un fierăstrău electric după ce compania sa de construcţii a ajuns în pragul falimentului."

Faţa macabră a crizei care a zguduit lumea

Omul de afaceri Dan Ioan Popp, unul dintre cei mai mari perdanţi români ai crizei financiare, rămâne optimist, în ciuda faptului că în decurs de un an preţul acţiunilor companiei sale, Impact Bucureşti (IMP), a scăzut cu 94%, iar capitalizarea de piaţă a grupului s-a diminuat cu 940 milioane de lei.

Se bagă cineva la un ...pariu?

mobutu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mobutu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mobutu spunea...

Euro/Usd 4.27/3.18 la oficial.

Angajatii BCR vor salarii mai mari si astfel declanseaza greva incepand din 14.01.2009
Săracii ... din păcate vor sfârşi prin a fi mai puţini decât la început.
Conducerea BCR crede că "doleanţele sindicatelor sunt contra tendinţelor economice actuale".

BNR pregateste "relaxarea" creditelor ipotecare:
BNR ar putea raspunde asteptarilor bancherilor: Verde la ipotecare in ianuarie!

Iar Dacia işi va intrerupe activitatea din nou în perioada 26.01.2009 - 08.02.2009 (2 saptamani) ... în timp ce angajaţii Dacia vor să iasă la un miting de protest cu scopul principal pentru menţinerea taxei auto în forma actuală.

PSD a decis excluderea din partid a ministrului de interne, Gabriel Oprea.

Exportatorii urlă că valoarea "reală" a leului este 3.6-3.8 iar 4.2 nu-i ajută întrucât nu mai au piaţă de desfacere (ce are sula cu prefectura?)

Minune dupa minune, te crucesti.

Anonim spunea...

Un singur lucru am de zis apropo de subiect: euro, lei, dolari... eu tin minte un lucru, mereu transform in lei, moneda in care sunt platit.
Asa ca mai degraba o sa transform 1000 de ron in euro sa vad ce imi permit, decat 1000 de euro in ron sa vad daca imi permit.

mobutu spunea...

Incredibil ce repede se devalorizeaza leul:
Euro/Usd 4.32/3.22

alex.dumitrascu spunea...

Orizontul de asteptare al vanzatoriloe e limitat.

elzorab spunea...

flavian, puteai sa citesti mai mult din ce am scris pana acum, inainte sa ma trimiti la studiat.
eu ti-am spus de zeitgeist ca sa-ti iei cateva informatii despre cum se trag sforile in spatele usilor inchise nu ca sa faci previziuni.

pana una alta, leul se pabuseste primul, inaintea tuturor. mai este o vorba in lumea asta: nu mor caii cand vor cainii. china e dependenta de economia US, ei sunt cei ami interesati sa o sustina. fara exporturi spre Us se poat apuca iarasi de cultivat orez!!

elzorab spunea...

to pentru flavian: evident, tu ai vazut zeigeist cu zeci de ani in urma, pe vremea cand nici nu aparuse inca :))

elzorab spunea...

va las sa trageti singuri concluziile!!!!!!!!!!!!!!

http://www.zf.ro/zf-24/bancherii-cer-guvernului-formarea-unui-fond-special-destinat-salvarii-bancilor-3736963/

AristotelCostel spunea...

@elzorab

Prin UE deja s-a practicat ...sistemul de întrajutorare de la stat.
Deranjant rămâne faptul că tupeiştii din sistemul bancar încă mai aveau de cucerit cote de piaţă în Octombrie 2008.
În ianuarie reporneşte creditarea. Renunţăm la rezervele monetare ca să ajungă până-n fund la taxatoare.

Ştie cineva dacă Gheţea are 4800 lei/lună?

AristotelCostel spunea...

Cred că Isărescu vrea să-l aranjeze cu ...1000 Euro/lună.

elzorab spunea...

stii cum e asta cu relaxarea creditarii? punem benzina pe foc sa-l stingem!

AristotelCostel spunea...

@elzorab

"stii cum e asta cu relaxarea creditarii? punem benzina pe foc sa-l stingem!"

Păi, Greenspan a aplicat metoda şi...funcţionează.

AristotelCostel spunea...

@elzorab

Toată stima pentru SeOA, da' mie-mi place "la UE" responsabilitatea unor domni.

Standard & Poor's, data in judecata de CE

"Propunerea Bruxelles-ului prevede introducerea unei proceduri de inregistrare a acestor agentii, care sa permita supraveghetorilor europeni sa controleze activitatile agentiilor de rating ale caror calificative sunt folosite de institutiile de credit, firmele de investitii, societatile de asigurare si reasigurare, organismele de plasament colectiv si fondurile de pensii din comunitatea europeana.

Potrivit noii reglementari, agentiile de rating nu au dreptul sa furnizeze servicii de consiliere si nu pot nota instrumentele financiare daca nu dispun de informatii de calitate satisfacatoare pe care sa-si bazeze acordarea de calificative. In plus, ele trebuie sa faca publice modelele, metodologiile si ipotezele-cheie pe care isi bazeaza rating-urile si sa publice un raport anual de transparenta.

De asemenea, in propunerea Comisiei se arata ca agentiile de rating al creditelor vor fi obligate sa creeze un sistem de control intern al calitatii muncii lor."


Se vorbeşte destul de mult despre birocratizarea UE şi reglementarea capitalismului "natural", dar parcă şi în SUA e interzisă Schema Ponzi. Mă rog, au mai rămas de reglementat câteva jocuri piramidale şi când perfecţionăm sistemul...îl schimbăm.

Unknown spunea...

"BNR ar putea raspunde asteptarilor bancherilor: Verde la ipotecare in ianuarie!"


Excelent!

Mai astept din partea BNR sau a X (unde X puneti voi)

- verde la cresterea salariilor in perioada urmatoare respectand tendinta ascendenta din perioada 2000-2008

- verde la garantarea locurilor de munca

- verde la cresterea cererii de forta de munca

Determinati valoarea lui X.

Anonim spunea...

chiar daca mugurel relexeaza creditul, tot nu-l ajuta pe ghetea.

situatia e asa:

- bancile n-au euro nici din tara nici de afara
- ar putea avea eventual RONI doar din reducerea rmo
- trebuie sa crediteze bizonii ca sa-i scape de cloace (c)

acum sa zicem ca se reduc rmo si le raman niste lei de dat credit. acum sa zicem ca si mugurel relaxeaza creditul.
ce se va intampla?

vor trebui sa schimbe roni pe euro in ideea de a da credit ipotecar. mai probabil e ca vor cumpara euro (cum au si facut de fapt la ultima reducere a rmo) si-i vor trimite la bancile mama ca sa returneze din banii bagati in cloace (c).
efectul a fost ca leul s-a dus in bot si creditarea tot blocata a ramas.

o noua reducere a rmo-urilor ar duce cursul si mai jos si ar accelera cresterea default-urilor iar bizonul si economia tot necreditati ar ramane.

deci ori bancile reduc profitul si scad dobanzile iar developerii preturile/mp ori......falimentul sanatos.

in loc sa le salvezi cu miliarde de euro pe toate mai bine le lasi pe unele sa moara linistite si cu banii de "salvare" dai oamenilor depozitele inapoi.
dezvoltarile le poti lua la pret de dumping, pui garsonierele cu chirii modice pentru studenti si cazuri sociale iar restul pe piata libera cu profit decent ca sa-ti recuperezi investitia.

x spunea...

sapte, din cate stiu RMO e constituita in euro, dolari sau lei, functie de valuta pasivului. Vezi art. 7:
http://www.bnro.ro/Ro/legi/RMO/RegRMO.htm
Cum bancile au imprumutat masiv in euro, au datorii in euro, deci o micsorare a RMO la valuta (unde e si mai mare, 40%) ar disponibiliza cantitati mari de euro - bancile nu ar trebui sa ia pe sus piata valutara asa cum ziceai mai sus.
Oricum, numai un naiv ar putea crede ca acum acele banci vor credita cu sumele astfel obtinute. Ele vor fi trimise imediat spre bancile mama, de unde vor fi eventual trimise inapoi cu tzaraita daca sucursala are probleme, si asta numai daca decid ca mai merita salvate. Pentru ca nu vor sa pateasca ca in cazul Islandei, unde guvernul a inghtzat cursul si transferurile valutare in afara tarii - scenariu deloc SF in cazul unei crize sistemice de care se vorbeste tot mai des.
Reluarea creditarii nu se va face pana cand preturile nu se stabilizeaza, dintr-un motiv foarte simplu: pentru a se proteja banca va marca asset-ul pus ca garantie cu un factor de acoperire mic al imprumutului, si romanii n-au bani de avans. Altfel spus, nu se vor mai lua credite care acopera 90-95% din ipoteca, ci poate 30-40%. Deci din cererea 'solvabila' de pana acum (adica cu salariu) se vor califica doar cativa Hagi-Tudose (Hubble, Florian P.) total insuficienti pentru a mentine piata.

Anonim spunea...

pai micsorarea rmo la euro nici nu am luat-o in calcul pentru ca este exclusa din punctul meu de vedere. singura lor sursa de bani sunt rmo-urile la lei. la care daca se umbla e limpede ce se va intampla.

Miorlau Pufos spunea...

@ Aristotel

In urma cu mai multe saptamini am propus eu pe-aici un pariu cu Impact si Cosmopolis.

Impactii sint varza din start, ar trebui sa se mai nasca inca o data sau sa schimbe numele la firma aia de doi lei. Au oameni de vanzari foarte bine instruiti care vind gheata la Polul Nord, doar ca produsul e vai mama lui. Nu stiu citi vor mai fi dispusi in conditiile actuale sa le cumpere gherlele. Deci...de care o sa auzim mai intii? Cosmopolis sau Impact?

elzorab spunea...

preturi din ce in ce mai mari. olandezu, unde esti, scoate banii!!

http://www.piata-az.ro/AdImages/ad_422872.jpg

elzorab spunea...

http://www.piata-az.ro/Imobiliare/Apartamente/Detalii-Anunt/SUPEROFERTA-CONSTRUCTOR-Vand-apartamente.aspx?AdId=314616&

yoyo spunea...

vad pe la stiri ca bnr-ul le va da liber bancilor sa stabileasca gradul de indatorare acceptat la credite. sunt curios ce se va intampla, oare va urma un bull trap in care vor fi prinsi si ultimii fraieri sau nu vor avea nici un efect aceste incercari de relaxare a creditelor ?? cred ca deja vanzatorii au cate un mic orgasm la fiecare stire de genul acesta si mai pun un 10% in plus la pret, ca de, se dau iar credite iar.

Anonim spunea...

@elzorab
De unde sa-si onoreze olandezu pariul daca a schimbat euroii la 3.9 in speranta revenirii leului la 3.75. Ce sa-i faci daca nu asculta.

4.34

Se pare ca incantatiile mele cu euro = 6 ron tind sa devina "blesteme".

Manole spunea...

@yoyo: vezi ca sapte si stelian au avut un dialog foarte bun un pic mai sus care explica de ce eventuala "relaxare" nu va fi nicio sfaraiala.

@olandezu: pamantul catre olandezu... pamantul catre olandezu... dumneavoastra mai traiti? :)

Anonim spunea...

Nu stiu de ce se agita bancile cu "relaxarea creditarii". Eu, in 2 zile, saptamana trecuta am fost sunat de la 3 banci , daca nu vreau sa mai depun bani , deoarece s-a eliminat impozitul pe dobanda, dobanda a crescut la X %, peste suma de Y dobanda se negociaza etc. etc.
Daca ei vor da credite din acesti bani (purtatori de asemenea dobanzi) care va trebui sa fie nivelul dobanzii la creditare pentru a avea si profit banca ? Si la acel nivel cine dracu mai ia credit pe 30 ani ? Mai ales cand la frimele cu care colaboram , din ce stiu eu, cam jumatate din angajati au fost pusi pe liber in decembrie ! Cadou de Mos Craciun !

Anonim spunea...

"Pe perioada crizei economice guvernul roman va asigura slujbe pentru someri. Ele vor fi oficiate de preoti, episcopi si mitropoliti."

nicolaie spunea...

Uitati-va!
http://www.ing.ro/ing/ing/Credite/Credit-ipotecar.html
si
https://promo.ing.be/myhouse/messagent.aspx?ID=nHmmjnenBnDnnnS&lang=EN&utm_source=ingbe&utm_medium=redirect
3.95 dobanda comaparta cu 9.75 plus alte taxe si comisoane Of!
Sa mai zici ca traiesti in europa!! Si-i mai auzi pe astia din banci ca se plang!
Astept comentarii!!

vladone spunea...

@nikko
aiurea e la aia - nu la noi ! .. de aia le si crapa acum sistemul bancar !
.. tu ai face investitii care sa-ti aduca doar 4% pe an ? (care nu-i nici cat inflatia reala) nu cred ! - vezi, "ceva e putred in danemarca" :)

Florian Popa spunea...

http://bloombiz.ro/real-estate/criza-imobiliara-abia-incepe

Un articol parca scris de Aristotel :)

vladone spunea...

'rati ai dreaqu !! :(
moratoriu aiurea

AristotelCostel spunea...

Eu pricep că românii şi-au făcut datoria, alegându-şi reprezentanţii de seamă, dar dacă tot s-au nimerit nişte imbecili la guvernare, n-ar prinde bine ca să întrebe şi poporul când adoptă ...moratorii pe spinarea "la popor"?

AristotelCostel spunea...

IMF predicts six lean years for Latvia
They expect Latvian economic growth to slow down from 10.2% in 2007 to 3.6% in 2008 and then 0.45% in 2009 and 0.28% in 2010. By 2013, the economic growth will rebound but only to 3.0%/year.


UPDATE (11/04): All/almost all Latvian financial experts think that the forecast is overly pessimistic.

IMF predicts six lean years for Latvia

Asta era in Aprilie 2008. N-a fost să fie +3,8%, dar seamănă leit cu balivernele pe care le-am citit despre România.

Mi-au plăcut "esperţii" letoni.

M-am apucat să sap în groapa de gunoi (istoria omenirii) ca să găsesc asta:

"Edgars Šīns, the head of Latio real estate, predicts possible foreclosures for 40,000 households. That's 20% of all households with mortgages. Only 17% households in Latvia have mortgages, so, that would be 3.4% of all households - but that is still a big numbers. Šīns has called for a massive government intervention to prevent a possible collapse in real estate.

The government thinks Šīns is exaggerating the situation. In any case, a government bailout could be very unpopular with general Latvian public. (Since only the wealthiest 17% have mortages in Latvia, the remaining 83% might not like their money going into a bailout of people who are richer than them. Or even a bailout of people who used to be richer than them before the real estate started falling.) Others are questioning Šīns math as well and it's plausible he has inflated the number of possible bankrupcies by a factor of 2 or 3."

mobutu spunea...

se pare ca euro a lovit pragul de 4.35 lei dupa care a inceput miscarea in sens invers ... acum e 4.28

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

Din punctul meu de vedere, o jigodie care ne va face mult rau in viitor este acest Radu Gratian Ghetea. Pe vremuri, cand era pe la AlphaBank era de "treaba", dupa ce a pus mana pe A.R. B. si Institutul Bancar Roman s-a transformat intr-un Paulson.
Iar Letonii au dreptate : de ce sa il ajut eu pe unu care s-a indatorat 70 % din venituri pe 30 ani ca un bou ce este, eu care nu am luat nici un credit in viata mea pana acum ?
Iar ....alo domnu' Ghetea se aude acolo sus la matale ? Ia fii antena aici : ce le spui bancilor care au credite unor oameni bolnavi de boli incurabile ? De alea de nevoi personale ? Sau auto ? Sa va spun eu doua dintre ele ? Sau ma bagati la bulau ca destabilizez sistemul bancar ?
Eu, la tot ce ceri si spui matale,ti-asi raspunde asa , gen Parazitii : dute-n g...tul m...tii !

Manole spunea...

Lăsaţi-i pe ceilalţi 83%. Dar cum justifici moratoriul în faţa celor care îşi plătesc conştiincios ratele?! Oare ei sunt mai proşti decât ceilalţi?

mobutu spunea...

Imbecilii ăia de la finanţe pot doar să propună astfel de "moratorii" în curtea lor, nu în curţi private.
Adică dacă tot au grija săracilor creditaci păi atunci să instituie un "moratoriu" cum că respectivii sunt scutiţi de la plata taxelor şi impozitelor pe timp de 2 ani.
Eh, nu ar merge, nu-i aşa? Tot aşa această aberaţie va rămâne la acest stadiu de aberaţie, nimic mai mult.

AristotelCostel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mobutu spunea...

@Hubble,

spune'ne de evoluţia cursului de schimb şi acum când leul se "apreciază".

Anonim spunea...

V-am spus acum o saptamana ca o sa asistam la o revenire de o luna doua a leului pe la 4. E prea devreme pentru 4.5. BNR-ul mai are inca osanza. A fost un test de rezistenta al economiei. Insa pana in martie lucrurile se vor agrava mult mai tare, moment in care se va sparge pragul de 5 cu brio. Indicatorii economici o arata. Speranta revenirii exporturilor e fata morgana intrucat exportatorii au murit de mult si li se trage de la supraaprecierea leului, vremurile cu 3.2 - 3.5. Cresterea cursului nu reuseste pe moment decat sa restranga consumul care continua cercul vicios al blocajului financiar.

Anonim spunea...

Daca nu ma insel e cam o luna de trend ascendent. Mai trebuie si o invesrsare ca sa mai intre in ceata speculatorii.

mobutu spunea...

Hubble, stai lejer, si eu sunt convins ca leul se va deprecia pe long-term.

Parerea mea personala vis-a-vis de situatia de astazi este ca BNR a tinut sa anunte un curs sub 4.30 (4.2985) ceea ce a facut ca speculatorii (unii din ei) sa decida sa-si marcheze castigurile, au facut exitul (posibil temporar) si astfel leul s-a apreciat putin.

Anonim spunea...

Doua intrebari tehnice:
1. BNR garanteaza si conturile curente sau doar depozitele ?
2. Daca o banca da faliment se pot face transferuri de bani intre conturile aceleiasi banci dar ale unor titulari diferiti ?

AristotelCostel spunea...

@hubble

1. Da...însă există portiţe juridice prin care te poţi alege cu buza umflată.
2. După stop-joc? Ia think.

Anonim spunea...

@AC
M-ai racorit. Prefer atunci sa iau in mana banii decat altceva.

Cursul ridicat al euro ar trebui sa sperie prin prisma incapacitatii de plata al multora si falimentul iminent al bancilor. Asta e marea ma temere. Efectele vor apare peste 2-3 luni.

AristotelCostel spunea...

"Doi studenti de la Facultatea de Constructii au murit aseara intr-o casa intoxicati cu monoxid de carbon. Tinerii au aprins focul in soba pe gaz si s-au apucat de invatat in aceeasi camera. Cind si-au dat seama ca sint in pericol a fost deja prea tirziu. Unul dintre ei a incercat sa ajunga la usa, dar s-a prabusit in fata ei. Celalalt a cazut pe pat. Amindoi aveau 20 de ani."

Tragedie in Pacurari

Stăteau în gazdă la nişte mizerabili ai locului.

Cei care nu ajung în cămin optează pentru fel şi fel de catastrofe ...că sutele de euro nu răsar lunar din piatră seacă.

Să tot vrei o Românie scumpă ca...Văcaru.

Anonim spunea...

Apropo de Vacaru, era un banc pe vremuri :
Se duce mama la diriginta si o intreaba ce sa faca/ce sa il faca pe baiatul ei care termina clasa a 12-a. Raspunsul: inalt este, frumos este, prost este .... faceti-l ofiter !

x spunea...

Hubble, teoretic contul curent nu are nevoie de protectie, pentru ca banca nu are voie "sa intre in ei", adica nu se dau credite din ei. Zic teoretic, pentru in cazul unui colaps nu stiu exact cine obliga lichidatorul sa restituie conturile curente cu prioritate in fata depozitelor. Asta presupunand ca neregulile contabile din banca in pragul falimentului nu au papat bani din contul tau curent, punandu-i la oala (sparta) comuna.

In ce priveste garantarea depozitelor, nu va imbatati cu apa rece. In primul rand, nu sunt garantate de stat ci de o institutie de stat, creeata in acest sens. Institutia respectiva are fonduri limitate. Cat de limitate?
Ia mergeti voi pe site-ul institutiei, si descarcati raportul pe semestrul 1 2008:
http://www.fgdb.ro/romana/rapoarte/rapoarte.htm

Veti constata cu stupoare (la mine cel putin asa a fost), ca institutia are acoperire pe aprox. 1% din valoare depozitelor garantate. In total, au cam 1 mld lei noi. Bancile din Romania sunt de asemenea obligate prin lege sa le ofere linii de credit pentru inca 1-1.5% din valoare descoperiri. E greu de crezut ca liniile alea vor mai avea aceiasi adancime in cazul unui colaps general.
Ori, cu 2 mld de lei, abia daca acoperi 10 mii de depozite a cate 50.000 EUR
O buna parte din bani sunt investiti in titluri de stat si depozite externe, din nou, greu de disponibilizat in caz de criza mondiala.

BNR sau guvernul Romanie NU AU nici o obligatie de a suplimenta fondurile acestei institutii. Ca sa-l parafrazez pe Martenson (http://www.chrismartenson.com/martensonreport/how-safe-my-fdic-insured-bank-account): desi nu contest DORINTA guvernului de a acoperi o eventuala lipsa, ma indoiesc de capacitatea lui, in cazul unei crize. E condus de un Boc. 'nuff said.

Ce se intampla daca nu ajung banii ? Simplu, se limiteaza plafonul de returnare. N-am facut calculele la cat, pentru ca n-am curba densitatii de distributie a marimii depozitelor.
Daca dau faliment cateva banci mari si jumate din cele mici, sa zicem ca e rezonabil sa te astepti la sume de ordinul 1000 - 5000 EUR inapoi. Mult-trambitata marire de la 20.000 la 50.000 EUR a pragului e o smecherie birocratica, care n-ar avea efecte decat in vremurile bune, cand O SINGURA banca da faliment.

Mai sadesc niste ghimpi in sanul avarilor (de ce nu sunteti voi niste creditaci cuminti io nu inteleg, luati si voi credit ca tot omu, aveati un superb apartament in Titan, proprietate personala etc.):
FGDB are obligatia sa inceapa restituirea banilor la 3 luni dupa declararea procedurii de faliment. Banii vor fii inapoiati in lei, la cursul din ziua falimentului. Cat dureaza din momentul cand banomatul arata "Indisponibil momentan" pana cand se declara falimentul ? Cat se depreciaza lei din contul FDBG in acest timp, micsorand plafonul ? Cat se depreciaza EURoi vostri in cele 3 luni dupa ?

Florian Popa spunea...

http://www.mediafax.ro/economic/finantele-propun-amanarea-executarii-ipotecilor-la-creditele-populatiei.html?1686;3741659

bleah

AristotelCostel spunea...

Ati incercat sa vindeti Euro zilele astea?

Exşanjeurile vă refuză cu plăcere maximă şi fără reţineri.

Anonim spunea...

Cer si eu un sfat, poate ati lucrat cu CEC. As vrea sa fac operatiunile de cont curent la ei. Banuiesc ca nu au dat credite subprime in draci ca ceilalti si mai au si capitalizare de la buget, plus ca e banca de stat. Nu stiu cum stau cu birocratia sau cu sistemul informatic. Ce ziceti ?

Anonim spunea...

Pana la urma banca e un rau necesar si nu mai stiu care mai e sigura. Manole, poate reeditezi sondajul/topicul cu bancile.

vladone spunea...

@hubble
ultimele reclame de la tv pentru credite ipotecare ale cec-ului au fost ... asa ca nu te baza pe "banuiesc" .. la capitolul operativitate sunt sub orice critica (din auzite).

AristotelCostel spunea...

@vladone

Încă sunt.

Certific calitatea serviciilor...operativitate maximă şi birocraţia optimizată. Nu-mi aduc aminte când şi unde a mai trebuit să mă prezint cu "cercificatul" ca să închid un cont.

CEC e o adunătură de maculatură presărată cu boşoroage, împodobită în vârf cu un domn de vârsta a treia cu porniri de ţoapă securistă, dar capitalist nevoie...mare.

dcg spunea...

Eu nu inteleg cum puii mei tot vorbesc astia de "reluarea creditarii". Chiar acum o fost pe Antena 3 la stiri un hmmm... reportaj in care povesteau ca BNR a fost in principiu de acord cu relaxarea cretitarii pe ipotecar. Cum vine asta? Iar ii lasa sa se imprumute la 70% din venituri? Cum asa cand tocmai s-a vazut ca riscul valutar este enorm? Si in ce conditii o sa primeasca astia credite cand de exemplu BCR ofera 7% dobanda la depozite in EUR? Ceva nu se leaga: in plina criza de lichiditati bancile nu mai pot de grija pragului de creditare si insista sa aiba liber la gasit fazani pe care sa-i crediteze cu rate 70% din venituri, cu un euro imprevizibil si cu niste dobanzi enorme. WTF, bancherii nu gaseau o metoda de a se arunca in bratele falimentului si incearca o varianta care si-a dovetit eficienta in SUA?

Care este schema, gaseste cineva o explicatie coerenta afara de aia cu "incearca smecherii sa scape de stocuri" deoarece bancherii sunt cei care tot rascolesc in rahat nu imobiliarii.

Citez de pe Antena 3 "Multi bancheri se asteapta la revenirea la vechile norme de creditare" ... cele din vara.

Florian Popa spunea...

Cristi, esti director de banca si ti la locul tau de munca si imagineaza-ti ca ai un patron care ghici ce vrea; vrea sa ai rezultate mai bune quarter la quarter. Acu, precedentul, creat in state unde au fost beilaute aproape toate institutiile financiare IMPORTANTE din sistem, devine singura sansa pentru romanistan iar acest lucru este bine stiut de bancile mama.
Parerea mea este ca falimentul este ca lupu in padure iar cand incepi sa omori lupii atuncea incepe sa puta... rau.
Iar despre Ghetea... pe el-l doaren pix, face loby si primeste bani pentru asta.

Nok spunea...

Stelian, ma sperii. Postul tau cred ca tocmai a fost cel mai puternic argument de cumparare urgenta a unei 'cloace' pe care l-am vazut pe blogul lui Manole ever!

Pentru ca euroi in cont am iar sa-i tin in apartament n-am de gand (mai bine-i pierd pe toti decat sa-i protejez cu viata). In ce alceva ai putea sa-i ingrop rapid?

Oricum daca s-ar petrece scenariul tau ar cam fi apocalipsa. Adica primele care sunt obligate sa lucreze prin si cu banci sunt FIRMELE. Toate. Fara banci, firmele sunt blocate. Deci si salariile. Deci TOTUL. Ne-am intoarce la schimbul in natura. Hai sa fim seriosi, bancile sunt si vor fi.

Cu mici sughituri, poate. Eu lucrez cu ING, care intr-un mod pervers imi inspira incredere. Adica in momentul asta NU a crescut obscen dobanzile la depozite. Asta inseamna ca n-are nevoie disperata de cash sau ca pierde depozitele celor ce pleaca la dobanzi mai mari?

Cine stie...

Manole spunea...

@ Cristi Dimofte: cred că dialogul dintre şapte şi stelian conţine explicaţia. Probabil că tot acest tam-tam ascunde dorinţa băncilor ca BNR să mai elibereze din rezervele minime obligatorii şi banii astfel eliberaţi să fie trimişi fuguţa-fuguţa la băncile-mamă. În orice caz nu ne putem aştepta ca băncile să îşi dorească sincer reluarea creditării imobiliare, numai nişte bancheri inconştienţi ar dori aşa ceva.

dcg spunea...

Asa, bun, si BNR de ce s-ar lasa convinsa sa faca pasul asta? De ce o mananca in c*r pe banca nationala sa se joace cu stabilitatea sistemului? Ca sa raporteze x si y depasirea planului de credite acordate la hectar? Ca sa scape negoitii de apartamente mai repede? Unde-i interesul BNR sa dezmorteasca, subliniez, creditul IPOTECAR?

dcg spunea...

Sau ia pur si simplu spaga grobiana? Ca alte motive chiar nu vad :-)

x spunea...

Nok, si eu am depozite in EUR, deci n-as vrea sa reiasca ca eu consider scenariul cu falimentul Romaniei unul probabil. Dar e posibil. Plauzibil. Si asta imi da fiori reci.

Am aceiasi problema, in ce sa investesc o suma care nu e suficienta pentru a cumpara un apartament (decent), nici dupa corectie, dar e suficient de mare sa nu vreau sa-i tin sub pat.

Pana una alta solutia zic eu sunt conturi mai mici si mai multe, pe numele membrilor familiei si/sau la banci diferite: una e cand ai 45.000E si cut-off-ul FGDB e la 10.000 E (ai pierdut 35.000) si alta e cand un singur depozit e afectat, din trei a a cate 15.000 EUR (ai pierdut 5000), sau toate trei sunt afectate (ai pierdut 15.000).

Vestea buna e ca daca dau faliment bancile de talia ING, oricum EUR n-o sa mai valoreze nimic, asa ca stresul nostru e cam superfluu :)

Tufis spunea...

Am mai spus, pe termen de un an in grau insilozat. Pe termen mai mare... apartamentele pot sa aiba valoarea negativa (nu locuieste nici dracu), dar terenurile din .ro mai greu.

Deci, daca o pierdere de 99% e acceptabila, sugerez teren. Daca una de 100% e acceptabila, sugerez apartamente. Daca vrei sa pastrezi macar jumate, eu zic grau. E 0.4 ron/kg la anumite en-gros-uri :)

Tufis spunea...

asta era pentru stelian

Evident, alternativa e animale, preferabil oi in perioada fertila. Plus doua-trei pusti si vreo 10 ciobanesti mari. :)

Anonim spunea...

hai sa fim avocatii diavolului si sa mai analizam un scenariu.

sa zicem ca motivul pentru care ghetea vrea laxative pentru norme e ca intr-adevar ar vrea sa crediteze. dar cum mai exact?

nu cumva apar baietii din servicii/agentii/structuri, pe reteta 92-98, cu un credit history impecabil, salarii mari si f. solvabili per ansamblu care sa ia credite din banci astfel incat:
- bancherii sa-si asigure primele macar pe 2009
- banii din banci sa ajunga la imobiliari scapandu-i astfel de cloace si de faliment
- toata lumea sa fie multumita cand isi impart respectivii bani(cum s-a si intamplat in ultimul an)

adica banca ramane cu cloaca, bancherul cu prima, imobiliarul da pe jumate banii cu calificatii providentiali care, absolut intamplator, uita sa mai plateasca ratele.

evident, de pierdut pierd doar cetatenii, si anume depozitele.

eu nu am uitat ca am mai vazut un film asemanator si nu exclud un sequel in 2009.

Flavian spunea...

Eh, v-a bagat Stelian mortu in casa :)

Las ca nu mai trece mult si ajungem la vorbele mele. Asa cum am ajuns si la ale lui Manole.

elzorab - eu am priceput de ce mi-ai recomandat Zeitgeist, dar tu n-ai priceput de ce ti-am recomandat Marterson sau Schiff. Iar Zeitgeist nu l-am vazut acum zece ani, dar sa tot fie vreun an si mai bine. Intre timp, m-am mai "desteptat" ca sa zic asa... ;)

Nah baieti, spor la discutii economice, ca vad ca de alea imobiliare vi s-a cam taiat, exact asa cum prevedeam. Si sa vedem cand s-o apropia euro de 5.0 si se anunta primele falimente cum mai evolueaza treburile.

V-am mai zis ca e posibil sa mai vedem o deflatie la leu in perioada aia ? Daca nu, va repet acum ca exista si sansa asta. Extrem de mica si pe o perioada scurta, dar exista.

elzorab spunea...

stelian, excelent post!

elzorab spunea...

OOOOOPPPPPPSSSSS!!!!

http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=20572

ding-dong, ding-dong, ding-dong!

AristotelCostel spunea...

@flavian

Eu am spus cu mai bine de un an în urmă că românii vor avea probleme imobiliare pe poziţia şapte în agenda zilei, iar Zeitgeist pe care l-ai văzut tu acum un an are un...addendum apărut prin Octombrie 2008.

Anonim spunea...

A fost un post al lui manole, de mult ...., in legatura cu ce ar putea pati imobiliarii nostrii care au "umflat balonul".
Letonii ne-au luat-o inainte :
http://www.ziare.ro/1231884409-Ciocniri_la_Riga_dupa_o_manifestatie_antiguvernamentala_la_care_au_participat_10000_de_persoane
"O manifestaţie împotriva politicii economice a Guvernului leton, la care luau parte 10.000 de persoane, s-a încheiat în aveastă seară cu ciocniri între o parte a protestatarilor şi poliţie.

Circa 10.000 de persoane s-au adunat în apropierea Parlamentului de la Riga pentru a cere demisia Guvernului şi alegeri anticipate în această ţară, în care efectele crizei economice se agravează din ce în ce mai mult.

Poliţia, care a blocat trecerea spre Parlament, a fost atacată cu bulgări de zăpadă, dar şi cărămizi din pavaj, replicând cu gaze lacrimogene.

Membră a Uniunii Europene din 2004, Letonia, ţară baltică ce are o populaţie de 2,3 milioane de locuitori, este grav afectată de criza economică. Banca centrală şi Guvernul leton au avertizat că ţara a intrat într-o recesiune severă, cu o scădere a Produsului Intern Brut între 1,5% şi 1,7% în 2008 şi una de 5% în 2009."

Slabe sanse ca la noi sa se intample ceva. Miscarile vor fi pentru cresterea salariilor, mentinerea taxei auto (de parca de aia nu se mai vinde Dacia). Apropo de asta, mie Stroe mi se pare un Ghetea al industriei auto romane.

AristotelCostel spunea...

@Simon

Zilele trecute nu au ameninţat cu greva cei din salubritate, ci marii economisto-finanţişti din BCR. Dacă unor numărători de bani şi semnatari de beletristică bancară nu le-a făcut cu ochiul criza financiară, mi-e teamă că "la popor la noi" e jale.

Anonim spunea...

Ai dreptate Aristotel, este uimitor cum oameni cu studii superioare (de multe ori facute la particular, cu rezultate slabe si care habar nu au sa scrie sau sa puna o cratima) nu vad ceea ce se intampla.
Asta spune multe despre competentele celor care lucreaza in sistemul bancar.
Se pare ca in afara de a se imbraca la costum sau taior si machiaj alte calitati nu au.
Eu ii inteleg pe muncitori ca cer mariri de salariu in perioada asta dar pe astia chiar nu ii inteleg.
Mai ales ca se stie ca bancile austriece sunt in rahat.
Astazi mai auzeam doua bugetare vorbind langa mine, sperau sa le mareasca si lor salariul.
Ramai fara cuvinte!

Flavian spunea...

Eu am spus cu mai bine de un an în urmă că românii vor avea probleme imobiliare pe poziţia şapte în agenda zilei, iar Zeitgeist pe care l-ai văzut tu acum un an are un...addendum apărut prin Octombrie 2008.

Si eu am spus acum vreo juma an ca singurele investitii viabile vor ramane aurul, fermele si petrolul. Iar preturile la imobiliare vor fi ultima chestie care ne va mai interesa in criza care vine.

Multumesc pentru grija pe care mi-o porti cu "documentarele" dar am rasfoit si addendumul ala acum vreo 2 luni, la putin timp dupa ce a aparut. Se repetau deja in el chestii pe care le tot vazusem si rascitisem in alte documentare, asa ca nu mi s-a mai parut prea interesant.

Anonim spunea...

Manole, este evident/ in fata noastra/ logic/ rational/ economic valabil/ la mintea cocosului ca orice suma de bani depunem noi romanii sau pompeaza BNR in sistem va lua calea tarii de origine a bancii mama. Ce credite, ce relaxare... astea-s vrajeli si peste imobiliarii nostri, smecherasii de cartier si economistii nostri de la FF sunt actionarii si oamenii bancii mama care de obicei isi are sediul in alta tara.
A, vor da un credit din zece posibile dar asta de ochii lumii si intr-un an ne trezim si cu apartamentele blocate, firmele de constructii in faliment, gaura in bugetul national si fara bani in banci.
Ca daca noua ne trage teapa o banca straina aici poate mai scapa (oricum or sa raspunda fraierii angajati aici) dar acolo... se lasa cu puscarie si executari silite.
Avand in vedere ca o mare parte din bancile de la noi sunt din Turcia, Grecia, Cipru... voi ce stiti de situatia de acolo?
Ca de Olanda, Italia, Austria am mai auzit cate ceva.

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?