1 an de balon

Săptămâna trecută s-a împlinit un an de când am deschis blogul ăsta care a ajuns cu timpul să intereseze ciudat de multă lume.

Unde ne aflăm? În urmă cu fix un an părerile exprimate aici păreau elucubraţiile unui tâmpit. După un an:

- criza imobiliară s-a adâncit la americani;
- a traversat oceanul şi a ajuns la spanioli, irlandezi, englezi, danezi şi olandezi, pregătindu-se să îi treacă "prin foc şi sabie" şi pe francezi (unde preţurile stagnează de câteva luni bune în condiţiile unei inflaţii la nivel european de 4-5%);
- a pus pe jar ţările baltice iar letonilor din Riga le-a scăzut valoarea proprietăţilor chiar şi cu 38% într-un singur an.

Mai multe amănunte şi cifre aici: http://realtytribune.com/international-realty/the-end-of-the-global-house-price-boom_281 şi aici: http://www.globalpropertyguide.com/Europe/Romania/square-meter-prices

"Vedetele" imobiliare actuale par a fi Slovacia şi Bulgaria (dar nu litoralul, unde se pare că s-a speculat deja peste măsură). Amândouă au pornit de la nişte valori excesiv de joase. În rest, prăpăd.

În toată nebunia asta există naivi care încă îşi mai închipuie că România e "la adăpost" fără să înţeleagă că într-o lume şi într-o economie globală noţiunea de "adăpost" e doar o iluzie.

Fac o paranteză. Cel mai prost om pe care l-am cunoscut eu în toată viaţa mea - prostul proştilor, aş spune - a fost un director de vânzări la o firmă foarte mare care avea impresia că în spatele vânzărilor acelei firme stătea el, Directorul. El, directorul, avea impresia asta, nu firma. În realitate alţi şmecheri îl trimiteau să facă vânzarea în numele firmei pe care o reprezenta şi vânzările se încheiau pentru că el, prostul, reprezenta firma aceea, nu pentru că ar fi fost o somitate în vânzări.

La un moment dat, chiar atunci când a început să se ridice treaba în România, i s-a urcat la cap aşa de tare ceea ce făcea, că a început să se creadă mai tare decât era în realitate. Şi-a dat demisia de la firma pentru care lucra (şi de la un salariu bunicel) şi şi-a deschis propria firmă.

Acum e vai de capul lui. Dacă ar fi rămas la primul angajator probabil ar fi fost om de 3-4000 de euro pe lună. Dar ar fi avut "şefi". Acum nu are "şefi", dar abia scoate câteva milioane pe lună. Zice că a învăţat lecţia principală - că nu el era cel care vindea, ci numele pe care îl reprezenta - dar că, din păcate, nu mai are ce face.

Cam aşa e şi cu piaţa noastră imobiliară. Cât a crescut a avut impresia că a crescut pentru că era frumoasa din pădurea adormită. Abia acum devine tot mai clar pentru toată lumea că a crescut pentru că au crescut şi celelalte pieţe şi dacă e să rămână pe picioarele ei, se face praf. Pieţele sunt interconectate şi nu putem scăpa nici de scăderi. Încă din primul post de pe blog am susţinut o idee de bază, şi anume că noi, românii, nu suntem izolaţi ca într-un... ţarc aici, ci dimpotrivă. Aceeaşi idee o susţin şi acum şi cred că lucrurile sunt mult mai clare.

Bursa (BVB) e un exemplu.

Ce nu înţeleg naivii e că nu poţi izola la infinit piaţa. Până în 2007 românii au fost izolaţi. Şmecherii nu erau izolaţi, dimpotrivă, erau foarte cosmopoliţi, dar populaţia majoritară era izolată. În 2007 a fost primul an de UE. Vara asta 1 milion de români şi-au petrecut vacanţa în străinătate. Aceştia văd preţuri, compară servicii, respiră aerul, şi trag concluzii. Încet-încet omul simplu a ieşit din izolare şi a început să-şi pună întrebări.

Una din întrebările fundamentale pe care şi le pune omul de rând este: de ce să dea pe o casă acelaşi preţ, sau mai mare, decât în Occident, dacă serviciile, condiţiile de viaţă, aerul respirat, bucuria de a trăi, sunt de 10 ori mai mici ca dincolo, în timp ce prostul gust şi mizeria sunt la ele acasă ?

Procesul de conştientizare este ireversibil şi nu mai poate fi dat înapoi.