luni, 1 septembrie 2008

1 an de balon

Săptămâna trecută s-a împlinit un an de când am deschis blogul ăsta care a ajuns cu timpul să intereseze ciudat de multă lume.

Unde ne aflăm? În urmă cu fix un an părerile exprimate aici păreau elucubraţiile unui tâmpit. După un an:

- criza imobiliară s-a adâncit la americani;
- a traversat oceanul şi a ajuns la spanioli, irlandezi, englezi, danezi şi olandezi, pregătindu-se să îi treacă "prin foc şi sabie" şi pe francezi (unde preţurile stagnează de câteva luni bune în condiţiile unei inflaţii la nivel european de 4-5%);
- a pus pe jar ţările baltice iar letonilor din Riga le-a scăzut valoarea proprietăţilor chiar şi cu 38% într-un singur an.

Mai multe amănunte şi cifre aici: http://realtytribune.com/international-realty/the-end-of-the-global-house-price-boom_281 şi aici: http://www.globalpropertyguide.com/Europe/Romania/square-meter-prices

"Vedetele" imobiliare actuale par a fi Slovacia şi Bulgaria (dar nu litoralul, unde se pare că s-a speculat deja peste măsură). Amândouă au pornit de la nişte valori excesiv de joase. În rest, prăpăd.

În toată nebunia asta există naivi care încă îşi mai închipuie că România e "la adăpost" fără să înţeleagă că într-o lume şi într-o economie globală noţiunea de "adăpost" e doar o iluzie.

Fac o paranteză. Cel mai prost om pe care l-am cunoscut eu în toată viaţa mea - prostul proştilor, aş spune - a fost un director de vânzări la o firmă foarte mare care avea impresia că în spatele vânzărilor acelei firme stătea el, Directorul. El, directorul, avea impresia asta, nu firma. În realitate alţi şmecheri îl trimiteau să facă vânzarea în numele firmei pe care o reprezenta şi vânzările se încheiau pentru că el, prostul, reprezenta firma aceea, nu pentru că ar fi fost o somitate în vânzări.

La un moment dat, chiar atunci când a început să se ridice treaba în România, i s-a urcat la cap aşa de tare ceea ce făcea, că a început să se creadă mai tare decât era în realitate. Şi-a dat demisia de la firma pentru care lucra (şi de la un salariu bunicel) şi şi-a deschis propria firmă.

Acum e vai de capul lui. Dacă ar fi rămas la primul angajator probabil ar fi fost om de 3-4000 de euro pe lună. Dar ar fi avut "şefi". Acum nu are "şefi", dar abia scoate câteva milioane pe lună. Zice că a învăţat lecţia principală - că nu el era cel care vindea, ci numele pe care îl reprezenta - dar că, din păcate, nu mai are ce face.

Cam aşa e şi cu piaţa noastră imobiliară. Cât a crescut a avut impresia că a crescut pentru că era frumoasa din pădurea adormită. Abia acum devine tot mai clar pentru toată lumea că a crescut pentru că au crescut şi celelalte pieţe şi dacă e să rămână pe picioarele ei, se face praf. Pieţele sunt interconectate şi nu putem scăpa nici de scăderi. Încă din primul post de pe blog am susţinut o idee de bază, şi anume că noi, românii, nu suntem izolaţi ca într-un... ţarc aici, ci dimpotrivă. Aceeaşi idee o susţin şi acum şi cred că lucrurile sunt mult mai clare.

Bursa (BVB) e un exemplu.

Ce nu înţeleg naivii e că nu poţi izola la infinit piaţa. Până în 2007 românii au fost izolaţi. Şmecherii nu erau izolaţi, dimpotrivă, erau foarte cosmopoliţi, dar populaţia majoritară era izolată. În 2007 a fost primul an de UE. Vara asta 1 milion de români şi-au petrecut vacanţa în străinătate. Aceştia văd preţuri, compară servicii, respiră aerul, şi trag concluzii. Încet-încet omul simplu a ieşit din izolare şi a început să-şi pună întrebări.

Una din întrebările fundamentale pe care şi le pune omul de rând este: de ce să dea pe o casă acelaşi preţ, sau mai mare, decât în Occident, dacă serviciile, condiţiile de viaţă, aerul respirat, bucuria de a trăi, sunt de 10 ori mai mici ca dincolo, în timp ce prostul gust şi mizeria sunt la ele acasă ?

Procesul de conştientizare este ireversibil şi nu mai poate fi dat înapoi.

261 de comentarii:

«Cel mai vechi   ‹Mai vechi   201 – 261 din 261
Kiko spunea...

Ionut, asta unde, pe Bucuresti?

Aici la TM stiu ca e cam oprit, dar la voi ma asteptam sa nu fie chiar asa.

Deci, clientii potentiali telefoneaza. Nu vin in agentie? Si intreaba de pret, daca mai scade. Si cine raspunde ca nu scade? Agentul, sau agentul mai intreba pe proprietar si primeste raspuns negativ de la proprietar?

Imi dau seama ca intrebarile mele sunt relativ "banale", dar hai sa ne aruncam un pic pe practic.

Multe anunturi sunt cu "negociabil". Agentiile au marja aceea de negociabil?

Adica, intr-advevar incepe sa se contureze ca pana la urma si agentiile sunt victime. Oamenii astia nu mai lucreaza f-tui!

Acum imi dau seama ca intrebarea lui Nestor "cat ati fi dispusi sa platiti" e mai grea decat mi-a parut.

Eu saptamana viitoare merg pe teren. Nu telefonez, numi place. Merg acolo si mergem la client, vreau sa-i vad in fatza. In octombrie va trebui sa cumpar ceva ... pt ceva ... nu conteaza, nu pt mine. What a situation!!! Adica mananca seminte si totusi nu se misca nimic. Cine e care nu lasa? Agentia sau vanzatorul?

ionut spunea...

mr kiko

Sunt din Ploiesti( 60 km. bucuresti).
1) Clientii potentiali nici nu vin in agentie nici nu telefoneaza...tind spre 0
2) agentiile intreaba proprietarii deca mai scad ceva
3) agentiile sunt...propriile lor victime.
4) Vanzatorul e cel care (deocamdata) nu lasa( e inca in faza de "denial". Unele agentii " saracele" s-au prins cum sta treaba si incep sa viseze la preturile de acum 2-3 ani cand tranzactiile erau " garla".
Deh...mintea romanului de pe urma!!

Dorin spunea...

http://www.frontnews.ro/social-si-economic/finante-banci/bucurestiul-urca-sapte-pozitii-in-topul-celor-mai-scumpe-orase-pentru-expati-14583
Invit bucurestenii in New York:
"Capitala Romaniei a urcat in 2008 sapte pozitii intr-un top al celor mai scumpe orase din lume pentru angajatii expatriati "
"Singurul oras din Romania luat in considerare in studiu este Bucurestiul, pe locul 78 in 2007, cu un punctaj de 7,96. In 2008 Capitala a urcat pana pe locul 71, cu un punctaj de 83,6 puncte"
"La realizarea clasamentului, orasul New York, a fost luat ca reper si notat cu 100 de puncte, potrivit Newsin"

ionut spunea...

@mr kiko

Nu inteleg: daca nu e pentru tine de ce " in octombrie trebuie sa cumperi neaparat ceva"? Save your money!!!

Dorin spunea...

Ca nu e mare diferenta, dar se castiga mult mai bine

Dorin spunea...

@ionut
cred ca mr kiko vrea sa vada piata nu sa cumpere si sub argumentul "caut pentru cineva..." verifica starea pietei

Kiko spunea...

Ionut, multumesc mult pt raspunsuri si disponibilitate!

Cumpar in Oct pt ca "it's not my money" :). It's company money, deci pe undeva tot ai mei partial, dar nu e problema. Totusi, din "solidarietate" :) cum zicea bobby, nu vreau sa fiu fraierit.

Si, cu toate astea, eu inca ma tem ca (mi-e si teama sa pronunt cuvantul), creste. Adica cautam ceva central, in cladire istorica, pt firma. DAR NICI ASTEA NU SE VAND, eu va, urmaresc, doar vreau sami cumpar la anu si pt mine. Eu nu zic ca nu se merita, repet, la TM nu e ca la Bucuresti, aici inca e accesibil. Dar nu se misca nimic.

OBSERVATIE:

E totul pe dos.

Daca eu as avea o agentie, la fiecare client care telefoneaza, as intreba: cat dai maxim?

As scade 10% din cat zice cleintul, si as chema proprietarul. Ias zice ca am client sigur domne, om serios, da atata, bai, iti zic sa vinzi, uite ca casa ta nu valoreaza acum mai mult de atat. (daca as fi agentie)

Ala nu se lasa. Ii zic, uite, incerc sa ridic pretul pt tine. Te sun mai tarziu.

Intrucat deja iam zis 10% mai putin, il chem peste o ora si ii spun: Domunule, am vorbit cu clientul, am mai reusit sa scot cu 10% mai mult. Iti zic, sa vinzi, ca e ocazia ta.

Ias mai explica si chestia cu inflatia, mai bine acum 10 decat maine 12. Etc. Doar sant agentie "unsa cu toate alifiile, nu"?

Fiind agentie nu ma intereseaza nimic, decat sa vand. La cat? nu ma intereseza, eu trebuie sa vand cat mai mult.

Step 2: as cunoaste agentiile din imprejurimi. M-as duce la ei si m-as pune de acord. Mai colegi, vedeti ca mancam seminte toata ziua si jucam jocul ala de computer.
Hai ma sa mai vindem ceva. Sa zicem TOTI la vanzatori ca nu se poate mai mult. (Ceea ce este adevarat).

Nu as inchide telefonul asa in fatza la client. As da peste furnuizori toata ziua. Adica, ... nu vor sa munceasca. Trebe sa faci totul de unul singur pe lumea asta.

ionut spunea...

nenea cora

jipa n-are timp sa se "bage" ca tranzactioneaza constant...plus ca la 250000 de euro tre' sa-si vanda sala de forta si n-are cum.A fost camatar( alucrat la banci) , acu e "agent". Cand s-o termina si asta ce urmeaza? LOGIC: antrenor de fitness!!

ionut spunea...

mr kiko

N-ai inteles: nu mai telefoneaza de mult nici un client interesat sa cumpere!! La preturile astea nici nu mai conteaza un 10% in minus!
Pur si simplu omul nici nu mai vrea si nici nu mai poate plateasca preturile astea!! Asta apropo de mult trambitatul raport cerere/oferta.
Pe de alta parte se inmultesc pe zi ce trece numarul celor care vor sa vanda....

ionut spunea...

dorin

Daca e asa cum zici si mr kiko e inca la stadiul de testare a pietei si nu a inteles care e trendul pietei pana acum , imi pare sincer rau pt. el...

ionut spunea...

mr kiko

Zici ca ti-e teama de crestere. ntrebare de logica: atunci de ce crezi tu ca "nu se misca nimic"?

Kiko spunea...

Pai de aia sunt pe aici pe blog cu voi, sa ma mai prind si eu de cate ceva ...

Kiko spunea...

Ionut, ai sput tu ca nu lasa nimeni nimic. Nici agentiile masochiste nici vinzatorii inraiti

ionut spunea...

mr kiko

Scenariul tau despre ce ar trebui sa faca o agentie este din pacate greu ( pentru acestea) de pus in practica dintr-un motiv simplu: daca ani de-a randul ( de fapt de cand existi tu pe piata ca agentie) ai procedat EXACT PE DOS,s-au format niste reflexe... sti vorba aceea :greu inveti calul batran in buiestru!!

Kiko spunea...

Ca nimeni nu cumpara nimic nu ma ajuta daca nu scade ceva.

ionut spunea...

mr kiko

Agentiile nu au ce sa mai lase!!

ionut spunea...

mr kiko

Dca vanzatorii nu vor sa lase nimic si cumparatorii nu mai sunt dispusi sa plateasca pentru ca pur si simplu nu mai pot , inseamna ca e blocaj. Ghici cine va ceda( a si inceput) primul. Cel care AR PUTEA dar nu vrea deocamdata sa scada pretul sau cel care deja NU MAI POATE sa plateasca pretul?

Kiko spunea...

Defapt la intrebarea initiala de pe acest thread a lui Nenea Cora a raspuns doar speedy ala. Nimei n-a cumparat nimic. Mi-e si jena sa fiu singurul farier care vrea sa mai miste ceva pe front. Cel mai bine ar fi sa dispar si sa reapar la anu' sa vad care-i treaba.

shark spunea...

http://www.wall-street.ro/
articol/Finante-Banci/16287/
BNR-vrea-sa-dezumfle-balonul-
imobiliar.html

asa...una scurta din iulie 2006.
no comment.

cezar jipa spunea...

Manole,

Romanul mediu nu citeste presa scrisa punct. Putin onlain, niste televizor seara la 8. Tabloidul cu litera L.
Afara iti vine ziarul cu sticla de lapte la 6 dimineata. La noi nu se poate vorbi de nimic comparativ. Am avut ab. la ZF 1 an si m-am lamurit. Il citeam seara, daca nu mi-l furau din cutie, sau daca imi ajungea in cutie, la bloc. Nu cred ca sunt singurul care a trecut prin asa ceva. Aici la casa unde stau am 2 caini care sperie postasul, si nu-mi vin nici facturile de utilitati. Le iau prin mail, sms, sau de la vecinii mai norocosi. Sau ma duc eu sa le platesc ca stiu ca am de platit. Ne-am inteles, da ? Sau inventez, 'iar '?

E unul pe aici care isi permite, din varful tastaturii sale comode, sa spuna ceva de parintii altuia, si de lipsa de semnificatie a efortului lor de a plati o casa. Si asociaza treaba asta, sau ceva legat de treaba asta, cu niste 'povesti'. Politica blogului, dnu Manole ? OK, antipatiile personale sunt una, ce treaba are asta cu aia care te-au crescut. Un raspuns, ceva ?

Cu alte cuvinte, pa.

ionut spunea...

jipa

Am precizat ca n-am nimic cu parintii tai ci cu TINE cand minti ca o gazeta de perete. Uite-o spusa pe limba ta iubitule: in 1995 NU EXISTA EURO!!

ionut spunea...

jipa

Si inca ceva: iti vom duce dorul asa de tare...nu ne parasi!!!

dcg spunea...

Jipa atrage trafic pe acest site => tot mai mult curiosi iau contact cu un fenomen nou pentru ei: balonul imobiliar. Cu alte cuvine, Cezar grabeste dezumflarea bulei.

ionut spunea...

cristi dimofte

Pe undeva chiar vorbeam serios.Regulile maieuticii cer si un gica contra...

ionut spunea...

mr kiko

Dcaca dispari de pe blog dar cumperi la preturile astea n-ai facut nimic!!
Sau macar cumpara ce-ti place, negociaza la sange (in pofida a ceea ce se crede si se afirma de obicei cel ce vrea sa vanda cu adevarat E DISPUS SA NEGOCIEZE) si in nici un caz nu face acum sau in urmatoarele luni un credit.
Calculul e simplu:
La un credit de 100000 euro rata lunara se apropie de 1000 euro. Intraba-te daca nu cumva cu jumatae sau chiar 1/3 din banii astia nu stai mai bine in chirie( in acelasi apartament!!!)

belly spunea...

@ cezar

Te inseli amarnic cand zici ca romanul nu citeste presa scrisa. Sa vezi oamenii dimineata cu ziarele in mana si citesc diferite comentarii de "expertii analisti imobiliari".

Asa de curiozitate, te-ai uitat dimineata, cand oamenii se duc la servici, pe la Metrou, RATB, in trafic cu masina proprie cati cumpara "tabloidele" (care din pacate au un tiraj enorm)?

ionut spunea...

@belly

Normal ca jipa se inseala, el...tranzactioneaza constant!!
Aia pe care i-a pacalit el pana anul trecut erau oameni informati despre trendul( mereu crescator) al pietei, care citeau zilnic ziarele si se informau. Acum cand presa a scimbat macazul n-o mai citeste nimeni!!

Kiko spunea...

Ionut,

nu dispar eu asa repede, pt ca am de cumparat doua :) Una pt firma si una pt mine, anul viitor.

Pt firma 50 de mii in plus minus nu conteaza, asa ca pt firma ft probabil voi cumpara ceva acum.

In ceea ce ma priveste mai bine dorm in masina decat sa iau un credit. Nu e cazul, dar mersi oricum de sfat :)

PS: Si traiasca Ploiestiul, am facut armata acolo acu' 1000 de ani :)

elzorab spunea...

eu raan la ideia mea, cititorii de pe acest forum sunt, majoritatea, pana in 30 de ani. n-au auzit nici de caritas, nici de dacia felix si nici de fni.

ceea ce nu pricepe lumea nici in ruptul capului e faptul ca preturile si fenomenul de bula nu au fost generate de nevoia omului de a locui. daca ar fi fost asa, graficul functiei ar fi aratat ca graficul unei fuctii liniare.

deci, preturile au luat-o razana datorita dorintei oamenilor de a se inbogati, de a investi si de a specula.

cresterea preturilor nu are o baza reala, obiectiva ci una extrem de subiectiva, dorinta si speranta de imbogatire.

de aceea e si foarte greu de spus cat vor scadea preturile, pentru ca la fel cum a cumparat lumea la orice pret, ca sa faca 20% profit intr-un an, tot la fel de repede vor si vinde ca sa nu piarda 20% intr-un an...

credeti ca pretuile sunt mari acum??? pai eu, in 92, pe vremea caritasului am intrebat despre o casa intr-o zona rezidentiala, mai centrala, mai de lux. stiti cat mi s-a cerut pe ea. 1 500 000 de marci. cu un an in urma un apartament se vindea cu 10 000 de marci...evident ca la un an dupa caderea caritasului totul revenise la preturile initiale. deci, se poate si mai rau...


ce vreau eu sa spun aici e ca, e foarte greu sa gandesti intr-un mod realist, atata vreme cat n-ai patit-o pe pielea ta.

hai sa facem un sondaj. cati dintre voi ati pierdut bani la caritas, dacia felix sau fni??

eu am pierdut 2 000 de marci. am pus 2000, am scos 16 000 si i-am pus pe toti la loc...si...mai departe scrie-n carte..


nici pe vrema respectiva nu credeam in minuni, dar atat m-a tot frecat prietena mea la cap, romanca 100 %, incat i-am facut pe plac, ca era prea "hot" si-mi sucise mintile rau de tot, trebuia sa-i fac pe plac...stiti voi de ce...

evident nu a fost o suma prea mare pentru mine, dar m-am ars si...de atunci nu mai cred deloc in minuni. cei care vor invata lectia in conditiile bulei actuale o vor invata la un pret extrem de mare, vor plati o viata pentru o lectie care trebuia sa le fie predata la varsta de 18 ani....asta e, mult noroc!!

Unknown spunea...

@mr kiko
uite eu am vrut sa iau un apartament pe credit si m-am sucit rau de tot acum cateva lui. am simtit ca imi bat joc de viata si de munca mea.

ulterior am vrut sa iau un teren pentru casa si tocmai ce m-am sucit din motive de pret.

am vrut, iti zic sincer ca am vrut. am cautat de mi-au iesit ochii si nu am gasit nimic care sa merite atentia. nu sunt sarac, dar nu imi aprind tigarile cu mii de euro ca sa-mi permit sa-mi bat joc de bani munciti. scurt. si uite acu' ca nu mai vreau nimic. chiria e buna, viata e buna, nu e momentul.

cat despre firma, te sfatuiesc sa aplici cu incredere la o chirie, e mult mai rentabil decat sa blochezi banii in moment de varf imobiliar. iar daca de fapt tu vrei sa scapi de un impozit pe profit, ceva, mai bine cauta alte mijloace fixe sa ti le treci in portofoliul firmei. vinde-ti casa personala catre firma ca sa scoti banii din contabilitate, la ce pret vrei tu, si tine banu' la buzunar. nu face investitii proaste pe banii tai.

@elzorab
eu am sub 30. cu destul de mult. si am auzit si de caritas si de fni si de toate falimentele bancare din sistem. si stiu si ce lacomie stupida i-a caracterizat pe romanasii nostri la momentele respective. si am auzit si de fondul mutual al oamenilor de afaceri din romania si stiu ce s-a intamplat si atunci. sunt sigur ca sunt multi altii ca mine care n-or fi chiar asa nepasatori la propria istorie.

Unknown spunea...

@jipa

decat sa arunci cu elucubratii pe-aici, mai bine ai raspunde la alea 2 intrebari de ti le-am pus acum 100 de ani. ca bine zicea cineva mai devreme, ca la ocolirea raspunsurilor esti un as.

eu vad in tine un produs clasic al tranzitiei romanesti: un baiat descurcaret, cu o particulara la activ, destul de incult, inclusiv d.p.d.v. economic, care a prins spilul unor smecherii si crede ca tot ce a invatat el ca zboara se va manca pana-n anul 2080 si care, evident, tinde sa se laude pe sine (bani, afaceri, tranzactii, sali de forta, alea, alea) in toate prostiile pe care le zice ca sa aduca ceva greutate acestor prostii.

observ in comentariile tale ca esti mai interesat sa te umfli in pene cu cati bani ai si ce tranzactionezi tu si cu ce sala respekt, decat sa aduci niste argumente reale pentru prostiile debitate en-gros pe care le versi pe-aici ca de pe tobogan.

asa-zisa ta experienta de viata (pe care poate chiar o ai) nu face doi bani in fata unor realitati economice pe care mintea ta nu le intelege foarte bine.

cat despre stupiditatea de talie mondiala cum ca presa n-a avut nici cea mai mica inrauire asupra mintilor odihnite ale multor soferi de ratb si vanzatoare de alimentara care si-au scos casele la vanzare, pentru ca acesti sarmani romani calici si lacomi nu citesc presa, hm, ti-as spune direct ca esti chiar cumplit de prost, dar am sa ma rezum la a-ti spune ca presa nu functioneaza ca un glont magic, cum crede mintea ta obosita, ca un om citeste ziarul care are efect instant si numai asupra lui. ci, pe scurt, sistemul functioneaza asa: un dobitoc citeste ziarul, dupa care se duce la dobitocii lui si debiteaza ce a inteles de acolo. fiecare dobitoc proceseaza ce a aflat si da mai departe in diverse discutii catre altii, cu adaugirile lui personale si tot asa. de la lider de opinie la grupul lui de oameni si mergand mai departe pana la ultima maturatoare de scoala generala care afla dupa 3 zile ca sta pe bogatie in apartamentul ei confort 2 din rahova. te-ai prins? iar libertatea si compactu' rup, tata, la vanzari. dar oricum nu conteaza asta, caci toata lumea s-a uitat la prostiile imobiliare de la tv, care au fost garla.

Unknown spunea...

@everybody
apropo, dupa cum s-au inmultit sustinatorii ideii de balon si dupa cum inflamat comentariile si certurile pe acest blog in ultimele 2 saptamani, cred ca devine evident in ce faza a bubble-ului suntem si cat mai e pana o sa vedem primele semne puternice de cadere.

eu zic ca vor incepe dupa alegeri.

elzorab spunea...

cineva se lauda aici ca, daca e pentru firma nu conteaza cat e pretul.
amice, daca ar fi firma ta, te asigur ca altfel ai pune problema.
daca ai fi angajatul meu, maine te-as pune pe liber. nu doar pentru prostie si iresponsabilitate, dar, mai ales, pentru lipsa de respect fata de tot ce inseamna munca...
nemti au o vorba: Wer den Pfennig nicht ehrt, ist des Talers nicht wert.

adica daac nu pretuiesti un banutz, numeriti sa ai nici un leu.

cam asta e mentalitatea care a dus la bula imobiliara. parca il si vad pe norvegianul ala: pai daca e pe fondul asta de investitii si, oricum, nu-s nbanii mei, n-am muncit nimic pentru ca sa-i castig, ce-mi pasa ca pretul e 50 000 sau 150 000. acelasi drak atat vreme cat la abul vor fi cu 50% mai scumpe.

numai bafta si "sa traiti bine"

ding-dong, ding-dong, ding-dong

dandy spunea...

Lacomia nu este specifica numai romanilor (desi se poate spune ca e mai accentuata la popoarele latine, vedeti de ex ca balonul s-a umflat mai bine in Franta/Spania/Italia/Romania decat in tarile nordice/austria/germania).
Diferenta dintre noi si tarile mature economic este ca oamenii au trecut de mai multe ori prin stadile acestea, incat sa nu mai creada ca tot ce zboara se mananca.
In SUA au crescut preturile de 5-6 ori si au inceput sa isi puna problema de bubble. In Romania au crescut preturile de 20 de ori iar unii inca mai cred ca e normal sa fie asa, ca tendinta preturilor nu poate fi decat in sus.

ionut spunea...

mr. kiko

"Pt firma 50 de mii in plus minus nu conteaza, asa ca pt firma ft probabil voi cumpara ceva acum."
La treaba asta ti-a raspuns elzorab inaintea mea!!Imi permit o mica adaugire: daca ai fi angajatul meu ai munci urmatoarele 50 de luni gratis ca sa inveti valoarea banului,dupa care ti-as creste salariul pentru ca esti deja un angajat "cu experienta":))
Te asigur eu ca in cazul asta la urmatoarea tranzactie ai fi mai catolic decat papa( adica decat mine).

ionut spunea...

manole
apropo, ceva vesti de la Dl. Hauge? A vandut ceva pana acum?

Manole spunea...

Yeah, sure, a spart toată piaţa...

Hauge e fraierul tipic păcălit de şmecheria lui "mitică".

nestor spunea...

Deja incepem sa ne invartim in cerc cu mare arta.
Apartamentele costa atat de mult pentru ca cei care le vand sunt din ce in ce mai lacomi, iar cei care le cumpara au din ce in ce mai multi bani. Pentru ca primii nu ar fi cerut daca nu ar fi primit, iar ceilalti nu ar fi dat daca nu ar fi avut de unde.
Restul e marea teorie a chibritului.

Imaginati-va o coada de 10 copii la un stand unde se vand bomboane. Ordonat, frumos, toti stau la rand. Coada incepe sa se mareasca, din ce in ce mai multi copii, la un moment dat se strang 100 de copii la coada. Dintre copiii care au ajuns primii, sunt unii care sesizeaza potentialul si se gandesc ca ar putea schimba bomboane pe surprize, asa ca se reaseaza la coada, pentru a cumpara si mai multe bomboane. Vanzatorul, vazand coada care creste, se gandeste sa scumpeasca bomboanele. Unii copii renunta dezamagiti, dar pleaca acasa cu gandul sa mai faca rost de un leu si sa se reaseze la coada. Cand coada ajunge suficient de mare, se sparge. Toti se bulucesc in fata, pentru ca au aparut zvonuri cum ca s-ar termina bomboanele, iar cele care mai sunt o sa fie din ce in ce mai scumpe. Vanzatorul incepe sa imparta bomboanele in doua gramezi, una cu bomboane mari si frumoase si mai scumpe, alta cu bomboane mai mici, mai strivite si mai ieftine. Brusc, din buluceala se desparte o coada mai mica, ordonata, la care se aseaza putinii copii care au bani sa cumpere bomboanele scumpe. Ceilalti se inghesuie in continuare la bombonelele ieftine.
Un copil din coada vine cu ideea: haide sa nu mai cumparam niciunul bomboane, doar stam si ne uitam, ca atunci vanzatorul o sa scada pretul.

Intrebarile mele sunt:
1. Cat poate sa stea o gramada de copii cu ochii la bomboane fara sa cumpere niciunul?
2. Ce se intampla in momentul in care primul copil din coada intinde mana si cumpara bomboane?

La coada se aseaza doar copii care au bani sa cumpere, dar pe margine sunt mult mai multi copii fara bani in buzunare care se uita cu jind. Dupa o perioada suficienta de timp, unii reusesc sa faca rost de bani (imprumuta de la copii cu bani, cer la bunici sau la parinti)
si se aseaza si ei la coada.
Presupunerile pe care le-am facut sunt urmatoarele:
1. bomboanele nu sunt suficiente pentru toti copiii.
2. toti copiii care nu au prins bomboane isi vor dori bomboane, pentru ca ii vad pe ceilalti mancand.
3. actiunea se desfasoara intr-un balci, intr-un satuc amarat cu ulite noroiase, unde nici un alt vanzator nu s-ar indura sa isi murdareasca picioarele ca sa vanda bomboane.

Intrebari suplimentare:
1. de ce s-au scumpit bomboanele, desi in superamarket in oras sunt mult mai ieftine?
2. in ce conditii s-ar putea ieftini din nou bomboanele.

dcg spunea...

Nestor,

Esti naiv sau te prefaci. Prezinti o situatie de monopol in care singurul producator de bomboane din galaxie vinde unei gloate de copii care au fonduri nelimitate.

Incearca exercitiul cu 7 vanzatori de bomboane si cu trei copii care nu au reusit sa fuga de acasa decat cu un leu.

Noroc.

PS: mai bine nu mai incerca nimic, pt tine totul e zadarnic.

AristotelCostel spunea...

@nestor

Chiar nu mă aşteptam de la tine să ajungi să faci analogii puerile cu bomboane şi ...copii. Unele dintre comentariile tale sunt ca din cărţi ceea ce mă face să cred că-s copy-paste, dar când scrii cu capul tău...eşti de groază.

Şi tu şi olandezu' vă forţaţi să aflaţi de pe "balonul imobiliar" cât ar fi dispuşi "guşterii" să bage la înaintare pe o cloacă.

Zeci şi sute de mii de euro dacă ai, pe orice plăteşti preţul care se cuvine.
Bobby, cu cei 4000 Euro/lună ai lui, nu cred că e dispus să plătească 10 Euro pe o pâine că are el..."salarul" mare.
Alternativa străinătăţii e chiar mai tentantă şi nu numai în privinţa preţurilor.
Bineînţeles că el o mare excepţie şi doar alte 4 milioane de români sunt prin UE.

bobby spunea...

@Aristotel Costel

Exact! Ai perfecta dreptate.
De aceea imi doresc sa promovez o atitudine moderata si printre cei cu venituri bunicele.
Pana si cei mai bogati au o limita, insa speculatorii - nu.Ei pretind profit sky-high.
Daca dai apa la moara speculatorilor, mai devreme sau mai tarziu va fi rau pentru toti. Pentru ca vor intinde pelteaua astfel incat si cei care isi permit acum ceva - sa nu isi mai permita asa usor in viitorul apropiat.

De aia zic ca e importanta atitudinea unui om, indiferent de veniturile sale.
Ex. Warren Buffet ar fi de rasul curcilor in Pipera, cu mica lui casuta de 3 camere. Totusi, cumpatat fiind, si preferand sa isi investeasca banii decat sa ii arunce, omul a ajuns destul de departe.

Anonim spunea...

Am stat pe margine la articolul asta a lui Manole care mi s-a parut cam filosofic si fara legatura cu realitatea din cauza intrebarii de final :

"Una din întrebările fundamentale pe care şi le pune omul de rând este: de ce să dea pe o casă acelaşi preţ, sau mai mare, decât în Occident, dacă serviciile, condiţiile de viaţă, aerul respirat, bucuria de a trăi, sunt de 10 ori mai mici ca dincolo, în timp ce prostul gust şi mizeria sunt la ele acasă ?"

Cred ca raspunsul foarte pe scurt este : pt. ca n-are incotro !!!

Daca vrea case ieftine, , servicii bune, aer curat, bucurie de a trai , bun gust si curatenie atunci TOATE astea tin in primul rand de el OMUL DE RAND si nu de cel ce construieste si vinde o casa.
In al doilea rand, daca omului de rand nu-i plac cele de mai sus atunci ii sugerez cateva solutii (cu scuze anticipate daca suna poate patetic ! Nu e chiar genul meu !) :

1. Sa munceasca la fel de bine ca cel din vest
2. Sa se comporte la fel de civilizat ca cel din vest
3. Sa aiba aceaisi integritate morala si atitudine cu privire la comunitate, respect fata de lege si civism ca si cel din vest
4. Sa isi aleaga conducatorii cu capul nu cu burta si sa ii faca responsabili pentru activitatea lor in functie
5. Sa isi respecte tara dar in acelasi timp sa pretinda respect de la Stat asa cum fac si cei din vest

As vrea sa fiu bine inteles : nu pretinde nimeni ca cei din vest sunt perfecti, dar daca am ajunge macar la nivelul lor la capitolele enumerate mai sus atunci - simplificand - ar vedea si manole cum preturile la case incep sa devina mai suportabile !


Revenind insa la postarile ulterioare vreau sa il felicit pe "nestor" pt. postarea cu bomboanele.

EXCELENTA !!!

Cred ca a surprins exact esenta problemei. Si anume ca nu cumperi o casa ca un moft ci ca o necesitate sociala : sa iti intemeiezi si cresti o familie in conditii decente . Nu poti sta cu socrii sau parintii doar ca sa le dai peste nas "dezvoltatoiriilor verosi". De aici incolo rationamentul curge lin si implacabil catre situatia reala de azi : Bula s-a spart acum un an - dar preturile sunt LA FEL !! (e drept ca nici n-au mai avut ritmul galopant de crestere ceea ce e bine si firesc !!!)

Salutari !

nestor spunea...

De fapt, nu exista decat trei variante, doua identificate de Cristi si ultima de Aristotel.

1. Vin mai multi dezvoltatori, creste substantial oferta. Pana acum nu s-a intamplat asa ceva, ultimii 10 ani sustin din pacate varianta mea. Nu a existat decat un vanzator amarat, pentru ca nu vine nimeni sa vanda in noroi.

2. Copiii nu mai au bani, scade substantial cererea. Din nou, ultimii zece ani imi dau mie dreptate, intrucat copii au avut din ce in ce mai multi bani.

3. Copiii, desi au bani, refuza sa cumpere. Asta presupune un nivel superior de intelegere care cu greu poate fi asimilat intregii gramezi de copii. Cazurile gen bobby sunt extrem de izolate si trebuie tratate ca exceptie.

Eu unul sunt sceptic ca brusc romanii vor trece in masa la un alt nivel de intelegere.
Singura sansa reala ca preturile sa scada pe termen lung este prima varianta. Este de fapt exact ceea ce s-a intamplat in toate tarile pe care le luam ca exemplu, SUA, Spania,s.a.

Povestea imaginata mai sus din pacate nu este fantezie, este pur si simplu realitatea ultimilor 10 ani in Romania.

AristotelCostel spunea...

În condiţiile în care există români care pot trăi şi fără certificat de proprietate chiar şi în vârf de bulă imobiliară, de ce ar trebui să optăm ce tip de ţeapă ni se potriveşte?

N-avem de ales?
La un moment dat tot va trebui să ne-o tragem?
Olandezule, eşti o mostră de optimism senil!

Unknown spunea...

@olandezul

de cand s-a dat liber la toti romanii sa poata circula / muncii in UE, multa lume a scos capul ca sa vada cum este in vest, (inclusiv eu, 2 zile amarate in Budapesta care nu se compara la nimic cu Bucurestiul care il stiu foarte bine), multa lume si gasit un loc de munca in Italia, Spania, Franta, Ungaria, UK, etc. in ideea ca dupa 2 - 3 ani de munca sa-si poata lua o casa in tara, ceea ce momentan este imposibil, dar in acelasi timp foarte multi dintre cei plecati au vazut "cum se traieste" pe acolo. La inceput mare parte au lucrat fara acte, si incet incet au inceput sa-si faca acte pt sedere, pt munca si implicit au inceput sa cotizeze la serviciile sociale din acel stat, oamenii au inceput mai pe romaneste sa se stabileasca acolo ... acum multa lume se gandeste la un viitor impreuna cu familia in statul respectv si ca o parte semnificativa a proprietatilor din tara sa si le vanda (terenuri, case, apartamente) pentru a-si putea luat 'dincolo', pentru a nu mai sta cu chirie, preturi comparabile de altfel, dar salarii mult mai mari si un viitor mai bun penru copii lor (cei pentru care s-au dus in primul rand).
Cz: lumea incet pleaca din tara ... astfel ca raportul fondul locativ / populatie o sa creasca chiar daca nu se construieste semnificativ.

Unknown spunea...

@nestor

ia in sfat de la un inginer amarat

ia o carte de economie de clasa a 12-a si mai citeste despre monopol (ceea ce prezinti tu), economie de piata, economie globala. si dupa sa mai vorbesti.

PS1: iti doresc un faliment placut in afacerile tale.

PS2: DING - DONG ... DING - DONG (copyright @elzorab parca)

Anonim spunea...

2 intrebari simple:

1. A ajuns cineva, dintre cei care scriu pe forum, in situatia fetei lui Jose Luis?
2. Cand vom asista si in RO la ceea ce se-ntampla acum in ES asa cum scrie in ultimul paragraf?

Jose Luis Valdivieso, a professional driver in Madrid, benefited from the boom but now sees the bust destroying his daughter's family. Like so many Spaniards, Valdivieso bought an apartment in 2000 and was able to sell it a couple of years later at more than double the price. He repeated the deal, acquiring a much larger place after profiting, again, on the sale of the earlier property.

Then came the crash. He has had to watch as his daughter, a more recent homeowner, found herself at a devastating disadvantage.

She purchased an expensive apartment, its price inflated by the real estate bubble, in one of the so-so southern neighborhoods of Madrid, availing herself of the cheap loans offered at the time. But interest rates shot up and now she can barely make payments, Valdivieso said.

Meanwhile, the collapse of the construction business, which had accounted for 18% of Spain's gross domestic product, has begun to spill over into other areas of the economy.

Consumer spending is down, and other sectors are reporting losses, including general commerce, tourism and transportation.

AristotelCostel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

@ aristotelcostel

...poate de realism (senil ...daca iti place tie, ma rog !)

@ ion

Probabil ca raportul fond locativ/populatie va creste oricum. Nu numai pt. ca pleaca lumea ci si pt. ca se nasc mai putini copii. La cat de in urma suntem insa la capitolul mp/locuitor, ca sa ajungem din urma tarile civilizate va trebui ca :

1. Sau sa ne reducem la 1/2 populatia
2. Sau sa ne-o reducem cu 20% (plecari etc) dar sa mai si construim.

Probabil 2 e varianta reala.

A, si inca o observatie : vb. de mp de calitate decenta , nu de bodeie sau de case de pamant si paie care inca se mai fac pe la tara.


@witty

Sti care e problema mea cu articole de genul asta : sunt foarte periculoase prin omisiune si ofera o imagine deformata a realitatii.
Probabil e ca articolul e adevarat , insa el exista acolo NUMAI pt. ca e "senzational" adica produce emotii,lacrimi, stupoate , compasiune, consternare etc etc ...orice sentiment care face ca omul sa bage mana in buzunar si sa dea banul pe ziar (sau sa atraga trafic pe net etc ...ati prins ideea ). Din nefericire nimeni nu precizeaza ca sunt numai x% (x<1) in situatia asta si ca in general exista si alte cauze care i-au adus pe oameni acolo unde sunt azi .
Si ca sa fiu mai clar ce incerc sa spun va dau 2 exemple :

1. Cate articole pozitive ati auzit in perioada asta : "X si-a luat o casa cool", " Y si-a vandut casa cu un proit de z% fata de 2004 si si-a luat o casa si mai tare " etc ? raspuns : NICI UNUL pt. ca asta nu atrage publicul . Acum la moda e sa plangem ca e recesiune (desi crestem cu 8-9% pe an) , sa ne plangem ca e o criza a creditelor "subprime" (desi in Romania banciile iti luau garantie si pe mama si pe tata ca sa iti dea credit iar cauzele crizei "subprime" sunt probabil intelese de sub 30% din potentialii clienti) si sa anuntam scaderi de preturi dand NUMAI exemple care ne convin (de drojdieri care isi vand apartamente in Berceni, sau de aiuriti care cereau anul trecut dublul pretului real si acum au ajuns in sfarsit sa vada realitatea). Si toate astea sa fim "trendy" sau pt. ca ne e greu sa gandim cu propriul cap !

2. Amintiti-va de indignarea noastra - a romanilor - cand prin anii 90 Romania era tara de aurolaci, orfani, , copi cu HIV si mineri . NIMIC ALTCEVA. Asta era imaginea formata de ziarele din vest prin prezentarea SELECTIVA a realitatii. Nu existau succese, nu existau lucruri bune sau oamani normali. A durat cam pana la finalul anilor 90 sa inceapa sa le vada. Insa faptul ca le-au ignorat nu inseamna ca ele nu existau ci doar ca foloseau informatiilel pt. un scop : sa creeze senzationalul si sa castige bani .

NORMALITATEA NU VINDE !!!

Salutari !

AristotelCostel spunea...

@olandezu

Vin din urmă 15 generaţii cu 100 000 de născuţi/an mai puţin. Prima generaţie de tip 2/3 a venit anul ăsta ...la facultate, motiv pentru care veţi suferi nişte ...surprize în special pe piaţa chiriilor.

Pune tu la generaţia 2/3 şi ponderea populaţiei rurale care a preferat să dea copilul la sapă şi la vacă.

Să nu neglijezi nici ponderea minorităţilor cu probleme de integrare socială.

clujeanul spunea...

http://www.standard.ro/articol_58136/romanii_au_cumparat_apartamente_de_3_7_mil__euro_in_bulgaria.html

clujeanul spunea...

http://www.antena3.ro/Piata-imobiliara-din-Bucuresti-este-in-declin_bss_51755_ext.html

UJohn spunea...

No comment:

http://www.antena3.ro/Bucure%C5%9Ftenii-pl%C4%83tesc-trei-sferturi-din-veniturile-lunare-pentru-locuin%C5%A3a-achizi%C5%A3ionat%C4%83-%C3%AEn-rate_bss_53524_ext.html

shark spunea...

@clujeanul

articolul ala ai vazut cum e scris? ceva de genu "profitati acum, oferta speciala", numai asta e tonul.

mai ales ca o "garsoniera sta si 1 saptamana nevadnuta"... (adica e muuuult 1 sapt) dar 2 cam stau si o luna....

incep cumva sa accepte scaderea si lasa placa cu "in toamna cresc" si insistea mai mult pe "cumpara acu cat au scazut".

clujeanul spunea...

ceresit...cumperi un sac si ai 5 kg gratis...
ce vrea sa insemne asta?

Anonim spunea...

hesus, ce mai zarva ce mai vuiet de cand a penetrat manole hotnews-ul. s-au urnit cezarica si olandezu in a combate pulimea care nu mai vrea sa puna botul la vrajeala.
baieti, dragi mizerii, se va construi in romania si cu 800 si cu 600 si se va vinde si cu 10% marja. de ce? pentru ca si altundeva s-a putut/se poate.
si cimentul va fi la acelasi pret ca in germania, si terenu cu apa+canal+curent+gaze+net+alee va fi 20E/m2 ca in slovacia, si muncitorul va fi platit corespunzator si cu acte si nici bizonul nu va trebui sa robeasca 14h/zi ca sa devina mediul pe care voi il visati cu 4000e/luna.

va munci 8h/zi, 5 zile pe saptamana, va avea salariul mediu DIN ROMANIA, si-si va permite o casa in rate impreuna cu sotia cu doar 30% din venituri lunar.

de ce? finca si altundeva se poate.
sigur, cum idiotenia la noi e exponential mai densa ca in alte state, lucru de care au si profitat bordeii si zilistenii, va dura ceva mai mult, dar inevitabilul ramane.

va faceti ca nu pricepeti o chestie. romanii nu mai au bani pentru ca-s datori vanduti la banci pentru frigidere si plajmi, masini straine parcate in fata blocurilor din rahova, vacante la greci, etc, etc. cei care vroiau si puteau sa ia ceva au luat si au ramas cei care vor dar nu pot si cei care pot dar nu vor. cum poezia ca va creste la infinit nu mai prinde la ascultatori, pe primii nu mai aveti cum sa-i prostiti chiar daca ar da de bani, iar cei din urma oricum nu erau in targetul vostru.

euro a crescut, credite pa si pusi, economia se apuca de bare pentru aterizarea fortata, inflatia e de doua cifre, s-au terminat generatiile de decretei, bastinasii descopera in fiecare an europa si ca atare, clientii vostri potentiali vor putea fi mult mai mult timp saraci decat veti putea voi sa stati in expectativa de pe pozitii de forta.

cat despre analogia aia inepta cu bomboanele, ce-ar fi daca, prin farmec parca, gingasii copii si-ar pierde apetitul pentru bomboane? zic si eu. ce se va intampla?

bobby, suntem in aproape aceeasi situatie. nu simt nevoia sa "fiu la casa mea", nu simt nevoia "sa intru in randul lumii", nu simt nevoia sa am masina, nu simt nevoia sa am jacuzzi, nu simt nevoia sa cresc un copil fara sa-i pot oferi o educatie si un trai decent, fara sa pot fi langa el cand creste (in loc sa vin acasa la 22:00 de la munca), nu simt nevoia sa-mi intemeiez o familie, in schimb simt nevoia sa vad lumea larga, sa-mi permit o pauza mai lunga cand vreau eu, sa am timp liber sa fac sport, sa am timp liber sa vad un film, sa am timp sa ma duc la un meci, sa mai schimb partenerele, sa economisesc, sa am timp de un hobby sa, sa, sa.
ca atare, din venitul meu, sub standardul de mediu al lui cezarica, prefer sa stau in chirie cu bagajele pregatite dar cu mintea linistita (da, pot sa fiu relaxat stiind ca proprietarul ma poate da afara oricand), prefer sa muncesc 10h/zi pentru mine ca om, decat 14h/zi pentru o rata la banca, pentru a ingrasa un speculator si o institutie bancare care se crede in papua noua guinee cand sta de vorba cu mine- bastinasul, pentru a da un exemplu prost si altora si pentru a ma incadra in niste sintagme contraproductive.

mai bine liber, asigurat financiar, fara presiuni, cu program lejer de munca si traista pregatita decat insurat, cu copii, cu leasing la masina si rata pentru casa la banca, adica sclav pana la 55 de ani.

prefer sa fiu boschetar cu un cont in banca sau sa emigrez decat sa dau pe ceva cat nu face si astfel sa-mi pierd libertatea de a fiinta ca om liber pe planeta asta.

iar olandezule, ti s-a mai zis, 30% din salariul mediu pe economie (din romania, nu de aiurea) al unei singure persoane pe 15-20 de ani, cu dobanda fixa sau marja de maxim 1.5-2% peste inflatia in zona euro, zero comisioane si taxe. fa tu calculele. dar in conditiile astea cred ca nu sunt barbat adevarat dupa cum sustine cezar.

parerea mea.

Anonim spunea...

@ 7

Cred ca nu prea ai inteles ce am vrus sa spun . Evident ca si eu vreau sa-mi cumpar casa cu 400 E/mp (chiar sunt in cautari acum , dar n-am gasit inca - poate daca mai astept vre-o 100 de ani pica ceva!). Problema e ca sunt suficient de realist sa imi dau seama ca nu se poate asta si (cu un licar de speranta) am intrat pe forum-ul asta sa vad totusi care sunt argumentele scaderii.

Raspuns : Dupa X postari si schimburi de idei am vazut doar un singur argument REAL . In engleza ii spune "wishfull thinking". Greu de tradus !

Iar majoritatea de pe forum nu fac diferenta intre o gandire subiectiva bazata pe principiul : "eu asta cred si iata dovezile" (dupa care se citeaza NUMAI fapte care convin) si o analiza in care MAI INTAI CITEZI FAPTELE (care trebuie sa reflecte AMBELE tendinte) si apoi spui ce crezi (sau si mai bine nu spui nimic) !
E cam ca diferenta intre BBC si TVR daca vreti. Nu ca as fie eu BBC , dar TVR nu sunt sigur !
De ex. ultima ta postare tzipa dupa celebra replica lui Moromete : "Pe ce te bazezi ?"

(Precizezi aici ca sa scutesc viitoare postari ca afirmatia

"romanii nu mai au bani pentru ca-s datori vanduti la banci pentru frigidere si plajmi, masini straine parcate in fata blocurilor din rahova, vacante la greci, etc, etc. cei care vroiau si puteau sa ia ceva au luat si au ramas cei care vor dar nu pot si cei care pot dar nu vor."

reprezinta punctul tau de vedere personal neavand nicio legatura cu o analiza obiectiva, cifre, etc )

@ clujeanul

"ceresit...cumperi un sac si ai 5 kg gratis...
ce vrea sa insemne asta?"


Pai cum e si la Gilette la spuma de ras "Cumperi un flacon si ai cu 20% mai multa spuma - pe gratis" . Adica flaconul e mai lung !
Evident semn clar al crah-ului ce a spulberat industria cosmeticelor pt. barbati si a articolelor de barbierit in special !!

Cu salutari (dupa barbieritul de dimineata ) !!

Anonim spunea...

@ 7

...a si am uitat sa adaug ceva :

Bucurati-va pt. ca si la noi 2000 km de autostrada pe an , autostrazi suspendate in Bucuresti, canalizare si apa in TOATE localitatile, economie libera si concurenta intre furnizorii de utilitati, ghisee cu 2 maxim 3 oameni l acoada in spatii civilizate, vom organiza o Cupa Mondiala la fotbal si peste 2 ani o Olimpiada (cum a facut Mexicul in 68, 70) si vom trimite si oameni pe luna !!!

De ce ?

Pt. ca la alti s-a putut deci se va putea si la noi !

Beton !


Salutari

Anonim spunea...

amice olandez. motivele pentru care se va construi la 600~800 au fost expuse de nspe mii de ori. citeste tot din august anul trecut si le vei gasi. alt motiv ar fi acela ca SE CONSTRUIESTE cu 450-500 in timp ce scriu eu acum. asta o stiu de la un coordonator de santier (asa-si zice el) si de la o duduie care a acordat finantarea pentru alt proiect (ceb) si care a aprobat biznis-planul. ca esti tu un ordinar care vine senin si reclama ca nu poate construi sub 1400 e treaba ta.

lumea te poate crede pe tine, cu "argumentele" tale sau pe restul comentatorilor cu "povestile" lor.

asa ca live with it.

AristotelCostel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
AristotelCostel spunea...

@olandezu

wishful thinking

vise erotice

cruda realitate

În timpul promoţiilor şi reducerilor de preţuri la saci de ciment e uşor stupid să vorbeşti despre scumpirea materialelor de construcţii.

S-a mai spus de 100 de ori că la noi e de rahat şi nu se poate, de aceea preţurile locuinţelor sunt mai mari decât la Paris.

«Cel mai vechi ‹Mai vechi   201 – 261 din 261   Mai noi› Cele mai noi»

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?