Un pas înainte, doi paşi înapoi

M-am abţinut până acum să îmi dau cu părerea despre împrumutul de la FMI pentru simplul motiv că mi-a fost greu să înţeleg de ce îl facem şi ce trebuie să ne asigure.

Informaţiile venite dinspre mediile oficiale au fost mai mult decât nebuloase, guvernul şi Băsescu încăpăţânându-se până în ultima clipa să susţină că economia va creşte şi anul acesta, dacă nu cu 6,5%, cât afirmase în toamnă debila Comisie Naţională de Prognoză, ai cărei "specialişti" ar trebui mai bine să ia o pauză şi să comenteze orice altceva, dar nu treburile economice, atunci măcar 2,5%. Singura dificultate majoră, într-adevăr o treabă nepotrivită în an de criză, era cea legată de promisiunile electorale: măririle de salarii şi pensii, promisiuni care fuseseră şi transformate în lege de către parlamentul anterior. Dar nici aceasta nu era cine ştie ce impediment. Nimic nu împiedica parlamentul actual să dea o lege care să abroge legea din toamnă închizând, astfel, gura sindicatelor.

Între noi fie vorba, nu doar că nu se pune problema măririi salariilor unor sisteme birocratice şi ineficiente:

• o administraţie care freacă hârtiile cu o lipsă de eficienţă demnă de o cauză mai bună;
• un sistem educaţional care produce pe bandă rulantă cei mai cretini copii din Europa (suntem pe locul 1 în Europa la abandon şcolar, analfabetism şi incapacitatea "absolvenţilor" de a înţelege un text scris, şi pe locul 2, după Marea Britanie, la numărul mămicilor-copii);
• un sistem public de administrare a dreptăţii (magistraţi, poliţie, jandarmi) care lasă sute de infractori dovediţi să se plimbe bine mersi pe stradă;

- nu doar că toate aceste sisteme birocratice nu merită măriri de salarii, ci dimpotrivă, tăieri.

Aşadar mi-a fost destul de greu să înţeleg care e scopul acestui împrumut. Se ştie că pe plan internaţional FMI este un "lender of last resort", ultimul loc de unde să împrumuţi bani, şi a împrumuta bani de la FMI nu e ca şi cum ai împrumuta bani de la bancă. Banca îţi cere nişte garanţii, îţi verifică garanţiile, îţi acordă împrumutul şi este partenerul tău în afaceri. FMI nu este un partener, este un tutore. Tocmai pentru că ştie că nu mai ai de unde să împrumuţi, decât de la ei. Vrei să iei banii, bine, dar respecţi condiţiile lor. Şi e normal să fie aşa. Poate că banii ăia ar fi mai utili unei ţări sărace din Africa, în care oamenii mor de foame, deci e normal să fie atenţi cui şi cât împrumută.

În ultimele săptămâni, pe când entuziasmul năuc al oficialităţilor noastre se dezumfla încetişor în ritm de procente (de la 2,5% s-a ajuns recent să se vorbească de -1% creştere economică), am preferat să folosesc canalele alternative de informare citind cu atenţie ce au de spus pe tema asta Dan@Trenduri, comentatorii de pe forumul Financiar-Imobiliar, articolele lui Adrian Panaite şi Ilie Şerbănescu şi, cu voia dumneavoastră, ultimii de pe listă, comentatorii care au mai atins tema aici, în comentariile de pe blogul meu. Încet încet s-a cristalizat ipoteza care pare singura explicaţie corectă pentru acest împrumut: avem nevoie de bani pentru a asigura "spatele" băncilor implicate în frenezia creditării din ultimii ani (din care unele au reuşit incredibila performaţă de a acorda credite de câteva ori mai mari decât depozitele!). Conform poveştii oficiale, cea mai mare parte a banilor va merge la BNR şi va ajuta, chipurile, la "relansarea creditării". BNR va reduce rezervele minime obligatorii şi băncile îşi vor lua angajamentul "pe cuvânt de pionier" că nu vor da fuga-fuguţa cu banii la băncile-mamă, ci îi vor băga în credite.  Râdeţi, vă rog! De fapt, băncile se vor asigura că şi dacă rata de default va ajunge la nişte cote alarmante, nu vor pierde banii investiţi pe aici. Cât de naiv, sau de cinic faţă de cei care te bagă în seamă şi te cred, să fii pentru a crede că pe fondul :

• unui şomaj care creşte alarmant;
• unei scăderi incredibile a preţurilor la imobiliare;
• unui blocaj economic datorat lipsei de cerere în cele mai multe sectoare de activitate, lipsă de cerere atât internă cât şi externă;
• in rezumat, pe fondul unei psihologii extrem de negative, complet opusă exuberanţei iraţionale din ultimii 3-4 ani;

se va relua creditarea? Câţi oameni vor mai fi atât de nebuni încât să se crediteze? Şi pentru ce? În România nu poţi lua credit, obiectiv vorbind, decât ca să produci deficit. Pentru că România nu produce nimic. Orice cumpărăm, cumpărăm din import. Până şi creditele pentru apartamentele ceauşiste produc deficit, pentru că, întrucât nu mai avem bănci româneşti, ne împrumutăm cu banii cetăţenilor austrieci, greci, francezi. Deci, cui slujeşte prostirea în faţă privitoare la "reluarea creditării" ?

Evaluările făcute de FMI au venit ca un duş rece. O scădere de 4% a economiei înseamnă că am mers un an înainte (2008) ca să ne întoarcem în 2009 doi ani înapoi (la nivelul lui 2007). Şi încă avem toate motivele să credem că experţii FMI se înşeală pentru că mare parte din evaluări au fost făcute, presupun, pe baza datelor furnizate de partea română, date pe care, tradiţional vorbind, ştim câtă bază se poate pune. Cam tot atâta câtă se punea în urmă cu 20 de ani pe raportările care indicau 8000 de kg de grâu la hectar. Mai ţineţi minte? Nu? Eu mai ţin! Şi pot să vă spun că şi în ziua de azi administraţia din România are asemenea apucături fanariote (zic "fanariote", pentru că nu Ceauşescu a inventat raportarea de aberaţii, ci fanarioţii).

Împrumutul de la FMI nu e bun nici măcar din perspectiva "disciplinării" economiei. Unii naivi se bucură şi îşi închipuie că, aflaţi sub tutela FMI, politicienii noştri vor fi obligaţi să respecte angajamentele pe care le-au semnat. Din nefericire, practica ne arată că ai noştri politicieni, în ultimii 20 de ani, "s-au făcut frate cu dracul" numai până când au trecut puntea, un singur acord din şapte fiind finalizat cu succes. În cazul de faţă "puntea" e reprezentată de alegerile europene din vară şi, posibil, de cele prezidenţiale din toamnă. Spun "posibil" deoarece, aşa cum am zis aici, circulă zvonuri serioase privind "mazilirea" lui Băsescu, deci alegerile din toamnă s-ar putea să nu mai aibă nicio miză. Nu avem niciun motiv să credem că de data asta va fi altfel, şi anume că politicienii vor lua în serios angajamentele semnate. Domnul Mihai Tănăsescu, căruia am avut prilejul să-i strâng mâna odată pe vremea când era ministru de finanţe, sper că le-a explicat negociatorilor FMI cum e cu angajamentele luate de domnitorii fanarioţi. Ca şi în perioada fanariotă sau ca în anii '90, oalele sparte (adică împrumutul) vor fi plătite tot de marea masă a populaţiei care va fi condamnată la încă un deceniu de privaţiuni, sărăcie şi înapoiere. Şi asta dintr-un singur motiv, pentru ca băncile străine care au aruncat în demenţă cu credite, să nu sufere pierderi în urma unor operaţiuni hazardate care în orice ţară civilizată ar fi fost taxate fără doar şi poate cu falimentul.