joi, 19 martie 2009

Un pas înainte, doi paşi înapoi

M-am abţinut până acum să îmi dau cu părerea despre împrumutul de la FMI pentru simplul motiv că mi-a fost greu să înţeleg de ce îl facem şi ce trebuie să ne asigure.

Informaţiile venite dinspre mediile oficiale au fost mai mult decât nebuloase, guvernul şi Băsescu încăpăţânându-se până în ultima clipa să susţină că economia va creşte şi anul acesta, dacă nu cu 6,5%, cât afirmase în toamnă debila Comisie Naţională de Prognoză, ai cărei "specialişti" ar trebui mai bine să ia o pauză şi să comenteze orice altceva, dar nu treburile economice, atunci măcar 2,5%. Singura dificultate majoră, într-adevăr o treabă nepotrivită în an de criză, era cea legată de promisiunile electorale: măririle de salarii şi pensii, promisiuni care fuseseră şi transformate în lege de către parlamentul anterior. Dar nici aceasta nu era cine ştie ce impediment. Nimic nu împiedica parlamentul actual să dea o lege care să abroge legea din toamnă închizând, astfel, gura sindicatelor.

Între noi fie vorba, nu doar că nu se pune problema măririi salariilor unor sisteme birocratice şi ineficiente:

  • o administraţie care freacă hârtiile cu o lipsă de eficienţă demnă de o cauză mai bună;
  • un sistem educaţional care produce pe bandă rulantă cei mai cretini copii din Europa (suntem pe locul 1 în Europa la abandon şcolar, analfabetism şi incapacitatea "absolvenţilor" de a înţelege un text scris, şi pe locul 2, după Marea Britanie, la numărul mămicilor-copii);
  • un sistem public de administrare a dreptăţii (magistraţi, poliţie, jandarmi) care lasă sute de infractori dovediţi să se plimbe bine mersi pe stradă;

- nu doar că toate aceste sisteme birocratice nu merită măriri de salarii, ci dimpotrivă, tăieri.

Aşadar mi-a fost destul de greu să înţeleg care e scopul acestui împrumut. Se ştie că pe plan internaţional FMI este un "lender of last resort", ultimul loc de unde să împrumuţi bani, şi a împrumuta bani de la FMI nu e ca şi cum ai împrumuta bani de la bancă. Banca îţi cere nişte garanţii, îţi verifică garanţiile, îţi acordă împrumutul şi este partenerul tău în afaceri. FMI nu este un partener, este un tutore. Tocmai pentru că ştie că nu mai ai de unde să împrumuţi, decât de la ei. Vrei să iei banii, bine, dar respecţi condiţiile lor. Şi e normal să fie aşa. Poate că banii ăia ar fi mai utili unei ţări sărace din Africa, în care oamenii mor de foame, deci e normal să fie atenţi cui şi cât împrumută.

În ultimele săptămâni, pe când entuziasmul năuc al oficialităţilor noastre se dezumfla încetişor în ritm de procente (de la 2,5% s-a ajuns recent să se vorbească de -1% creştere economică), am preferat să folosesc canalele alternative de informare citind cu atenţie ce au de spus pe tema asta Dan@Trenduri, comentatorii de pe forumul Financiar-Imobiliar, articolele lui Adrian Panaite şi Ilie Şerbănescu şi, cu voia dumneavoastră, ultimii de pe listă, comentatorii care au mai atins tema aici, în comentariile de pe blogul meu. Încet încet s-a cristalizat ipoteza care pare singura explicaţie corectă pentru acest împrumut: avem nevoie de bani pentru a asigura "spatele" băncilor implicate în frenezia creditării din ultimii ani (din care unele au reuşit incredibila performaţă de a acorda credite de câteva ori mai mari decât depozitele!). Conform poveştii oficiale, cea mai mare parte a banilor va merge la BNR şi va ajuta, chipurile, la "relansarea creditării". BNR va reduce rezervele minime obligatorii şi băncile îşi vor lua angajamentul "pe cuvânt de pionier" că nu vor da fuga-fuguţa cu banii la băncile-mamă, ci îi vor băga în credite.  Râdeţi, vă rog! De fapt, băncile se vor asigura că şi dacă rata de default va ajunge la nişte cote alarmante, nu vor pierde banii investiţi pe aici. Cât de naiv, sau de cinic faţă de cei care te bagă în seamă şi te cred, să fii pentru a crede că pe fondul :

  • unui şomaj care creşte alarmant;
  • unei scăderi incredibile a preţurilor la imobiliare;
  • unui blocaj economic datorat lipsei de cerere în cele mai multe sectoare de activitate, lipsă de cerere atât internă cât şi externă;
  • in rezumat, pe fondul unei psihologii extrem de negative, complet opusă exuberanţei iraţionale din ultimii 3-4 ani;

se va relua creditarea? Câţi oameni vor mai fi atât de nebuni încât să se crediteze? Şi pentru ce? În România nu poţi lua credit, obiectiv vorbind, decât ca să produci deficit. Pentru că România nu produce nimic. Orice cumpărăm, cumpărăm din import. Până şi creditele pentru apartamentele ceauşiste produc deficit, pentru că, întrucât nu mai avem bănci româneşti, ne împrumutăm cu banii cetăţenilor austrieci, greci, francezi. Deci, cui slujeşte prostirea în faţă privitoare la "reluarea creditării" ?

Evaluările făcute de FMI au venit ca un duş rece. O scădere de 4% a economiei înseamnă că am mers un an înainte (2008) ca să ne întoarcem în 2009 doi ani înapoi (la nivelul lui 2007). Şi încă avem toate motivele să credem că experţii FMI se înşeală pentru că mare parte din evaluări au fost făcute, presupun, pe baza datelor furnizate de partea română, date pe care, tradiţional vorbind, ştim câtă bază se poate pune. Cam tot atâta câtă se punea în urmă cu 20 de ani pe raportările care indicau 8000 de kg de grâu la hectar. Mai ţineţi minte? Nu? Eu mai ţin! Şi pot să vă spun că şi în ziua de azi administraţia din România are asemenea apucături fanariote (zic "fanariote", pentru că nu Ceauşescu a inventat raportarea de aberaţii, ci fanarioţii).

Împrumutul de la FMI nu e bun nici măcar din perspectiva "disciplinării" economiei. Unii naivi se bucură şi îşi închipuie că, aflaţi sub tutela FMI, politicienii noştri vor fi obligaţi să respecte angajamentele pe care le-au semnat. Din nefericire, practica ne arată că ai noştri politicieni, în ultimii 20 de ani, "s-au făcut frate cu dracul" numai până când au trecut puntea, un singur acord din şapte fiind finalizat cu succes. În cazul de faţă "puntea" e reprezentată de alegerile europene din vară şi, posibil, de cele prezidenţiale din toamnă. Spun "posibil" deoarece, aşa cum am zis aici, circulă zvonuri serioase privind "mazilirea" lui Băsescu, deci alegerile din toamnă s-ar putea să nu mai aibă nicio miză. Nu avem niciun motiv să credem că de data asta va fi altfel, şi anume că politicienii vor lua în serios angajamentele semnate. Domnul Mihai Tănăsescu, căruia am avut prilejul să-i strâng mâna odată pe vremea când era ministru de finanţe, sper că le-a explicat negociatorilor FMI cum e cu angajamentele luate de domnitorii fanarioţi. Ca şi în perioada fanariotă sau ca în anii '90, oalele sparte (adică împrumutul) vor fi plătite tot de marea masă a populaţiei care va fi condamnată la încă un deceniu de privaţiuni, sărăcie şi înapoiere. Şi asta dintr-un singur motiv, pentru ca băncile străine care au aruncat în demenţă cu credite, să nu sufere pierderi în urma unor operaţiuni hazardate care în orice ţară civilizată ar fi fost taxate fără doar şi poate cu falimentul. 

154 de comentarii:

Nok spunea...

Ca de obicei, platim toti imbecilitatea unora. Numai ca in rromania, acei "unii" sunt majoritatea! Majoritatea rromanilor s-au creditat mai mult decat puteau duce si au platit pe mizerii mai mult decat se meritau.

Iar cum putinii care s-au abtinut si au avut un comportament financiar responsabil sunt minoritari, ei trebuie sa se supuna dictaturii Majoritatii. C-asa-i in democratie. Platiti prostilor!

Tot consider ca imprumutul e un lucru bun pt. ca ii obliga pe guvernanti macar sa PRETINDA ca le pasa de efectul extern al actiunilor lor. Ca un fel de UE: multe nu s-au schimbat dar totusi imi place sa cred ca am senzatia unei diferente.

Suma e insa mare si va fi alocata... cui trebuie.

Canadiene, cum e vremea prin Vancouver? Ma ia un dor de emigrare... daca n-ati fi asa de socialisti maine m-as sui in avion!

UJohn spunea...

Am auzit un zvon... cum ca guvernul nu ar vrea imprumut FMI, dar, daca nu vrea un atac concertat la adresa leului... ar face bine sa-l ia.(...OR ELSE....).

De obicei nu prea cred in zvonuri...

Anonim spunea...

ploua si e criza si la noi. numai ca nah, stiti cum e cu criza prin vest ... nu mai merge lumea in vacante in tari straine, merge local, nu mai au 2 masini, au numai 1, etc ... totul depinde de sistemul de referinta, parca asta ne invatau prima data la fizica, nu ? :P
numai ca uneori sistemul de referinta trece prin stomac ... ;)
tare mi-ar placea sa ma intalnesc cu toti aia care acu 2 ani cand am intins-o din tara imi ziceau ca-s nebun ... si sa-i intreb, cine e nebunu acum ?

Constantin spunea...

Nu cred ca sta in picioare nici ipoteza ca banii vor merge la bancile straine. Intr-adevar, BNR nu poate reduce rezerva minimia pentru ca ea insasi nu are valuta disponibila, gratie managementului stralucit al Isa&co. In cazul in care va reduce rezerva, cu ajutorul banilor de la FMI, intr-adevar bacile comerciale (BC) vor primi o infuzie de cash de care au mare nevoie. Insa chiar daca banii ii scot din tara, pierderile din creditele date pana acum tot pierderi se vor numi..si bancile vor tine cu dintii sa isi recupereze toti banii. Ironia e ca daca BC ar relaxa creditul imobiliar, ar mai stabiliza preturile, diminuindu-si astfel pierderile. Insa cand ai meseriasi cu MBA de la Open University, e mai greu sa vezi asta..sau poate tocmai de aia au nevoie de lichiditati baietii..in orice caz, chiar si in criza..unii pierd, unii castiga..cine a vandut apt de 2-3 cam in militari cu 80-100mii euro tzipa acum de fericire, si bine face

Anonim spunea...

@nok
banuiesc ca preferi capitalistii salbatici rromani, in loc de socialistii canadieni, francezi pe sau cei care au adoptat modelul nordic. nu ca ar fi niste modele social-economice perfecte, doamne fer, da' raiu pe pamant nu cred ca exista, iar capitalismu salbatec tocmai isi da in petec la vecinii de la sud ...
imho daca pe tine singurul lucru care te opreste sa vii in Canada e "socialismul", inseamna ca inca ti-e bine in rromania. vorba aia, nu-mi da doamne cat pot duce

qwerty spunea...

@all

Ce nu ati inteles domnilor din toata situatia actuala?


Baietii destepti (FMI) se finanteaza la dobanzi promotionale (alea ale bancilor centrale ....) -- aproape de 0!!!
Apoi imprumuta guverne, pentru ca, nu-i asa, e criza si in mediul privat nu mai ia nimeni credite + riscuri mari.

Concluzia: pierderile suferite in statele dezvoltate trebuiesc acoperite de statele mai putin dezvoltate.
CUM?

Simplu -- tiparesti bani (dobanda 0) si-i imprumuti pe fraieri la dobanda X.

Anonim spunea...

qwerty s-ar putea fara sa vrei sa fi ghicit adevarul.
Pare logic, guvernele tarilor bogate pentru a-si salva situatia si poporul vor transfera pierderile catre ceilalti.
Se vede si la nivel individual, nu te mai intereseaza ce face vecinul atat timp cat tu mori de foame.
Mai bine sa moara el, poate iese de o pomana.

Constantin

Ba sta in picioare aceasta ipoteza.
Ce nu intelegi tu este ca banii din rezerva BNR sunt singurii reali in toata povestea asta. Vin banii vituali de la FMI, BNR deblocheaza bani reali catre banci, astea transfera banii reali la mama lor acasa si de forma ne crediteaza cu bani virtuali.
Doar stii ca romanii au fost acuzati de rea credinta ca isi tin banii la saltea.

Ideea e ca stiu si ei ca nu isi vor recupera creditele 100% dar din banii scripitici pe care ii au de primit valoarea reala data catre clienti este de 30-40% restul reprezentand dobanzi si alte costuri. Si din aia 30-40% doar un procent mult mai mic inseamna bani reali dati catre clienti.

Nu stiu cat de bine am explicat dar din rationamentul de mai sus rezulta nu numai ca isi vor acoperi pierderile dar vor pleca si cu profit.
Plus ca le raman bani de luat inapoi pentru cel putin 25 de ani de aici incolo.

ionut spunea...

@all

"http://ziare.ro/1237415643-Bancile_nu_se_grabesc_sa_scada_dobanzile_la_indemnul_lui_Basescu_Cum_comentati"


Deci? Cum ramane cu "deblocarea creditarii"?
E absolut ridicol ce se intampla.
M-am hotarat, din momentul in care luam banii, ma apuc de "afaceri" cu statul!:)

Flavian spunea...

Mda, discutia despre necesitatea banilor FMI este ca aceea despre culoarea lemnului.

Putea sa fie maro-lacuit sau la fel de bine putea sa fie si culoarea alba-mat.

Vorbim evident de lemnul de la cosciugul sistemului financiar...

Asa ca FMI-ul va mai recupera din parti, totul e doar un joc de fatada, pe ultima suta de metri. Pacientul e in perfuzii din octombrie, dar noi ne prefacem ca inca e sanatos tun si facem speculatii despre cat de bine o va duce in viitor: MORGUE & CEMETERIES

The USDollar has been stuck at the morgue in recent months, lying on a cold metal table. It owns a toe tag for easy identification. Its powerful counter-trend rally is testament to something, to be sure. The establishment prefers to claim that the USDollar is stronger than other currencies, that the USEconomy will emerge from the crisis before other nations, that the US banks will respond sooner than foreign banks. This is all rubbish. Furthermore, the US central bankers have been without any doubt whatsoever the stupidest analysts on the planet during the entire introduction, entrenchment, and advance of the crisis. They have missed every single call and pronouncement. Lost central bank integrity begins within the US. To claim the Untied States is first to emerge goes counter to its inept leadership in the banking sphere. No! The USDollar is stuck at the morgue, which quack team doctors struggle to produce falsified evidence that it can return to the playing field.

Flavian spunea...

Ca bursele americane si BVB-ul au prins nitezl curaj acum si avem de-a face cu un bulltrap de toata frumusetea e clar deja pentru multi. Ce va urma dupa ?

Dupa cum am mai zis, cresterea bursiera va mai urca inca nitzel, pana la DOW 7500-8000. Unii zic chiar 9000. Nu cred ca acesta e momentul declansarii inflatiei "finale" a dolarului. Cred ca inainte de ea, vom mai asista la o prabusire a burselor pana pe la DOW 5000 si o deflatie. Abia apoi cred ca va urma explozia finala cu hiperinflatia si colapsul sistemelor financiar-bancare.

Cu RON vs EUR deocamdata imi pastrez estimarile, un 4.5 pe la paste si din iunie dumnezeu cu mila...

Anonim spunea...

E adevarat ce se "aude", aceea ca AIG va fi lasata sa decedeze ?

mobutu spunea...

Cică nu, cică va fi "divizată".

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

@mobutu : Multumesc.
Am gasit si eu acum stirea. Ce imi place cum o zice nenea asta, auziti :
"Compania va fi mai mică până la finalul lui 2009, urmând să se micşoreze în continuare în 2010", a declarat Liddy."

Se va micsora pana ce va disparea !

Anonim spunea...

4.31 - 4.32

Cristian spunea...

Manole, nu am mai scris de mult pe aici, vroaim doar sa fac o remarca. Mi se pare ca esti cam apocaliptic relativ la creditare, pe principiul "de ce avem noi nevoie de creditare, ca oricum importam absolut totul, iar creditul pentru blocurile ceausiste tot la deficit duce". Mi se pare ca te gandesti prea mult la creditul persoanelor fizice, care intr-adevar a fost papat absolut dezastruos in ultimii ani pe plasme, masini si imobile supra-evaluate. Pe consum adica.

Aici e vorba de repornirea creditarii catre companii din Ro. Adica de creditare pentru productie/investitii. Stiu ca imi vor sarii multi in cap, cum ca economia romana e sublima, dar lipseste cu desavarsire. Eu zic ca nu e chiar asa, eu unul cunosc cativa oameni cu afaceri absolut ok care sunt blocati rau de tot prin blocarea liniilor de credit. Vi se pare ca importam tot? Faceti un test simplu, cand faceti cumparaturile in orice supremarket studiati codul de bare si vedeti ce ati cumparat cu codul de bare incepand cu 594.

Parerea mea e ca salvarea noastra nu poate sa vina numai si numai de la economia romaneasca, asa cum e ea acum: scuturam jegul si balastul adunat in imobiliare, servicii financiare si alte cateva sectoare si trebuie sa mergem inainte. In primul rand firmele din Ro trebuie sa recastige piata din Ro, acum mai mult ca oricand. Si nu se poate face economie fara creditare.

daniel cazangiu spunea...

http://bloombiz.ro/finante/indatorarea-o-forma-a-vasalitatii-moderne

ionut spunea...

cristi

"Eu zic ca nu e chiar asa, eu unul cunosc cativa oameni cu afaceri absolut ok care sunt blocati rau de tot prin blocarea liniilor de credit."


Dupa o anumita perioada, afacerile care nu se pot sustine singure si se bazeaza tot pe credit( rostogolirea si inmultirea totodata a datoriilor), nu sunt o.k.
In plus, nu toate firmele au liniile de credit blocate!

ionut spunea...

@all

Nu inteleg ceva: Deficitul bugetar estimat de FMI, pentru anul acesta, este de 4,7%, iar scaderea economica de 4%.
Cu alte cuvinte anul acesta vom fi mai saraci!
Cu toate astea ni se ofera bani imprumut!?
Fie si asa, n-am priceput inca, care vor fi mecanismele de control ale FMI si unde se duc pana la urma banii?
La bancile private pentru posibila dar foarte improbabila deblocare a creditarii, pentru sustinerea cursului leului, pentru relansarea economica prin investitii in infrastructura, pentru indeplinirea promisiunilor electorale (trecute si viitoare), sau toate la un loc?

dcg spunea...

Un comentariu al unui cititor din linkul lui Ionut:

"Romania se imprumuta de la FMI pe spinarea populatiei, bani se duc la banci, bacile imprumuta populatia, desigur, cu dobanda...deci populatia plateste creditul FMI, dobanda la creditul FMI, plateste creditul la banca si dobanda aferenta iar banca spune: „Acordul cu FMI ar avea efecte pe termen lung. Aşadar, pe termen scurt, nu putem spune că acest acord poate determina scăderea dobânzilor“. Situatia este enervant de "nostima", bacile "se imprumuta" de la statul Roman (adica de la populatie ca doar nu de la Basescu) dar tot populatia plateste dobanda sau mai bine zis pupulatia se imprumuta din proprii bani iar bancile incaseaza dobanda...aceasta situatie nu o pot numi decat Jaful perfect sau teapa dubla!!!"

Andrei Stroiescu spunea...

@manole

"Încet încet s-a cristalizat ipoteza care pare singura explicaţie corectă pentru acest împrumut: avem nevoie de bani pentru a asigura "spatele" băncilor implicate în frenezia creditării din ultimii ani"

uite aici s-a cristalizat o alta ipoteza care pare corecta (nu singura corecta) si care este diferita totusi de cea gasita de tine.

O zi buna

Andrei spunea...

Ar mai fi o varianta pentru destinatia banilor de la FMI. Este vorba de cheltuielile bugetare. Daca ne gandim ca anul trecut, cand am avut crestere economica de 8%, tot am "reusit" un deficit de 5%, ne putem ingrozi de cum va fi anul asta in conditiile in care salariile si pensiile au crescuut. Ceea ce uitam cu "tontii" este ca la toamna lui 2008 au crescut o serie de salarii "privilegiate" plus pensiile (bineinteles si cele privilegiate) si Romania va ajunge sa nu mai poata plati decat cu pretul cresterii deficitului. Dar deficitul este imposibil de crescut in conditiile in care deja este urias. Deci ce ar fi de facut? 1.Cresterea productivitatii (slabe sanse). 2.Intarirea exporturilor (si mai slabe). 3.Micsorarea cheltuielilor (guvernul a inceput sa faca asta, bineinteles de ochii lumii pentru ca,(paranteza mai lunga) ceea ce nu spune nimeni, profesorii, medicii si cei din administratia locala, consuma numai 20% din fondurile de salarii lunare, restul ducandu-se la politie, armata, magistratura samd. deci daca s-ar elimina complet salariile profesorilor( pentru ca oricum in opinia tuturor "avizatilor" - inclusiv manole - cele 700-1200 de RON lunare sunt un dezmat) ar insemna fix frectie la piciorul de lemn al economiei)(inchidere paranteza lunga) si 4. Un imprumut extern care sa ne ajute pe termen scurt, mai ales in preajma alegerilor prezidentiale (asta ar fi o explicatie si pentru inflacararea cu care base sustine un imprumut FMI) dar care sa ne distruga pe termen lung, sau nu neaparat sa ne distruga, dar sa ne tina inca multe decenii in stadiul de sclavi, palmasi, vasali sau cum vreti voi.
P.S. sunt curios daca toti cei care criticati profesorii va permiteti sa va trimiteti copiii la scoli particulare straine, si daca nu, cum va simtiti cand stiti ca va dati copiii pe mana unnor oameni slab pregatiti (nu cred ca vreti oameni pregatiti cu salarii de 600 de ron), nemancati, prost imbracati si foarte usor de corupt.

ionut spunea...

Andrei

"P.S. sunt curios daca toti cei care criticati profesorii va permiteti sa va trimiteti copiii la scoli particulare straine, si daca nu, cum va simtiti cand stiti ca va dati copiii pe mana unnor oameni slab pregatiti (nu cred ca vreti oameni pregatiti cu salarii de 600 de ron), nemancati, prost imbracati si foarte usor de corupt."

1) Eu unul da, imi permit.
2) Sa inteleg ca profesorii sunt slab pregatiti pentru ca au salarii de 600 de lei?!
Curios mod de a pune problema...
Ca sa nu mai spun ca notiunea de "profesor(dascal)corupt" imi zgarie circumvolutiunile!

Unknown spunea...

http://www.neobizz.ro/product/view/i/2282838/c/1/particular

mobutu spunea...

@Dana,
mi se pare scump.

Unknown spunea...

@mobutu

asa ma gandeam si eu..cam multi boscheti prin zona
si am mai gandeam daca nu o fi vreunul din directorii demisi de la APIA..:))

UJohn spunea...

@Andrei Stroiescu
...nu pentru a asigura "spatele" bancilor straine... ci "exitul" lor de pe piata.
Actiunea ar fi concertata la nivel inalt si sustinuta (neoficial) la nivel guvernamental in zona euro

mobutu spunea...

Pai impresia mea este ca de'aia ne si dau imprumutul fara a avea pretentii de majorari de taxe si impozite (deocamdata asa se stie).

Andrei spunea...

@ionut
ma bucur pentru tine. eu nu imi permit.
bineinteles ca profesorii sunt slab pregatiti pentru ca au salariu 600 de RON. Tu daca ai fi bine pregatit te-ai orienta catre un job cu un astfel de salariu? De ce nu gandim logic, ca in orice meserie, absolventul se duce acolo unde e mai bine platit (deci niciodata la catedra) sau acolo unde poate daca e habarnist.
Ideea nu e deloc interesanta e purul adevar.
Erau dupa revolutie sloganurile alea cu "noi suntem patrioti, nu ne vindem tara, sa faca altii (de ex becali) bisnita cu blugi, pixuri etc". Asa ar trebui sa faca si acum absolventii de universitate? Noi suntem patrioti, ne ducem sa murim de foame pe 600 de RON?
Problema 2:
99,99% din oamenii de pe pamantul asta au un pret. La unii e mai mare la altii e mai mic. La un profesor care are 600 de RON salariu, care locuieste cu parintii, care nu isi permite sa-si ia o casa, nici cu 2000 nici cu 500 de euro pe metrul patrat, care crezi ca e pretul?
Ar trebui sa iesim toti in strada si sa cerem salarii decente pentru profesori pentru a putea da o sansa copiilor nostri.

Anonim spunea...

Doamne cati prosti mai sunt in tara asta de iti vine sa pleci invartindu-te. Neavand ce face ma uitam si eu la discutiile cu accidentul de la Brasov. La TV si in comentariile de la articolele din ziare se abereaza 99%. Sunt de vina ba grinda prea slaba care a cazut, ba prea grea ca a zdrobit masina, ba conductele de apa (bine ca nu sunt de gaz) ca trec pe acolo, ba asfaltul, numai soferul nu e de vina. Soferul trebuie doar sa-si cunoasca gabaritul masinii si sa citeasca un indicator 4,20. La cursurile de legislatie se explica de altfel despre consecintele incalcarii indicatoarelor de interzicere.

Toata povestea seamana cu Pacala: Unde e Oltul mai adanc, la deal sau la vale ? La deal ca de acolo vine apa. La vale ca acolo se duce apa.

Chiar daca e off-topic, vreau sa reliefez ca am devenit o tara unde gradul de prostie depaseste limita legala (vezi comentariul lui Manole cu noile produse ale invatamantului romanesc). Incep sa ma ajunga blestemele canadianului. O sa va explic mai incolo despre aventuri in Romania in vacanta aceasta. Am renuntat sa ma mai lupt cu prostia (asta nu de acum ci de mai de mult), pentru ca nimeni nu a invins-o vreodata, toata lupta ducand doar la pierderea unor ani de viata pe sistem nervos.

Anonim spunea...

Chrysthyan said
"Si din aia 30-40% doar un procent mult mai mic inseamna bani reali dati catre clienti."
cum adica ? pai cand a venit rromanul si a cerut credit sa-si cumpere cloaca cu 120k iuroi, fostului proprietar ce i-a dat banca, bonduri de trezorerie americane ?
sau cand rromanul si-a cumparat bemve si plazma vanzatorului ce i-a dat banca, tot bonduri de trezorerie americane ?
sau cand rromanul s-a dus in concediu in tunisia (am observat ca asta e ultimul trend amuia, tunisia, grecia si turcia deja sunt obsolete), cu ce bani a platit cand a facut credit pentru dixtractie ?

Anonim spunea...

@hubble
in tara unde se dau permise unora care nu stie sa citeste ce va mai mira accidentele de genul asta ?
eu zic asa : mortu e vinovat. de ce ? ca inca era in rromania si circula pe drumurile publice de acolo. de fapt s-ar putea sa n-am dreptate, poate omu era in plin proces de emigrare ...
bineinteles ca acu o sa vina chrystian sa-mi puna placa "acu ce vrei, sa plecam toti ?". well, habar n-am, du-te si intreaba-l pe ala de a crapat ;)

ionut spunea...

Andrei

"bineinteles ca profesorii sunt slab pregatiti pentru ca au salariu 600 de RON."

Sa fim seriosi. Nu toti profesorii care au salariu de 600 de lei sunt slabi pregatiti, precum nici toti cei care au cateva mii de lei sunt bine pregatiti.
De fapt sunt o gramada de insi care n-au ce cauta in aceasta meserie, insa cei care ar trebui sa evalueze acest lucru si sa faca trierea sunt, culmea!, tot profesorii (din invatamantul superior), indivizi care sunt platiti cu mult mai mult decat cei 600 de lei.
Eu as iesi in strada ca sa cer evaluari corecte ale activitatii profesorilor, salarii in functie de performanta si renuntarea la idiotenia asta cu "invatamantul gratuit".
Tare ma tem, ca cei care se s-ar opune adoptarii acestor masuri ar fi tocmai domnii profesori.

Anonim spunea...

Canadianu
Din aia 30-40% mare parte erau bani virtuali care se plimbau de la unul la altul.
Ca daca vanzatorul se ducea a doua zi sa scoata 120k intra in panica toata banca, inclusiv centrala.
Eu am scos o singura data 25 de k cash si innebunisera aia.

Nu sunt impotriva ideii de emigrare, ficare sta acolo unde ii e bine.
Doar ca nu mi s-a parut corect sa ne injuri pe toti care am ramas, asa la gramada.

Sorinel spunea...

http://www.gandul.info/flux/francezii-ies-in-strada-nemultumiti-de-strategia-lui-sarkozy-in-fata-recesiunii.html?3996;4063906

Faza misto. Am zis intr-un comentariu acum vreo 2 saptamani, ca mi-as dori sa vad cocoseii galici aruncand cu chetroaie si cocktailuri Ribbentrop in turnul lui nenea Eiffel. Pe atunci, bagam un motiv, legat de vizita cazacilor pe la cancelariile europene, dupa ce tatuca Putin baga deshtele la robinetul cu gaz. Ei, se pare ca nu prea a fost nevoie de treaba asta.
Interesant e ca nu vad prin presa, pe nicaieri, nimic despre maica Russia. oare la ei nu o fi bre recesiune????

Manole spunea...

@Andrei Stroescu: comentariul lui mihai este foarte bun, într-adevăr.

Om trăi şi-om vedea.

Din păcate, câtă vreme totul se desfăşoară în spatele uşilor închise, câtă vreme datele macroeconomice care ni se transmit pe canalele oficiale se dovedesc mereu, invariabil, false, este greu să ne ridicăm dincolo de simpla chibiţare.

Sorinel spunea...

Chrys, tata, de ce oi fi dand tu atentie unora care nu merita? Eu aveam pretentii la tine, ca iti merge bibilicul. Lasa bre, omul sa spuna ce vrea, mai ales intoxicat, ca oricum deja vad ca multi i-ar da ban linistiti.
Sa nu uit, multumesc mult de tot, stii tu pt ce!

Anonim spunea...

chiar asa chrys, de ce nu-l asculti pe sorinel si sa ma ignori ? eu nu v-am injurat pe toti la gramada, i-am injurat pe rromanii jegosi care atunci cand un criminal violator a fost condamnat cu suspendare nu au iesit in strada sa dea foc la parlament si sa-i linseze pe ala si completul de judecata care a dat acea hotarare. tu si inca unu, miticul sapte parca, care se ofticase pe moldoveni, ati fost singurii care ati sarit sa aparati onoarea lezata a poporului rroman. a fost alegerea ta sa te simti ...
dar hai sa nu reincepem cu emigrarea. voi va sacrificati acolo, eu sunt un oportunist aici ... to each his own, right ?

Unknown spunea...

cu dedicatie pentru olandezu si al lui pret de 1400 E/mp:

http://www.confortcity.ro/oferta.html

...de pe forum adunate:


Ati vazut noile preturi de la domus in ce hal au scazut ?sad.gif
Ma asteptam sa scada, dar nici chiar asa. sad.gif



ce teapa mare ne-am luat....

waw....nu ma asteptam la diferente ata de mari,acum se vede valoarea reala a apartamentelor
ce ne-am mai pacalit



e clar ca ne-am luat teapa mare de tot....sad.gif

sursa:
http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=464581&view=findpost&p=6142516

Miorlau Pufos spunea...

Nu stiu de ce am senzatia ca imprumutul asta va finanta de fapt bucla de "return to normal". Mai sint citiva baieti destepti care nu si-au facut inca exitul din imobiliar si probabil ca asta e valoarea estimativa a pagubelor pe care le-ar avea daca imprumutul nu ar fi luat.

Anonim spunea...

Andrei spunea:

"Ar mai fi o varianta pentru destinatia banilor de la FMI. Este vorba de cheltuielile bugetare."

Nu mai spune? Pe bune? Nici ca nu ma gandeam la asta. Dar tu in naivitatea ta crezi ca banii astia vor ajunge la bugetarii cu salarii mici?
Tocmai am aflat o chestie dura, un politist are 600 de ron salariu fix. Daca le taie astia sporurile sa vedem cine naiba mai are chef sa isi riste viata pe mai putin de 200 de euro pe luna.

Sorin scuza-ma!

canadianule din atitudinea ta eu trag concluzia ca esti doar un cal troian in Canada.
Violatori sunt si in alte tari si nu a incendiat nimeni parlamentul.
Eu am refuzat asocierea unui popor cu tigani, infractori si manelisti.
Atat!
Dupa mintea ta ar trebui sa ma apuc sa lichidez manelistii?
Ca eu ascult mai mult rock.
Ia instituie tu pedeapsa cu moartea in Canada si fa si niste lagare.

miorlaupufos

Te mai indoiesti ca asta e scopul imprumutului?
Cat luam de la FMI? Cat are rezerve BNR? Nu vi se pare ciudata apropierea?
Avem bani reali, datorita noua, datorita hulitului Isarescu si trebuie scosi cu orice pret pe piata.
Doar nu vreti sa ramana nord americanii fara salarii.

Sorinel spunea...

@canadianul

Cred ca ai face mai bine, daca ale tale comentarii ar aduce un plus valoare acestui blog: spune ceva inteligent si, daca nu e prea mult, care sa prezinte macar o urma de bun simt: e greu, stiu, dar macar incearca si ai sa vezi ca merita.
Si, poate vrei sa explici ce inseamna fraza din limba albionului? Eu, unul, nu am inteles-o:lumineaza-ma.
A, si sa nu uit: incearca sa vii cu o idee constructive, nu cu indemnuri la violenta gratuita: ia sa vad, esti in stare?

Sorinel spunea...

@ Chrys
Da-mi voie sa iti spun ceva: salariul unui subofiter de politie, proaspat iesit de pe bancile scolii de la Campina, este de fix 540 de Ron, la care se adauga sporuri undeva pana la 1200-1300 de Ron. Unii, mai beneficiaza de vreo 100 de lei sporuri de noapte, dar, nici un subofiter nu are in mana mai mult de 1500-1600 de Ron.
Un ofiter care a terminat Academia si are 9 ani vechime, salariul de 780 Ron, la care se adauga sporurile. In total, vreo 2100 de lei in mana.
Nu e o gluma si nici minciuna. Ei, spune-mi tu sau altii, care dintre astia rezista tentatiei? Putini, mai ales cei care sunt mai mult expusi. Dar, pe de alta parte, nu i-a obligat nimeni sa faca asta, ei si-au ales meseria. Daca vrei mai multe detalii pe marginea subiectului, mai putem vorbi.

Cand ti-am multumit, sa stii ca am facut-o serios. Am primit de la tine niste sfaturi bune, si nu numai de la tine, care mi-au facut mult bine, de aceea, iti voi multumi din nou.

Cat despre incitarea canadianul, eu zic sa il lasam sa vorbeasca singur. Poporul ROMAN, nu este un popor de tigani si manelisti: putini sunt cei care pot fi caracterizati astfel, si ei nu ne caracterizeaza pe toti, sa-ti intre bine in cap. Avem cateva sute de mii de ciori, si avem cateva sute de mii de rebuturi, dar ei reprezinta o cifra modica, in comparatie cu restul. restul poporului roman este demn, muncitor, harnic, cinstit. Avem un coeficient de inteligenta peste media unor tari precum India, desi ei au aproape un miliard, sau SUA, desi ei cumpara la greu inteligenta...

Nok spunea...

@Sorinel: De unde stii? Unde sunt masuratorile?

Ultima data cand am citit un articol pe tema asta, scris de ceva universitari din EU coeficientul de inteligenta al rromanilor era pe la coada Europei.

Nici nu e de mirare considerand ca desi sclipitoare, varfurile parasesc tara, iar MEDIA rromanilor ramasi este... mediocra. Incapabili sa fie productivi, sa se autoguverneze, sa PRODUCA. Nu prea vad dovezile unui IQ de 3 cifre. Cred ca mai degraba doua...

Nok spunea...

@Hubble

De mai omule daca te incapatanezi sa-ti faci vacantele in rromanica...

Eu am ghinionul sa locuiesc aici dar majoritatea vacantele mi le fac in tari straine. Macar in vacanta sa ma simt si eu bine!

M-am saturat pe aici de natura moarta cu gunoaie, servicii unde daca nu esti scuipat sa zici merci si tarani care se cred geniile salvatoare ale planetei.

Singura parte neplacuta intr-o vacanta pentru mine este drumul pana la granita/aeroport.

Sorinel spunea...

@ Nok

Pot sa te intreb cine a scris articolele alea? Niste univerditari din UE? cand vor fi interesati ei sa arate ca suntem un popor inteligent?

Sa raspund la intrebarea ta, uita-te cate medalii de aur am obtinut la olimpiadele internationale de fizica, matematica, chimie, si mai ales, Salonul de Inventica de la Paris? Cauta, te rog, si vezi cu cate medalii s-au intors romanii acasa?

da, e trist, ca romanii inteligenti pleaca peste hotare, dar, e alegerea lor: cat timp ai nostri guvernanti nu dau doi lei pe ei, de ce ar sta aici? E trist, dar e adevarat..

Nok spunea...

@Sorinel

Asa masori tu MEDIA?! Prin EXCEPTII?

You have just proved my point.

mobutu spunea...

@Miorlau,
pana la "return to normal" mai e cale lunga ...

Anonim spunea...

Nu sustin ideea superioritatii si nici a inferioritatii poporului roman. Am vazut destule popoare pentru a realiza ca toti suntem cam la fel.
Singura difererenta, care m-a frapat si care cred ca nu o mai au nici ei e ca aveau degajarea si serenitatea pe care noi nu ne-o permiteam.
Un om bogat nu mai simte ceea ce simti atunci cand nu ai ce manca.
Uita-te la canadianu', lumea a devenit un popor de romani ingrijorati de ziua de maine, care au vazut cum munca lor s-a dus naibii, care nu stiu ce sa faca pentru a trai o viata normala.
Idealizarea societatilor vestice e o prostie cum si condamnarea celor mai putin dezvoltate e la fel de idioata.
Daca in Africa au fost arsi cativa oameni de vii pentru ca erau banuiti de vrajitorie asta nu inseamna ca in vest nu poti fi executat fiindca parerile tale difera de ale majoritatii.
Diferenta intre ce s-a intamplat in satul ala din Africa si Guantanamo e ca primele imagini au fost difuzate peste tot iar in cazul doi sunt top secret.

Nok

"Singura parte neplacuta intr-o vacanta pentru mine este drumul pana la granita/aeroport."

Si tu tocmai ai dovedit cat de superficial esti. Crezi ca Romania e construita din Libertatea si Can Can, trei mall-uri si 4 cluburi?

Stiti ce ma amuza la oraseni, neavand alt orizont in fata se concentreaza pe detalii: ce ceas ai, ce telefon, ce masina. Cred ca lumea se reduce la ei si la blocul din fata. Iar cand isi permit si ei o excursie in afara : mama ce misto e la astia.
Iar daca ii duci in tara se mira ca Poplaca, stiti localitatea dintr-un film romanesc, are curent, internet, apa curenta, club local, magazine si scoli.

Anonim spunea...

sorinele, adevarul este ca suntem (si aici ma includ si pe mine) per ansamblu prosti, invidiosi, betivi, fara coloana vertebrala, oricand pregatiti sa dam o teapa oricui e atat de prost incat sa ne lase, dar mai ales LENESI.
ca avem potential e altceva.
si ca nu suntem singurii in genul asta e iarasi altceva.
nu suntem nici pe departe miezul din fanta. cum si-au educat parintii copiii, asa ni se arata viitorul.

asta nu inseamna sa capitulam de pe acum si sa ne bagam picioarele. eu personal, daca situatia se va nasoli, vand tot, cumpar 3 hectare la tara si traiesc cu coaja de copac decat sa mai muncesc pentru statul nostru mult iubit.
back to basics.

Anonim spunea...

sapte, adevarul e ca suntem toti astia 6-7 miliarde o apa si un pamant!
Argumente? Am dar m-am plictisit sa dau.

Nok spunea...

@canadianu\

Ai dreptate, o duc bine in rromanica. De fapt am dus-o bine oriunde am fost. O consecinta directa a faptului ca de fiecare data cand am ajuns undeva am pus mana si am muncit pe rupte fara sa cer sau sa astept nimic de la nimeni.

Da, prefer capitalismul si cat mai salbatic. Nu consider ca in rromanica e capitalism... mentalitatea oamenilor e mult prea comunista.

Cred in continuare ca US si capitalismul lor va iesi primul din criza si va conduce refacerea. Asta daca nu reuseste Obama sa strice chiar tot.

Oricum Canada imi este foarte simpatica. O tara puternica in pofida unui sistem socialist, cu suficiente influente pozitive din sud.

Ma gandesc serios in ultima vreme sa emigrez la voi, cu cat rromanica (si mai ales rromanii) devin mai greu de inghitit. Oricum cand compari cu rromania, cam orice tara din vest (civilizata) este mai buna indiferent cat de rosie e orientarea.

Singura mea neplacere cu Canada este numarul de romani care deja s-au aciuat acolo... speranta mea e ca pot sa-i evit. Oricum media romanilor canadieni este mult deasupra celor ramasi aici, fie si prin simplul fapt ca au avut curajul, spiritul de aventura si chemarea de a incerca sa iasa din mocirla, de a incepe totul de la zero. Salut!

Sorinel spunea...

@ sapte

Tati, e puterea noastra de a alege, fiecare dintre noi avem dreptul acesta. Putem sa fim lenesi, fara coloana vertebrala, cum spuneai. tu spui ca suntem asa, dar, esti pregatit sa vinzi tot, sa pleci la tara, si sa muncesti sa te intretii. mie, unul, nu mi se pare ca ai fi nici lenes si nici fara coloana vertebrala. tocmai ai gasit o solutie interesanta (alimentele se vor scumpi in draci, si tu,din 3 ha de pamant, poti sa supravietuiesti linistit). asa ca, asta este semnul unui om inteligent, dispus sa caute solutii, nu al unuia lenes.
Betivi, putem fi: eu, unul am ales sa nu ma ating de alcool. Tu, esti betiv? Nu cred: poate ca, uneori, la ocazii, consumi un vin bun, sau un pahar de sampanie, iar vara iesi la o bere cu amicii tai. Asta te face betiv? Sau, daca ai baut cand si cand si te-ai imbatat? asta nu te face betiv.


@ Chrys, eu nu am spus ca suntem miezul: avem elita, avem si looseri: suntem 22 de milioane: nu putem fi toti destepti: eu spun doar, ca majoritatea sunt oameni seriosi, muncitori. Cum or calcula unii media? eu nu inteleg, pur si simplu.

Hai sa va intreb ceva: au venit cumva extraterestri sa construiasca tot ce avem? Eu nu cred...

Nok spunea...

@Chrysthyan

Mai bine ataci mesajul, decat omul despre care nu stii nimic.

In general, vacantele mele sunt in natura, cu rucksacul in spate, in locuri cat mai exotice si mai spectaculoase. Fac sporturi si activitati diverse, si evit orasele caci nu ma pasioneaza.

Ceea ce "ghicesti" tu despre o alta persoana complet necunoscuta spune mai multe despre tine decat despre respectivul...

@Sorinel

Media taica MEDIA!!! Stii conceptul? Ia deschide un manual de mate.

Anonim spunea...

Nok

Nu am atacat nimic, doar am expus un punct de vedere despre cei nascuti la oras. Si nu e rautacios, pur si simplu e pacat ca unii cred ca toata Romania e ca Bucuresti-ul si nu au vazut altceva decat parcul IOR si Grecia.
Scuza-ma dar pe pasaportul tau scrie cetatenie rromana?
Pe al meu scrie romana.
De ce iti dai cu parerea despre romani daca tu esti rroman?
La fel si altii pe aici. Vi se pare inteligenta asocierea romanilor cu rromii?
Te ceri afara? Go for it!
Te lauzi ca te plimbi cu rucsac-ul, ete na, dar masina ce are?
Stii ce cred eu? Ca nu o sa plecati nici unul si canadianul regreta ca a plecat. Si nici unul din astia care o dati cu emigrarea nu aveti curaj sa o luati de la zero.

Sorinel spunea...

@ Nok, tata, eu nu vreau sa fiu nepoliticos in nici un fel. La mate am stat bine pana prin clasa a X-a, dupa care am apucat alt drum.

Te mai intreb: cum calculezi media de inteligenta a poporului roman? explica-mi
Eu, am dat un exemplu: m-am referit la copiii inteligenti care au castigat prestigiu si respect s la inventatori. lista ar putea continua.

Si, vreau sa spun ceva, valabil pentru toti de aici: eu consider poporul roman un popor destept, inteligent, cult, harnic, cu un potential enorm. Nu ma intereseaza rebuturile (in fiecare casa exista un cos de gunoi). Sunt si voi fi optimist, cred in continuare si voi crede mereu in puterea noastra, a romanilor de a ne ridica numai si numai prin propriile forte.

Da, avem niste conducatori de mai mare rusinea: vina noastra, noi i-am ales: va veni vremea cand le vom cere socoteala.

Da, avem doza de lenesisi betivi: cand ii va roade foamea, se vor apuca de munca sau vor muri de foame.

Dar, pe de alta parte avem si altceva


Am avut un Burebista, care a faurit un imperiu (prin ascultarea de porunci, exercitii si abtinere de la vin: buna idee, ar trebui sa o luam in seama), imperiu de care Romei ii tremurau chilotii. Era in stare sa faca jocurile politice la ROMA.

Da, avem un Decebal, care a preferat sa se sinucida decat sa cada in mainile romanilor. Acestia au cucerit aproximativ 15% din teritoriu, nu mai mult, Luminosii costoboci din Moldova au ramas liberi si i-au hartuit mereu, pana cand l-au determinat pe Hadrian sa se retraga peste dunare. Am avut din 85 de imparati, 42 de origine daco-getica.

Am avut un Gelu, Glad Menumorut.

Am avut un Mircea, care a incercat sa coalizeze Europa impotriva semilunei. A venit doar cu 400 de calareti la Kosovo Polje: Oasele lor albesc aceasta campie. Vreti poze cu monumentul? Vi le trimit.

Am avut un Stefan, care 47 de ani a ingenunchiat semiluna. Am avut Mihai, care s-a gandit ca e cazul sa fim uniti, si a reusit pt cateva luni sa o faca. Am avut un domn luminos, Alexandru Ioan Cuza, care a pus umarul la Unirea Principatelor (nu a facut-o singur, el a fost pionul trimis in fata, cei care au gandit-o au fost marii oameni ai vremii).

Avem un Eminescu, tradus in 87 de limbi de circulatie internationala. poeziile lui mangaie sufletele sutelor de milioane de oameni care il citesc.

Pe Brancusi il admira o lume intreaga: ultima licitatie, nu mai tin minte la cat a ajuns, dar cred ca era undeva la vreo 14 milioane de dolari.

Micuta Picasso, picteaza acum, chiar daca e la New Yok!

Nicola Tesla, istro-romanul care a revolutionat lumea tehnica. Datorita lui avem sistemul de curent alternativ, pe care il folosim toti azi. I-a invatat fizica pe Einstein (de fapt, a furat de la Tesla, tot). Marie Curia, fura ideea de la o romanca, insulina, descoperita de roman, idee furata. Toti ati incatat sa scrieti cu stiloul, inventat de roman.

Da, la Salonul de Inventica am luat vreo 82 de medalii de aur, din 85 (stiu, ma repet, dar imi place sa imi aduc aminte de asta)

Da, avem un copil destept, care 3 ani la rand, a luat medalia de aur la olimpiada internationala de matematica. Avem cei care au luat la fizica, chimie. Am cunoscut o fatuca ce a luat 2 ani la rand medalia de aur la olimpiada internationala de Rusa.

As putea continua muult si bine, dar cred ca undeva trebuia sa ma opresc.

Ceea ce vreau sa subliniez eu este ca, intotdeauna am avut, la un moment dat, genii printre noi, care ne-au condus. Nu rebuturile societatii, astia au disparut intr-un fel sau altul. Mereu, la momentul oportun, a aparut acea mana de fier care sa preia fraiele. Si va aparea. Am avut conducatori drepti, viteji, buni, am avut oameni cu suflet mare, de atist. Jegurile? Pentru MINE nu conteaza, sunt zero si se vor pierde in multime.

Da, am sa admir spiritul poporului roman, un popor harnic, inteligent, muncitor. Am sa admir un om care imi spune ca se duce la tara, cumpara pamant, si alege sa traiasca decent, demn, mandru, pentru ca viata i-a dat o lovitura grea si nu mai poate sta la oras.

Da, am sa imi admir bunicii care, la 87 de ani, dupa vreo 60 de ani de munca, se trezesc la 4 dimineata si muncesc toata ziua, si traiesc demn si decent, din munca lor.
Am sa-mi admir parintii, care au muncit cinstit 42 de ani, tata si 38 mama. Si care au realizat ceva in viata. Telul lor a fost atins, iar acum, in pragul pesnionarii, vor sa cultive pamantul, SA NU STEA DEGEABA, sa aiba o gradina de legume in care sa munceasca toata ziua, sa poata scoate ceva, si o curte plina cu flori in care sa pot respira parfumul teiului, al liliacului, al trandafirului. Curte in care sa faca placinte pentru nepoti si sa se uite la ei cum cresc mandri. Da, am sa admir taranul care ingenuncheaza pe pamant si il simte, am sa admir omul amarat care e prea mandru sa fure sau sa cerseasca si care munceste cinstit. DA, am sa admir oamenii bogati, cinstiti. Sunt destepti? Au facut averile in mod cinstit? Bravo lor, ma, bucur pt ei si le doresc tot binele. Si am sa ii rog sa ma lase sa fur din ideile lor, sa pot ajunge si eu bogat ca ei: material si poate, spiritual.
Da, am sa admir mereu tot ce e frumos in tara asta. Am sa beau din fantani apa vie, am sa mananc fragii si zmeura din padure, am sa respir briza marii cand voi simti nisipul intre picioare, am sa merg pe munte si am sa ma inchin si sa ma rog in liniste, mai aproape de Dumnezeu.

Cei care vor sa plece din tara, bravo lor. Au curajul sa plece aiurea, sa o ia de la zero. Daca se simt bine acolo, bravo lor. Cei cinstiti, nu ne vor face de rusine.

Dar, voi ura pe cei care (mai ales romani) odata plecati, injura tara si neamul meu. Ii voi ura din toata inima. Nu merita nici macar sa ii scuipam, sunt niste lasi ordinari. Ai plecat? Ti-e bine? Ma bucur, dar lasa-mi neamul in pace, asa cum e el.

Avem conducatori lenesi, prosti, incluti, avem multe rebuturi, dar astia, vor ajunge la lada de gunoi a istoriei.

As putea continua, mult si bine, dar e tarziu, mai fac o pauza….

Nok spunea...

Cum masori media de inteligenta a unui popor: iei un statistical sample reprezentativ, le dai teste de inteligenta, ii notezi si faci media.

Ultimii care au facut asta in rromanica le-a dat sub media tarilor civilizate. Poate n-au fost impartiali, dar sigur metodele lor au fost mai corecte decat al tau "am dat un exemplu: m-am referit la copiii inteligenti".

In rest... ma abtin a comenta ridicolul. Good luck with that! Sa ne anunti si pe noi cand dai jos ochelarii roz.

Intre timp, fa-i repede un imprumut si cumpara un apartament. Vajnicul popor roman in viitorul lui luminos va atinge noi culmi de bogatie si civilizatie urcand preturile imobiliarelor la inaltimi nemaiantalnite la prostii ceilalti. Nu rata ocazia!

Sau fugi la RASDAQ ca explodeaza! nu pierde startul.

Anonim spunea...

am trait s-o vad si pe asta pe blogul lui manole, eternele povesti cu gelu, glad si menumorut. daca ar fi dupa voi, americanii, canadienii, australienii si neozeelandezii ar trebui sa fie ultimii oameni de pe planeta, iar indienii, chinezii, iranienii si egiptenii sa conduca lumea. nu-sh cum dracu insa uite ca nu e asa. de ce oare ? de ce majoritatea geniilor planetei se duc la jegosii de americani si nu se duc la rusi sau la chinezi, de exemplu ? sau chiar la rromani, de ce nu ? poate pentru ca rromanii sunt 85% cre(s)tini, si dau mai multi bani la biserici decat la cercetare ? bineinteles ca de vina sunt conducatorii, probabil alesi de extraterestri, ca tot vorbeam de ei.
iar despre cei care dau lectii despre cum viata la sat e idilica, bucolica sau cum mai vreti voi sa-i spuneti, va sfatuiesc sa citi cometariile de aici, mai ales cele ale lui Lancaster. nu pot sa nu observ ca sindromul turnului de fildes e destul de des intalnit in societatea rromaneasca.
@chrysthyan
esti cam prost, amice. revolta mea era in legatura cu reactia sistemului, nu cu existenta sau inexistenta violatorilor. god, asa m-am saturat sa explic la tot prostu ...

Torin spunea...

Sorinel

are you for real ??
Te rog, nu te opri, nu-i lasa pe rauvoitori sa te perturbe si continua lista aia.

Radu M Rusu spunea...

Sorinele, nu cumva esti marele patriot care a facut acest clip?

http://www.youtube.com/watch?v=itidLk5Dd3k


Nationalismul excesiv este o faza pe care majoritatea oamenilor o depasesc in adolescenta.

Poporul roman in medie este la fel de inteligent ca celelalte, dar afectat de istoria fanariota in anumite aspecte (mai multa smecherie, mai putin respect de lege). Trebuie sa intelegem asta ca sa putem iesi din faza fanariota in care inca suntem, nu sa ne cramponam de o mana de olimpici care au reusit in ciuda sistemului, si nu datorita lui. Mai bine te-ai intreba cum se face ca avem atata branza buna in burduf de caine, nu avem laureati nobili, si nici o universitate in primele 200 din lume (acum vreo 2 ani s-a facut un clasament dupa numarul si calitatea publicatiilor originale).

Anonim spunea...

@nok
Aventurile nu sunt legate de turism ci de niste mici afaceri/probleme (multe si marunte). Ideea principala e ca in aproape toate relatiile trebuie sa pornesti de la prezumtia de furaciune ieftina, spaga, teapa, ca altfel te trezesti si penetrat si cu banii luati (si ma refer la relatia cu firme cunoscute nu cu cocalari). Mi s-a luat tare.

Iar cu buna ziua vama, observ si eu de multa vreme ca vamesii nostrii sunt cei mai gretosi. Eu ii salut din politete si nici macar nu raspund.

Cu turismul prin Romania e mult mai relaxant, pentru ca am stiut mereu sa-mi caut locurile unde degenerarea inca nu a atins poporul roman.

Anonim spunea...

Barometrul prostiei si cretinitatii.

http://www.gandul.info/actualitatea/diaconescu-a-deschis-cutia-cu-monstri-magda-ciumac-piticul-porno-sexy-braileanca-si-compania.html?3927;4064092

Spre ce ne indreptam ?

Un popor care nu merita libertatea ?

Manole spunea...

Sorinel, foarte frumoase rândurile tale, dar, din păcate, mitologia naţională (adică trecutul) e doar o parte din ceea ce defineşte un popor. Nu vreau să intru în teoria proprie, când veţi afla cine sunt veţi avea prilejul să o cunoaşteţi mai bine, dar după umila mea părere mitologia naţională fără proiectul contemporan comun nu poate susţine identitatea naţională. Iar proiectul, în 2009, lipseşte. Noi nu suntem un popor, suntem o gloată al cărei teritoriu se numeşte "România" pentru că ţara dintre Marea Neagră, Dunăre şi Câmpia Panoniei trebuia să poarte un nume. Generaţiile trecute au avut diverse proiecte: independenţa, Marea Unire, industrializarea şi colectivizarea... Noi nu mai avem nimic. Suntem 0 la aspiraţii colective şi tocmai de-aia suntem, cel puţin momentan, un popor sortit să dispară din istorie mai repede decât vă închipuiţi.

Unknown spunea...

bine ca ne lumineaza d-na Tatoiu,expert in domeniul imobiliar(cititi pe imopedia),acum putem sa ”DORMI LINISTIT”

ai dreptate Manole,cu asemena reprezentanti ne manaca -Ghionoaia-

s-auzim numai de bine!

Leovigild spunea...

Am un teren pe care am ridicat o casuta, invelita, geamuri usi etc...
Am in plan sa iau un credit de vreo 25000 iepuroi/20-25 ani pentru finalizare...Intrebarea e: act sinucigas sau nu?

Unknown spunea...

e casuta sau CASOI?
cam mult 25000 iepuroi,pt gresie, faianta, etc.
mai calculeaza .

Leovigild spunea...

170 mp utili, de asta ii zic eu casuta...
25000 necesari pentru interior mediu, exterior idem, gard (terenul are 500 mp), bransamente.
Localizarea e la 3 km de Ploiesti, mediu rural, utilitati la poarta mai putin canalizare - Strejnic se cheama arhinecunoscuta localitate!

alex.dumitrascu spunea...

@manole
"Generaţiile trecute au avut diverse proiecte: independenţa, Marea Unire, industrializarea şi colectivizarea... Noi nu mai avem nimic."

Da cum sa nu avem "proiecte" ?
Avem:
-imobiliare
-pentru "atragerea de fonduri europene"
-proiecte politice
-de autostrazi
etc.

Proiectul in curs de derulare este supravietuirea financiara a guvernului pe urmatorii 5 ani(5 nu patru)
Solutia fmi este geniala din punctul asta de vedere. In prezentguvernul nu "traieste" din venituri bugetare, traieste din credite la sistemul bancar si din titluri(aceeasi chestie)
Asa ca a trebuie "relansata" creditarea. Zevzecii de imobiliari cred ca pentru ei, si aplauda frenetic.
Aidca se ia un sungur credit serios de 20 miliarde din care bancile vor pradui cam 5 sub forma de dobanzi, si cu restul vor finanta deficitele viitoare pe termen de 5 ani, adica cam 3 miliarde pe an.
Simplu. Dar la urma, datoria se va cam dubla si probabil ca va depasi pib. Da nu conteaza. Avem un proiect financiar pe 5 ani, si odata scapati de grija banilor, ne vom putea vedea de treburile noastre personale.
Interesant este faptul ca beneficiarii "proiectului" nici nu l-au inteles in totalitate. Le-a fost propus sil-au acceptat fiindca nu aveau centura de siguranta si le era frica sa nu cada din automobil.

Miorlau Pufos spunea...

@ Manole Spune-ne macar cu ce te ocupi. Nu cred ca e strategic sa spui si cine esti

Anonim spunea...

manole, nu ne zi. cel putin nu in viitorul apropiat.
deci acu in timp ce ma cac (am laptop si uairles, da !) ascult discursul cretinului de prim ministru boc. care delireaza la greu. omfg, limbaj de lemn asa de "lemnos" n-am mai auzit de mult. cum va relansa el agricultura, truismul, pardon, turismul, si alte alea. ha ha, dupa douaj de ani de defrisari, de distrugere a sistemelor de irigatii, samd, el vrea sa relanseze agricultura. fix pix. si bineinteles ca aia de la femei nu stie ei cum va sa fie, sigur va fi bine, rau n-are cum. si da, banii de la femei se vor duce pentru reducerea rmo. hi hi hi, ce-o sa ma mai rad de gelu, glad si menumorut cand cei care le citesc istoria vor muri de foame ... ;)
a, era sa uit de relansarea creditarii. asta era problema economiei rromanesti, lipsa creditarii ...
eniueis, ma duc sa deschid sticla de finlandia, a inceput uichendu pentru mine :P

Anonim spunea...

Asa cum a fost Lucian mandruta cu a sa "Romanie cu lantul de gat", acum Tudor Chirila se adreseaza "liceenilor" :
http://tudorchirila.blogspot.com/2009/03/scrisoare-catre-liceeni.html

"Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?

Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.

Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice cacat. Iar cacatul pe care il veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi ziarele. Cititi cateva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.

Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.

Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.

Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.

Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.

Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!

Nu va amagiti cu prezentul... Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?

scris de tudorchirila at 00:43 "

mobutu spunea...

Manole spunea...
"...când veţi afla cine sunt..."
Nu cred ca e cazul, decat daca n-ai alte planuri mai "mari".

Anonim spunea...

canadianule mersi de compliment, oricum tu ai valorile date peste cap.

Revolta ta era fata de sistem, hai, hai. Pai injura sistemul nu "gloata" care traieste in spatiul carpato-danubiano-pontic.

Manole planul e supravietuirea. In rest, mai vedem.

BlacKat spunea...

Dedicatie pentru Olandezu:
"Bilbao was constructed for $300 per square foot in 1997, which was kind of amazing. The Disney Concert Hall was a very reasonable $215 million in total construction cost. That compared very favorably with other halls."
Citatul de mai sus este o declaratie facuta de celebrul arhitect Frank Gehry despre costurile de productie pe care a reusit sa le obtina pentru doua dintre cele mai uluitoare cladiri pe care le-a imaginat: Muzeul Guggenheim din Bilbao si sala de concerte Walt Disney din Los Angeles.
E din categoria no comment :))))

BlacKat spunea...

@ simon
Solutia lui Chirila ar fi buna daca n-ar face parte din vesnica aruncare de responsabilitate pe umerii altora la care noi sintem maestrii. Niciodata noi, generatia celor care au pierdut dupa '89, ci ori batrinii, ori prea tinerii. Sintem ca niste elevi lenesi care lasa mereu invatatul pe miine sau luni. Niciodata azi, niciodata acum. Niciodata noi. Mereu altii, mereu miine.
Iar cit despre sublimul popor roman, e minunat, dar lipseste cu desavirsire. Noi nu sintem un popor, un neam, ci un summum de haite, de gloate, de triburi. La noi loialitatea nu e fata de un proiect general, fata de o abstractiune cum ar fi patria, ci mereu fata de haita proprie. De ce credeti ca se perpetueaza nepotismul, de ce credeti ca decidentii nostri ajung sa semneze acte care ne inrobesc si ne fura? Pentru ca ei nu se simt loiali decit fata de gasca lor, ei au ajuns masculii alfa ai haitei lor si trebuie sa o ajute sa prospere. Asa ca uitati de gelu si menumorut, de olimpicii la mate si asumati-va personal esecul nostru ca natie.
Cirpiti-l pe copilul vecinului care zgirie zidul blocului, cum nu si-ar permite sa faca la el in casa, mustrati-l pe manelistul care scuipa seminte pe jos in autobuz si, in general, asumati-va conditia de cetateni daca vreti sa mai declarati ca faceti parte dintr-un popor. Iar daca vi se pare prea greu sa schimbati sistemul, emigrati sau, daca si asta e prea greu, taceti pur si simplu din gura.

ionut spunea...

Aciduzzu

"Iar daca vi se pare prea greu sa schimbati sistemul, emigrati sau, daca si asta e prea greu, taceti pur si simplu din gura."


C'est vous le premier, monsieur!

Sorinel spunea...

Dragii mei, am sa incerc sa raspund cat de cat la toate interpelarile fata de postul meu.

In primul rand, va spun clar de la inceput, eu voi avea dialog doar cu oamenii care dovedesc bun simt. Am postat o opinie: daca am dreptate, sunteti liberi sa o completati. Daca nu, sunteti liberi sa o combateti, dar DOAR CU ARGUMENTE CLARE, LOGICE. Spui ceva? Prezinta-mi dovada, si voi recunoaste ca ai dreptate. Si sa nu uit: eu nu ma ascund dupa pseudonim, prenumele meu este Sorin. Daca e nevoie, mai tarziu mi voi spune si numele si ocupatia: sunt mandru de jobul pe care mi l-am ales, si voi adduce argumente, daca va fi cazul.

@ Nok

“Cum masori media de inteligenta a unui popor: iei un statistical sample reprezentativ, le dai teste de inteligenta, ii notezi si faci media”

Nok, iarta-ma, dar nu pot fi de accord cu tine. Daca tu reusesti sa faci asta cu TOTI romanii, atunci iti dau dreptate. Da 22 de milioane de teste, sau macar 16 milioane, la toti cei peste 18 ani, si atunci vei avea o imagine reala. Tu ce spui, seamana a sondaj de opinie: esation de 1000 de oameni, marja de eroare, etc. Sorry, dar eu nu inghit astea, nu pot. Vreau un sondaj din care sa reiasa ce doresc eu? Perfect, il fac in 3-4 zile, si rezultatul va fi cel scontat.

Faptul ca sunt optimist, nu inseamna ca am ochelari roz, si nu inseamna ca nu vad mai bine poate, decat multi altii, realitatea din jurul meu.

Am facut greseala sa ma bag la imprumut, dar EU am stiut ca il voi achita pana la sfarsitul lui 2009. Acum, la ora actuala, mai am jumatate si e gata. In august 2009, va fi gata si NICIODATA nu ma voi duce la banca. Recunosc, a fost o miscare proasta: am facut imprumut la banca, am gandit cu inima, atunci, am construit o casa pt parintii mei, unde se vor retrage in vara, cand vor iesi la pensie. Da, am puterea sa recunosc, am gresit, dar macar eu stiam ca nu voi ramane dator 30 de ani. Daca iti face placere, scrie-mi pe adresa de mail: barbieru.sorin@yahoo.com. E aceeasi adresa sipe mess. Eu nu ma ascund si nu mi-e rusine de cine sunt. Frica? Scrie-mi si iti voi explica, si vei intelege de ce nu mi-e frica de nimeni si nimic.

@canadianul

Tati, atata tim cat vei incerca sa porti un dialog civilizat, oamenii vor discuta cu tine. Incearca sa aduci argumente logice, daca vrei sa fii ascultat. Se poate? Eu cred ca da. Ai opiniile tale: perfect. Le combati pe ale mele? Si mai bine: vino cu argumente si, daca vei avea, iti voi da dreptate. Dar, cat timp, iti vei permite sa injuri poprul roman, eu unul refuz sa iti mai scriu vreun rand. Este dreptul nostru, de utilizatori ai blogului, sa alegem cu cine discutam. Simplu. Nu ai dreptate cand spui ca e prost Chrystian, si ar fi bines a iti revizuiesti comportamentul. Te rog, da dovada de bun simt. Eu sunt convins ca se poate!

@ Torin. Da, sunt real. Lista, o putem completa toti. Ia sa vedem, cati dintre voi cauta exemplele pozitive? Postati-le pe blog si discutam despre ele, daca vreti.

@radurusu. Nu eu am facut acel videoclip, dar sa stii ca mi-as fi dorit sa fiu eu acela. E vocea unui american, si, din cate am inteles eu, e un american cel care l-a conceput. Nu stiu sigur, de aceea, nu ma hazardez. Omul prezinta FAPTE. Adduce argumente de toate felurile. Ceea ce spune poate fi dovedit oricand si de oricine. Da, poate ca tonul e un pic de partea noastra, dar asa vrea sa imi arati un oom care poate fi 100% obiectiv. Nu cred sa existe.

Ma acuzi de nationalism excesiv. Da-mi voie sa iti spun ca tu gresesti aici. Da, recunosc, sunt nationalist si asa voi ramane. Imi iubesc poporul mult de tot, sunt un optimist, si caut sa vad tot ce e bun in acest popor. Este felul meu de a fi, si, daca vrei, ai adresa de mail si mess mai sus: vino si discutam si am sa iti aduc argumente si de ordin personal si de oridin istoric si logic. Vei intelege, poate, de ce sunt asa. Pe mess avem un dialog doar noi doi, si nu plicisim pe nimeni.

Eu a vorbit de olimpici, pentru ca, dupa 1990, toti ne prezentau ca pe o tara de cersetori, hgandicapati mintal, hoti, prosti. Eu nu sunt de accord, si voi combate aceasta atitudine cat voi putea de mult. Daca voi gasi macar un om, de pe blog, sa imi dea dreptate, va fi bine. Am castigat mult.

@ Manole, draga, da-mi voie sa nu iit dau dreptate in anumite aspecte. Ceea ce am scris nu se refera la mitologie. Cand vorbim de mitologie, ne referim strict la cea greaca, egipteana, romana, etc. Eu, am vorbit de istorie. Fapte documentate, clar, fara putinta de tagada. Despre ce vorbesc, s-a intamplat sute de ani inaintea noastra, a celor de azi. Sunt de accord, nu putem sa ne intoarcem in trecut sis a traim pe vremea dacilor: este poate, doar un vis furmos si atat. Eu spun ca treubuie sa ne cunoastem trecutul, sa stim cine am fost ca neam, sa intelegem daca ne indraptam spre un tel bun. Da, putem lua exemple si e putem adapta la realitatile noastre.
Iarta-ma, dar nu sunt de accord cu asta: “Noi nu suntem un popor, suntem o gloată al cărei teritoriu se numeşte "România" pentru că ţara dintre Marea Neagră, Dunăre şi Câmpia Panoniei trebuia să poarte un nume. Generaţiile trecute au avut diverse proiecte: independenţa, Marea Unire, industrializarea şi colectivizarea... Noi nu mai avem nimic. Suntem 0 la aspiraţii colective şi tocmai de-aia suntem, cel puţin momentan, un popor sortit să dispară din istorie mai repede decât vă închipuiţi”. Argumente? Le pot aduce, cat de multe, dar nu vreau sa incarc postul de acum.

Iti citesc blogul din septembrie 2007. Recunosc, te admir si am sa o spun si aici si oriunde. Din pacate, blogul a inceput ca o analiza a pietei imobiliare, si a deviat. La un moment dat, despre piata imobliara eau vreo 50-60 de comentarii, iar cand ai aruncat partea cu politica, 230. Hmmm, asta arata ca ne place mai mult sa vorbim abstract, decat sa cautam solutii certe.

Pe blogul tau am gasit oameni care mi-au dat sfaturi bune, le multumesc mult. Da, recunosc si am spus si mai sus, am facut o greseala, dar am reparat-o in mare, datorita oamenilor de aici. Ma inclin in fata lor si le voi urmari posturile cu interes. chrys, din no, pt tine e asta, in primul rand, dar si ceilalti.

@aciduzzu. Nu pot decat sa iti spun atat: nu ii uitam pe cei dinaintea noastra, e bine sa ii tinem minte. In rest, mi-a placut mult postul tau. Si, ca exemplu: lucrez aici cu nemti: mai frate, stii ce-mi place la ei? Nu au ei saracii multa imaginatie, dar frate, cand au o problema, cauta solutia cea mai simpla si rapida (sau, daca e cazul, o gandesc pe termen lung) si merg ca tancul spre finalizare. La ei, au facut exact ce spuneam: legi CLARE, si aplicate de un aparat bine pus la punct. Pot da exemple, traite pe pielea mea in Germanica.

Ca sa inchei postul, va spun ca eu nu ma voi opri in a considera poporul roman demn, curajos, mandru, inteligent. Da, o spun cu amaraciune, avem manelisti, avem tot felul de rebuturi (mai ales in “fruncea” tarii), avem doza noastra de hoti si de criminali, de violatori. Dar, ei sunt putini. Restul romanilor sunt altfel, si de asta am scris postul anterior. Eu ma simt mandru ca sunt roman, si, chiar daca ma vor injura multi si isi vor bate joc de ceea ce spun, nu ma voi opri: voi aduce argumente cat de multe posibil.

Ceva interesant, pentru cine doreste sa citeasca: http://ro.altermedia.info/stiintatehnologie/romani-celebri_2052.html

Torin, uita-te aici si citeste cu atentie, si astept comentariile tale.

BlacKat spunea...

@ ionut
Nu stiu daca ati observat, dar este pentru prima oara cind intervin pe acest blog, desi il citesc din toamna lui 2007.
Nu m-am putut abtine sa nu taxez atitudinea paguboasa de chemare la arme a celorlalti, mereu a celorlalti exprimata de tudor chirila. Si sa stiti ca, personal, mi-am asumat neputinta emigrarii, asa ca incerc sa ma port cit mai mult ca un cetatean al acestei tari sarace si tziganizate. Civismul nu se rezuma la mersul la vot. Civismul se manifesta si in fapte simple, cum ar fi aruncatul batistei de hirtie la cosul de gunoi si facutul de curatenie pe scara blocului sau in parcarea acestuia.
Civismul se manifesta si in ajutorarea unui orfelinat sau a unui azil de batrini, si in multe alte moduri pe care va las bucuria de a le descoperi singur.
Ce incerc sa spun e ca nu ne putem plinge la nesfirsit ca de vina sint ceilalti (securistii, imobiliarii, bancherii straini, politicienii corupti, manelistii etc.)
Trebuie sa ne asumam tara in care alegem sa traim, cu bune si cu rele, cu realism. E o tara urita si uritita, dar e vina mea ca nu e mai frumoasa, macar in spatiul in care eu personal vietuiesc.
E plina de mirlani si snobi, dar e vina mea ca nu le dau peste nas si ca nu incerc sa-i corectez.
Si sint perfect cinic cind spun asta, pt ca mi-am pierdut nadejdea ca statul, establishmentul sau cum mai vreti sa-i spuneti va reusi vreodata sa ne scoata din marasm. Am optat definitiv pentru solutia personala.
@ sorinel
Stimate domn, desi e laudabil, demersul dvs. e, totodata, nul. Valorile pe care le glorificati nu sint istorice, ci mitice. Nu in sens de mitologie cu zei, semizei, zine, spiridusi sau ce mai vreti, ci in sensul de mituri fondatoare. Burebista e la fel de real ca pastorul mioritic, iar izvoarele noastre istorice sint atit de minunate, incit in multe cazuri sint chiar inexistente.
Despre adamismul cronic al culturii romane ar fi insa prea multe de spus si nu acesta e contextul.

ionut spunea...

sorinel


"Nok, iarta-ma, dar nu pot fi de accord cu tine. Daca tu reusesti sa faci asta cu TOTI romanii, atunci iti dau dreptate. Da 22 de milioane de teste, sau macar 16 milioane, la toti cei peste 18 ani, si atunci vei avea o imagine reala. Tu ce spui, seamana a sondaj de opinie: esation de 1000 de oameni, marja de eroare, etc. Sorry, dar eu nu inghit astea, nu pot. Vreau un sondaj din care sa reiasa ce doresc eu? Perfect, il fac in 3-4 zile, si rezultatul va fi cel scontat."


Nu inseamna ca daca multe sondaje de opinie sunt "manarite", toate sunt.
Sondajul de opinie facut corect si profesionist are rolul lui si de obicei are, intradevar, marja de eroare foarte mica.
Ce spui tu, ca ar trebui testati toti romanii, presupune in primul rand detinerea si apoi consumarea "gratuita" de resurse.
Daca te duci la doctor pentru analize nu dai la proba tot sangele!! Ar fi absurd.

arx spunea...

Pentru cei care se indoiesc ca suntem un POPOR si au multime de motive le-as sugera sa citeasaca
Petre Tutea, Intre Dumnezeu si neamul meu. Atat, si daca acest text nu are nici un ecou in sufletul vostru inseamna ca nu sunteti parte integranta a acestui POPOR.
Manole, este riscanta afirmatia ta. Nu trebuie subestimat PPORUL roman absolut deloc, si daca esti familiarizat cu istoria romanilor ar trebui sa o sti.

Sorinel spunea...

@ aciduzzu

Draga domnule, sunt de accord cu prima parte a postului, si ma bucur sa vad ca noi gandim undeva aproape: ne este usor sa dam vina pe toti, incepand cu securistii si tarminand cu extraterestrii. Trebuie sa ne asumam raspunderea, incepand cu faptele noastre si tarminand cu neimplicarea in combaterea faptelor antisociale, mai mici sau mai mari. Faptul ca imi spuneti ca ati emigrat, creeaza sentimente diferite: ma bucur, daca v-ati realizat visul, ma bucur daca o duceti bine, daca sunteti demn, mandru si sunteti apreciat acolo unde sunteti. Pe de alta parte, stiu ca e greu, dar, fiecare isi asuma risucrile acestui gest. Poate ca, in tara, ati fi putut face mult bine. Nu udec daca e bine sau nu sa fii plecat. Si eu nu sunt in tara in momentul asta si poate ca inteleg ceva mai bine anumite aspecte.

In legatura cu a doua parte a postului, sa stiti ca nimeni nu ma va opri sa am aceeasi parere ozitiva. Daca manole iim va sterge posturile, asta e. Eu vreau sa cred si voi crede in continuare in ceea ce spun. Demersul meu nu este nul, atata timp cat vor fi oameni care imi vor da dreptate.

ionut spunea...

Aciduzzu

In mare parte sunt de acord cu tine.
In ceea ce priveste emigrarea, eu mi-am exprimat nu neputinta, ci (ne)vointa, daca pot sa spun asa.
La drept vorbind, la ora actuala nici nu mai am cum, deoarece am niste responsabilitati fata de o multime de oameni.

La partea cu "solutia personala" sunt iarasi de acord, iar opinia mi-am exprimat-o nu demult chiar pe acest blog.

Cu ce nu pot fi de acord si nici nu voi fi niciodata este partea cu "taceti din gura".
Lasand la o parte faptul ca e pleonastica (nu poti tacea din...picior), e si paradoxala (acesta este un blog construit tocmai pentru ca oamenii sa-si spuna parerea; daca am tacea toti blogul si-ar inceta existenta).
Cam atat...

Sorinel spunea...

@ NOk

tati, eu vreau sa subliniez un lucru: NU SPUNE despre poporul roman ca e in totalitate idiot, prost, sau cum vrei tu, sau ca media este asa. NU ai cum sa masori asta, si indiferent ce mi-ai spune, NU POTI sa faci o asa afirmatie.

da, spune-mi ca avem n% idioti, n% inculti, ca au fost facute statistici, da, iti voi da dreptate: nu vorbi de tot poporul, sau nu folosi cuvantul MEDIA (cu sensul matematic) pentru ca nu o poti stabili. asta vreau.
Iar, daca vrem sa injuram, nu avem dreptul sa injuram intreg poporul, pentru ca noi nu suntem mai buni cu nimic. da, injuram conducerea, perfect, aducem argumente, mii si ma voi alatura in corul de injuraturi, cu chiote. Dar, nu injurati intreg poporul, pentru ca nu e corect. Cand facem afirmatii, ne putem rezuma la anumite fapte, persoane, evenimente. Da, fa asta si iti voi da dreptate, dar te rog: nu mai generaliza, ca nu e pur sis implu corect

Sorinel spunea...

@ Ionut, bine ai revenit. Si, inca astept sa vorbim. Ai promis ca imi scrii. Astept.

Andrei Stroiescu spunea...

@Manole

Sunt de acord cu tine, ba chiar si cu explicatia privind posibila destinatie a banilor de la FMI. N-au am fost insa de acord cu ideea de "pare singura explicaţie corectă" tocmai de aceea am facut trimitere la comentariul lui Mihai. E posibil (chiar probabil) ca explicatia din postul tau sa fie corecta, insa nu are cum sa fie "singura corecta" cata vreme am gasit si o alta explicatie, dintr-un alt blog, care este la fel de posibil (chiar probabil) sa fie corecta. In consecinta, explicatia ta NU PARE SINGURA EXPLICATIE CORECTA.

O zi buna.

BlacKat spunea...

@ sorinel
Nu, nu am emigrat. Am spus ca imi asum neputinta mea personala de a emigra. Nici virsta, nici meseria, nici obligatiile morale pe care mi le-am asumat nu imi mai permit asta. Am acceptat ca sint condamnat sa traiesc in aceasta tara, de aici solutia personala si personalizata de shimbare a locului unde vietuiesc.
Demersul dvs. era nul dpdv al argumentatiei. Imposibil de demonstrat, argumentul dvs. tine de credinta, nu de o demonstratie logica. Nu era, Doamne fereste, un indemn la a inceta sa va mai exprimati.
@ ionut
Indemul voit pleonastic spre intarirea punctului de vedere era adresat acelora care sint geniali doar atunci cind vine vorba sa ii cheme pe altii la lupta (ca un conducator de oaste care striga "pe ei, baieti!", raminind, totusi, prudent, in urma). Nicidecum nu chemam la o amutire a tuturor.
Cred, dimpotriva, ca, daca mai multi am avea curajul sa spunem sus si tare ce nu e in regula, oferind, totodata, solutii lucrurile ar sta cu mult mai bine. Doua dintre imensele pacate ale acestei tari sunt ca (1) oamenii nu mai sint capabili sa comunice (daca au fost vreodata) si ca (2) nu sint capabili sa se coalizeze in realizarea unor fapte care sa faca societatea sau comunitatea sa prospere. Chiar daca exemplul urmator poate fi taxat drept cinic si este luat din sfera coalizarilor mai degraba negative, observati cum in toate statele din jur oamenii se coaguleaza in mase protestatare, cita vreme la noi fiecare iese din criza personal, aruncindu-se de la etaj.

Andrei Stroiescu spunea...

@Sorinel

Demersul tau nu este nul.

De exemplu, eu cred ca romanii nu sunt nici mai prosti nici mai destepti, ca natie, decat alte natii.

Individual, da pot fi destui prosti si destule genii, insa majoritatea romanilor sunt pur si simplu in marja de normalitate ca grad de inteligenta.

Si cred asta in baza experientei de viata si a lecturilor avute in urma carora am realizat ca majoritatea complexelor noastre ca natie (de inferioritate - suntem natie de prosti; de superioritate - suntem buricul pamantului; de unicitate - suntem poporul ales / traim in tinutul ales; de particularitate - ca la noi la nimenea; conspirationist-istorice - singuri impotriva tuturor; etc. ) le au bine mersi si alte popoare, de vreme ce am citit despre ele in cartile unor scriitori apartinand altor natii.

Pentru Aciduzzu:
Tocmai de aceea apelul lui Chirila mi se pare unul foarte bun, pentru ca este unul la lectura (ii poti contesta eventual motivele apelului, dar apelul in sine este bun). Iar daca copiii nostri vor renunta la lectura, daca vor renunta la a-si indemna copiii lor la lectura, abia atunci eventual vom putea spune ca Manole: "Noi nu suntem un popor, suntem o gloată al cărei teritoriu se numeşte "România" pentru că ţara dintre Marea Neagră, Dunăre şi Câmpia Panoniei trebuia să poarte un nume".

Pentru Manole: Nu avem proiecte inaltatoare? De ce nu ar fi indemnul la lectura, indemnul la gandit, unul din ele?

Tocmai de aceea Sorinel demersul tau nu este nul. Nu esti singurul care are speranta, nu esti singurul optimist.

O zi buna.

ionut spunea...

sorinel


"@ Ionut, bine ai revenit. Si, inca astept sa vorbim. Ai promis ca imi scrii. Astept."

N-am promis asta nicaieri. Daca-ti promiteam nu mai scriai postul asta! Poate a fost altul care ti-a promis...

Manole spunea...

@Andrei Stroescu: "Nu avem proiecte inaltatoare? De ce nu ar fi indemnul la lectura, indemnul la gandit, unul din ele?"

Asta încerc şi eu să fac, citeşte ultimul paragraf pe care l-am dat pe Imopedia. Dar nu de îndemnuri vorbim aici, ci de ceva ce începem noi, ca generaţie, şi lăsăm generaţiei următoare, şi finalizează abia generaţia de români care va veni peste 40 de ani.

Torin spunea...

Sorin,

Faptul ca sunt optimist, nu inseamna ca am ochelari roz, si nu inseamna ca nu vad mai bine poate, decat multi altii, realitatea din jurul meu.

Din tot ce ai scris, nu intimplator am ales acest pasaj. Nu am timp sa disec interminabilul, asa ca voi trece peste testele de inteligenta, faptele de arme mai mult sau mai putin glorioase, olimpicii si rezultatele dezastruoase ale simularilor de bacalaureat, listele de inventatori sau de impostori.

Daca realitatea din jurul tau e roz bombon, realitatea din jurul meu este urita, oribila.
Sint un om simplu, am o gindire simpla, am nevoi simple. Dupa cum spuneam, cu gindirea mea simpla, mi-am dat seama ca viata e scurta. Si dupa cum bine stii, toti vrem sa traim. Acum, prin a trai, fiecare dintre noi intelege lucruri diferite.
Unii se multumesc cu mincare, sex, mall si tv-show-uri.
Altii se entuziasmeaza pe romania cultural la un film cu Mihai Viteazul, aplauda la sfirsitul filmului si dorm cu Neamul Soimarestilor sub perna. Tot ei spera sa-l vada pe Burebista reincarnat.
Altii vor pur si simplu sa traiasca intr-un anume fel ales de ei, oameni cu o lume interioara bogata, oameni care nu isi doresc o viata lunga de leguma, oameni ale caror visuri nu sint legate de casa, masina si familia din abecedar.
Ar realiza acest lucru mai usor daca realitatea imediata ar fi, daca nu prietenoasa, macar neutra. Ei bine nu, la noi in teritoriu nu se poate, realitatea imediata trebuie sa fie urita, ostila si agresiva.
Nu vad niciun singur motiv pentru care m-as ascunde in spatele statisticilor sau as blama 'conducatorii' pentru ca a b c nu sint in stare sa toarne 1m de asfalt si x y z sa-l pastreze curat si sa flegmeze la ei in casa daca simt nevoia. Din perceptia mea asupra realitatii, a b c si x y z sint regula, nu exceptia. Si nu sint niste entitati artificiale, create in laborator de dragul exeperimentului, sint oameni, cit de poate de reali, palpabili, cu identitate bine definita, Ionel, Gigel, Dorel. Ei sint poporul. Am dat acest exemplu simplist pentru o buna intelegere, evident, se poate extrapola in orice dimensiune a vietii in interiorul acestei minunate tari numita Romania. Si vorbim aici de lucruri simple, extrem de usor de infaptuit.
Nu ma deranjeaza ca in cei 20 de ani nu s-au construit inca 3 magistrale de metrou, ma deranjeaza insa ca oamenii inca se cred pe vremea lui Burebista, nu se spala si in consecinta metroul pute, avem LCD-uri din 2 in 2m si in acelasi timp jeg pe jos si trenuri care vin din 10 in 10 minute. Intelegi acum despre ce lucruri vorbim? Poate pe lista aia de mari inventatori romani n-ar fi stricat sa existe un inventator de apa calda, sapun si deodorant.
Desigur, se vor gasi minti luminate care sa-mi explice ca nu e chiar asa (dar cum?), ca lucrurile se vor schimba, eventual incet, incet, ca e bine si asa, ca inca n-a trecut destul timp blablabla
Remember ce-am spus la inceput, ceasul bate, viata e scurta. Nu am nici timp si nici chef de explicatii, de vorbe goale n-am chef niciodata, vreau acum, incepind de azi, aceste lucruri simple infaptuite. Nu de miine, de azi. Nu este posibil? Atunci acel popor 'demn, muncitor, harnic, cinstit, cu un potential enorm' din viziunea ta pentru mine va ramine o gloata retarda, ignoranta, autosuficienta si degenerata. 'Poporul nasture', poporul care nu este in stare sa fabrice nici macar un nasture cap coada fara sa-l greseasca.

Andrei Stroiescu spunea...

@Manole

Putem incepe noi, ca generatie, sa avem mai multa consideratie pentru natia in care traim (pentru noi, pentru vecinii nostrii, pentru restul cetatenilor) sa facem distinctie intre cateva putregaiuri (indiferent cat de multe) si intreaga natiune, putem incepe noi, ca generatie, sa punem mana sa citim, sa ne educam pe noi, sa ne educam copiii.

Asta sa fie unul din lucrurile care il lasam mostenire generatiilor urmatoare: educatia. Fara finalizare in x ani ci ca mostenire permanenta, care sa treaca de la o generatie la alta.

Eu cred ca la asta se referea Chirila cand a spus ca generatia lui/noastra a pierdut. Am lasat ca prostia, incompetenta, minciuna, hotia, coruptia sa devina fenomene scapate de sub control, cu mult, mult peste limitele tolerabile.

Ideeal este sa le elimini cu totul, insa realistic vorbind e suficient sa le pastrezi in proportii rezonabile - vor fi tot timpul prosti, incompetenti, mincinosi, hoti, corupti - nu trebuie exterminati, insa in mod cert trebuie marginalizati, astfel incat oricine ar dori sa o ia pe calea asta gresita sa constientizeze ca este gresita si ca are cu mult mai putine sanse de reusita decat daca ar fi cinstit, onest, educat.

Din punctul asta de vedere, generatia lui/noastra a pierdut deocamdata (subliniez deocamdata) controlul. Insa acesta poate fi recapatat, de aici si indemnul catre generatiile mai tinere, sa nu repete greselile generatiei lui/noastre.

Si nu doar indemn ci chiar actiune. Poate el a dat doar un indemn, altii au dat dovada de spirit civic, altii de rezistenta la manipulari, altii de demascarea minciunilor, imposturii, coruptiei diverselor prsonaje din tara, privind diverse domenii, altii de optimism, alti de realism, impreuna totii luptam ca generatia lui/noastra sa recapete controlul pierdut, sa le aratam diversilor potentati ai zilei ca mai au mult pana sa reuseasca sa ne ingenuncheze ca natiune in ciuda eforturilor concentrate pe care le depun.

Au (inca) puterea, au (inca) un aparat de propaganda (inca) eficient, insa aceasta situatie este pe cale sa se schimbe. Asta e proiectul nostru prezent: emanciparea. Asta nu pot opri: emanciparea. Asta ii va arunca la groapa de gunoi a istoriei: emanciparea.

Au conducatorii nostri alta agenda? Exact cum spuneai si tu in acel interviu: noi, societatea civila (care nu este defuncta cum Torin sustinea de curand - caci noi toti suntem societatea civila, nu doar niste ONG-uri) putem impune propria agenda (emanciparea), daca suntem suficient de multi si daca, printre altele, ne exprimam opinia (prin bloguri, prin comentarii pe bloguri, prin indemnuri, prin conduita, prin vot, etc).

Tocmai de aceea nu-ti inteleg afirmatile de genul "Iar proiectul, în 2009, lipseşte. Noi nu suntem un popor, suntem o gloată" [...] "Noi nu mai avem nimic. Suntem 0 la aspiraţii colective".

Proiectul nostru in 2009 poate fi emanciparea. Doar pentru ca exista stirile de la ora 5 si OTV si metroul pute nu inseamna ca aspiratia colectiva spre emancipare nu exista. Mai degraba este ceea ce vor potentatii zilei sa se creada. Ca noi, poporul "rroman" vrem prostie, vrem stirile de la ora 5 si OTV si porcaiala politica si superficialitate si autosuficienta si in nici un caz nu vrem emancipare. GRESIT. Noi, poporul roman (roman nu rroman), vrem EMANCIPARE. Asta chiar este o aspiratie colectiva.

Pana si Torin vrea EMANCIPARE, desi considera natia mai degraba o "gloata retarda, ignoranta, autosuficienta si degenerata" (bravo lui ca a reusit sa se ridice deasupra gloatei). El o vrea aici si acum, caci viata e scurta si nu-i timp de proiecte pe generatii, si mai ales pentru el (ca prostii... da-i incolo, ca-s prosti). Dar in ultima instanta vrea EMANCIPARE. O va avea in clipa in care va intelege ca emanciparea porneste in primul rand din el, din modul in care gandeste, din modul in care se exprima, din modul in care se comporta.

Vezi? Daca si optimistii si naivii si pesimistii si realistii vor emancipare, putem spune ca este o aspiratie colectiva, nu?

Anonim spunea...

Torin, word ! sau chapeau, ca sa ma dau jmeker ca stiu (si) franceza :P
in alta ordine de idei, am o singura viata. am trait in rromania libera 18 ani (89-07). in 18 ani n-am vazut nimic schimbat in bine. mai tineti minte cat de mult a fost injurat brucan pentru celebra lui remarca din 90, cea cu 20 de ani ? well, tocmai au trecut 20 de ani. trageti linia si spuneti-mi ce va iese. in 2006 parca abia se reusise revenirea la nivelul de trai din 1989. suntem in 2009 si tocmai se produce revenirea la realitate in rromania.
dragii mei, eu am o singur viata. si nu vreau ca copiii mei sa-si petreaca vacantele in spatele blocului, cu cheia de gat. de fapt mint, in canada sa te joci in spatele blocului chiar inseamna ceva, ca ai parcuri si terenuri de sport si complexuri sportive, etc. numai ca in Canada n-o sa vina nimeni sa-i ceara bani de tigari sau taxa de jmeker. in Canada politia va fi in 3 minute cu 4 masini acolol daca cineva va suna sa le zica ca se intampla asa ceva. si nu vor fi scuipati si injurati de vreun covei.
sunt un oportunist ? poate. dar o sa ma simt al naibii de bine cand ma voi uita in ochii copilului meu si voi recunoaste asta.
si cand oi muri, eminescu sa ma judece pe lumea ailalta.
ps : pentru cine nu stie inca, am fost student la academia militara de aviatie. asta inseamna ca la un moment dat, cand eram mic si prost, am fost dispus sa-mi dau chiar si viata pentru tara si poporul ala de cacat. intre timp am invatat sa deschid ochii. asta ca sa nu mai manance cacat patriotii adevarati ...

Anonim spunea...

@sorinel
hai sa fim de acord cu tine ca poate nu putem sa masuram gradul de inteligenta a poporului rroman.
dar criminalitatea putem s-o masuram ? dar avorturile ? dar mortalitatea infantila si materna ? dar mortalitatea rutiera ? dar dar dar ...
dar as mai spune multe, dar trebuie sa plec la ski. doamne, ce oportunist pot fi ...

Anonim spunea...

Andrei ai gasit cuvantul pe care il cautam.
Dar emanciparea asta trebuie sa se faca pentru toti: romani, tigani, unguri, alte nationalitati.
Nu as vrea sa traiesc intr-o tara in care opulenta e insotita de saracie crunta pentru ca atunci nu am rezolva nimic. si la ce mi-ar folosi toti banii daca copilul meu ar fi omorat pentru un covrig de un altul care nu are ce manca.

Ai spus bine ca aceasta miscare se va face in ciuda conducatorilor si vedetelor actuale.
Noi folosim muncitori necalificati si mai vorbesc cu ei pentru ca nu imi cad gradele. Ai ramane surprins sa vezi cat de inteligenti pot fi, nu au avut o viata usoara, au muncit de la 12 ani, au devenit smecherasi dar nu e unul care sa nu regrete ca nu a facut mai multa scoala.
Poporul asta nu mai poate fi tinut in intuneric, acum oricine are acces la informatie. Dar totul cere timp.

Sorinel spunea...

Am impresia ca nu m-am exprimat prea bine, ca undeva s-au strecurat greseli. Se pare ca putini au inteles ce vreau sa spun. In primul rand, canadianule, sau care o fi numele tau adevarat, iti promit ca sunt ultimele randuri pe care ti le adresez. Nu meriti atentia nimanui, si regret ca am citit dejectiile tale. Promit sa nu o mai fac. Ti-am cerut sa folosesti un limbaj civilizat, dar se pare ca e prea mult. Un om inteligent este civilizat: chiar daca te combate, o face atat de elegant, aducand atat de multe argumente, incat, la sfarsitul conversatiei, ramai convins ca are dreptate, si iti poate schimba ideile. Tu? No comment!

Ca sa raspund la faza cu parcurile, am sa dau un exemplu: locuiesc intr-un oras de provincie, intr-un bloc facut de comunisti in 1988. abia in 1990 au reusit sa faca alei intre blocuri. Atat: restul arata ca un maidan. Au trecut 2-3 ani, si nimic, nu mai venea nimeni sa mai faca nimic. Imi aduc aminte ca din banii nostri, ai locatarilor, cu munca noastra, am facut un parculet de mai mare dragul: copaci, flori, iarba verde. Totul, facut din munca noastra, a celor care locuim acolo. Nu am mai asteptat pe nimeni sa vina sa ne faca. Asta e boala noastra, a unora dintre noi, din pacate: asteptam sa vina sa NE DEA, sa NE FACA. Nu, dragii mei, putem sa facem singuri, nu e greu. Avem o realitate urata? Perfect de acord. Cine ma opreste ca impreuna cu ceilalti din jur sa o schimb? Nimeni si nimic. In cartierul meu sunt vreo 14 blocuri, fiecare cu 3 scari, si 20 de apartamente. Deci, cam 840 de familii, dintre care, la inceput, 1/3, fara exagerare, erau tigani stramutati din lutarie. A fost un jeg total, santier, pana cand oamenii au pus umarul la treaba si au facut ceva frumos. Da, i-am vazut si pe ei afara, la munca. In casele unora era un jeg inimaginabil, dar, majoritatea, erau mai civilizati decat noi.

@ Torin, eu nu am spus ca realitatea din jurul meu este roz. Eu am spus ca vreau sa iau ce este bun, atat. Vreau sa ma uit in trecut, in istorie, sa invat despre mentalitatea de invingator: da, asta vreau sa invete romanii: mentalitatea de invingator, nu aceea de supus. Te inconjoara uratul? Ai facut ceva sa il schimbi? NU cred, ca altfel nu te-ai plange. Raspundeti cinstit, toti de aici de pe blog: cati dintre voi ati sadit o floare, sau un copac, in fata blocului? Nu-mi spuneti ca vin copiii sa il rupa: eu am in fata geamului un visin plantat in 1989. Acum imi ajunge la geam, la etajul 1. Au incercat copiii sa il rupa: in loc sa ii fugarim, sa ii certam, i-am adunat, si le-am explicat avantajul unui visin: in fiecare vara, vor manca fructele dulci acrisoare, pe gratis, in fata blocului. Am coborat la mintea lor si au inteles. Deci, se poate. Copii de la mine din cartier sunt absolut normali, nu sunt genii, dar i-am vazut in parc certandu-I pe cei care incercau sa distuga intr-un fel sau altul, iarba, florile, copacii. De ce? Au inteles ca LE APARTIN, si ca toate astea le fac viata mai frumoasa. Cum? Simplu: i-am dus in maidan, si le-am aratat ca au doua optiuni: sa se joace in mocirla, sau sa se joace intr-un parc frumos: ce credeti ca au ales?

Am o familie de pocaiti langa mine: 9 copii, dintre care 4 fete sunt gimnaste, acum sunt la Deva, cred. Unul dintre baieti este chiar olimpic la chimie, parca. Desi sunt saraci, au fost modelati de mici si au fost invatati ca se poate.

Ma doare cand vad ca un Dan Diaconescu face nu stiu ce mare audienta, cu Elodia, Tolea, Magda sau cum naiba o mai cheama pe fufa aia de doi lei. Ma doare cand iau ziarele sa citesc si vad ca imi spun ce cacat si-a mai cumparat Monica sau Virinel, sau “regina porno a Romaniei”, sa im explice cum sa f…t.
De aia, de cativa ani buni, citesc doar cateva ziare, si prefer sa citesc un comentariu de pe un blog interesant, ca cel de aici. Fac audienta? Nu vor mai face, cand romanii inteligenti nu vor mai citi cacaturile alea de doi lei. Exemplu: aia doi, Virinel si Hormonica, au avut emisiune: ma durea mintea ce audienta faceau. Pana cand? Pana cand nu s-a mai uitat nimeni la ei. Simplu.

Alegerea este doar a noastra: noi stim ce lasam mostenire: cand la unii in casa duduie manelele, de unde vreti ca acei copii sa creasca drepti? Un alt exemplu: in nebunia mea am dat 7500 de euro pe o biblioteca, ce cuprindea vreo 1300 de volume, majoritatea legate in piele: recunosc, am cumparat-o abia in decembrie, inca nu am apucat sa aranjez jumate din ele, dar asta e placerea mea, sa ma duc acasa si sa le asez in raft. Si, fiti linistiti, nu le voi aseza dupa marime, cartea de bucate, langa “Razboi si Pace”. No Way. Ai mei colegi, au ras de mine, si mi-au zis ca sunt tampit: mai puneam 2500 de euro si imi luam BMW, sau nu stiu cate plasme. Ei uite, eu am ales sa las mostenire copiilor mei intelepciunea adunata in carti. Deci, NOI alegem ce vrem sa facem. De fiecare data cand ma intorc in misiune, aduc o geanta cu carti dupa mine. Nebunie? Nu cred!. E placerea mea de a citi. Radeti de mine, cand spun ca e important san e cunoastem istoria? Cine greseste? Sa va spun o chestie: eu consider ca, pentru a reusi in viata, trebuie sa muncesti mult de tot, sa fi cult, educat,si CU BUN SIMT. Cultura, educatia, ti le dau parintii, scoala, dar apoi, de pe la 12-14 ani, incepi sa te modelezi singur. Consider ca, pentru a reusi ai nevoie de cateva chestii: trebuie sa ai notiuni de economie, sa poti la un moment dat, sa iti deschizi o afacere si sa reusesti in viata de unul singur, sa ai notiuni de drept, sa nu vina orice avocat de doi lei sa te imbarlige si sa iti umfle pitacul, sa ai notiuni de psihologie aplicata, sa nu te lasi influientat si manipulat usor, si mai consider ca trebuie sa iti cunosti istoria poporului tau, sa intelegi ce au vrut, ce au lasat mostenire. Si, sa inveti de la ei ca te-ai nascut liber si invingator.

Manole, nu te supara pe mine, te rog, dar, ce ma seaca aici, pe blog: sunt oameni SUPER DESTEPTI, (parerea mea, din ce am citit). Ce facem? Ne plangem, in loc sa ne asezam la scris, sa venim cu idei care sa ne ajute sa iesim din situatia asta. Cum? Simplu: spunem ca nu putem schimba nimic? WRONG! Putem, chiar daca nu la nivel national, putem incepe fiecare dintre noi sa o facem. E greu? Foarte bine: daca era usor, o facea oricine.

Acum, va intreb un lucru: avem de ales: stam si vorbim sau venim cu idei.
Ia sa va vad, romanasii mei destepti: IDEI, aplicabile fiecaruia dintre noi, sa iesim din rahat. Inca o chestie: spuneti ca suntem putini? Gresit!

Un topic: ne intrebam daca putem schimba vreo lege: PUTEM!. Ia sa vedem, cine imi spune cum putem sa o facem? Nu glumesc, intreb la modul cel mai serios. Cum putem ajunge sa obligam Parlamentul sa voteze LEGEA facuta de noi, cei de aici? HAIDETI, sunteti inteligenti: lasati incultii sa arunce dejectii, voi puneti-va mintea la contributie. Stam si ne plangem ca niste looseri? NU! Gasim solutii, pentru ca noi, cei, de aici, suntem inteligenti si cu bun simt.

Eu promit ca nu ma voi opri in a demonstra ca poporul roman este un popor mandru, inteligent, muncitor.

Andrei Stroiescu spunea...

@Canadianu

Din propriile tale afirmatii, si urmand logica ta, rezulta urmatoarele:
1. esti patriot adevarat pentru ca mai demult erai dispus sa-ti dai viata pt tara
2. patriotii adevarati mananca cacat

O zi buna.

Anonim spunea...

Andrei

Am fost odata patriot, am iubit odata de mult o femeie sunt egale cu zero.
Orice dragoste adevarata ramane, se stie, vorba unor concetateni de-ai nostri.
O gandire mercantila nu poate duce la ceva mai bun decat ce spune domnul emigrant. Gandind cu stomacul esti doar un animal care vorbeste. La fel cum sunt si cei care acum ne populeaza prime time-ul in Romania.
E adevarat ca suntem cu sute de ani in urma dar in urma cui?
Se pare ca in loc sa ii ajungem noi pe vestici ne ajung ei pe noi.
Moral, un smecher de New York nu e cu nimic mai presus de un smecher de sat african. Doar ca unul merge cu elicopterul si celalalt cu bicicleta. Daca ramanem fara petrol, care din ei doi e mai smecher? Si smecherul de New York aflat in criza credeti ca va ezita sa isi lichideze concurentii?
Oamenii reactioneaza ciudat in situatii grele, nimeni nu se cunoaste cu adevarat cand totul merge bine.
Suntem noi romanii mai rasariti? NU! Nici mai buni, nici mai rai.

Manole daca pe SUA le-a tinut impreuna bunastarea ce sanse le dai in contextul actual? Si de ce daca e criza mai trimit 17.000 de soldati in Afganistan? Sa isi refaca spiritul patriotic?

Andrei Stroiescu spunea...

@Chrysthyan

De acord cu ambele comentarii pe care mi le-ai adresat. Nu ma interpreta gresit, nu il consider pe canadianul un patriot adevarat (cum se considera el, pentru ca a fost student la aviatie). Am vrut doar sa-i atrag atentia asupra faptului ca, in conformitate cu propriile declaratii, tocmai a demonstrat singur ca manaca cacat.

arx spunea...

Chrystiane mi-a placut postul din urma. Intr-adevar putem sta linistiti ca nu mai trebuie sa-i ajungem pe vestici din urma, ca la cum merg treburili prin targ in doi trei ani ne ajung ei pe noi :))) Dar de data asta se poate sa avem un lejer avantaj pentru ca noi inca ne zbatem intr-o zona crepusculara, intre societatea capitalista multilateral dezvoltata si cea rurala, care se va revigora pe masura ce vor incepe matele compatriotilor sa chioraie de foame. Primii care ne vor ajunge din urma sunt cei mai iubiti dintre pamanteni, si anume incredibilii licurici.
Stau si ma minunez cum noi ne scremem sa luam 20mld de coco cu camata si de fapt ei, the mighty americans tot fabrica o data la doua luni cate un trilion.
Ce chestie, lor nu le bate nimeni obrazul si nu le spune nici o agentie d'asta de rating cu staif ca ceea ce fac este hotie, ba mai mult planeta in admiratia tampa fata de acest mare popor aplauda si se izbeste cu capul de pereti de fiecare data cand Bernake mai da un enter la computerul din birou si mai "injecteaza" niste milioarde pe piata. Cred ca se rasucesc in mormant alchimistii antichitatii care s-au chinuit sa descopere piatra filosofala cand vad ca celalalt popor ales :)))) a facut-o in nici 50 de ani cu un pix si mai nou un calculator abtibilduit FED, iar noi bovine bipede am inghitit galusca si stam sezi asteptand cuminti ca poate ne-o pica si noua ceva de ros de la masa asta a bogatilor.

arx spunea...

Asa si acum o stire interesanta

http://www.reuters.com/article/summitNews2/idUSTRE52H2CY20090318

Daca licuricii raman fara dolar=moneda internationala cu ce vor mai cumpara petrol ca euro, yeni, yuani sau ruble au doar datorie?

In cat timp se vor transforma intr-o tara neguvernabila si macinata de revolte si razboi civil?

Posibilitatea pare halucinanta dar realizabila in acelasi timp, nu credeti?

Torin spunea...

@Andrei
Te preocupa intr-atit subiectul ce vrea Torin? incit l-ai bagat in dezbatere publica si-l folosesti ca material didactic? Hehehe

@Sorin
Ce vrei tu sa inveti te priveste, ce vrei sa-i inveti pe altii, va priveste. In privinta invataturilor si povetelor ce mi le adresezi cu generozitate iti spun doar atit, cineva care a inghitit pastila albastra nu are puncte comune cu cel care a ales pastila rosie. Sint 2 lumi complet diferite care nu se vor intersecta niciodata, nici la sadit panselute, nici in alte circumstante.
Poate dincolo de minunatul visin de la balcon si se afla ...
"Man, I see in Fight Club the strongest and smartest men who've ever lived. I see all this potential, and I see squandering. God damn it, an entire generation pumping gas, waiting tables; slaves with white collars. Advertising has us chasing cars and clothes, working jobs we hate so we can buy shit we don't need. We're the middle children of history, man. No purpose or place. We have no Great War. No Great Depression. Our Great War's a spiritual war... our Great Depression is our lives. We've all been raised on television to believe that one day we'd all be millionaires, and movie gods, and rock stars. But we won't. And we're slowly learning that fact. And we're very, very pissed off. - Tyler Durden"
Poti ajunge 'very, very pissed off' si schimba intr-adevar ceva in viata ta daca iti continui visul, nici macar lucid, cu mutunache roz si fructe dulci acrisoare gratis vara? Nu prea cred.

Anonim spunea...

@sorinel
si zi asa, nu vrei sa mai vorbesti cu mine. oare pe unde dracu am pus lama aia ...
"In casele unora era un jeg inimaginabil, dar, majoritatea, erau mai civilizati decat noi." ma scuzi, dar mie asocierea cuvintelor jeg si civilizatie mi se pare imposibila. eh, dar ce stim noi canadienii.
"Avem o realitate urata? Perfect de acord. Cine ma opreste ca impreuna cu ceilalti din jur sa o schimb? Nimeni si nimic. "
cand o sa fie condamnata pauneasca si covei si doctorul ala criminal si violator sa ma mai cauti. pana atunci exemplele tau cu parcul si visinul sunt fix frectie la un picior de lemn. nastase dintr-o semnatura cu pixul a "defrisat" milioane de visini si a distrus mii de parcuri. daca terenul pe care e parcul l-ar fi interesat pe vreun jmeker local te asigur eu ca intr-o dupa amiaza mai aveati parc fix paula, treceau buldozerele pe acolo fara sa clipeasca. beat that, you smart social activist
exemplul cu biblioteca de 7500 de euro, cu carti legate in piele e de un snobism ... pfffffff. de 7500 de euro cumparai un laptop, niste panouri solare (ca deh, poate se termina petrolu) si de 1000 de ori mai multe carti, manuale tehnice, etc. in format electronic (asta daca vroiai neaparat sa dai banii pe ele, desi exista si o gramada de resurse gratuite, la jegoasele de universitati americane, bineinteles, ca doar nu la alea rromanesti). si ai fi lasat o mostenire informationala mult mai eficienta generatiilor urmatoare. dar deh, nu putem toti fi ingineri si sa gandim eficient, unii au orgasm cand citesc cartile invetile in piele.
@andrei stroiescu
ma asteptam sa observi singur ghilimelele. data aviatoare promit sa nu le mai omit
@Chrysthyan
cand iubirea adevarata iti zice ca e fata mare si apoi iti dai seama ca esti ultimul din sat cu care si-o trage si tu tot mai stai cu ea se cheama ori masochism ori cretinism. din fericire nu ma incadrez in nici una din categorii
@unii
nu le duceti voi grija licuricilor, deocamdata inteligenta planetei e concentrata la ei. daca exista vreo sansa de supravietuire a civilizatiei umane, tot de la vestici va veni. nu degeaba majoritatea lucrurilor din ziua de azi sunt made in china and designed in usa (sau in tarile aliate lor, japonia, canada, uk, etc.). n-am chef amuia sa caut pe net articolul unde profesori universitari francezi se plangeau de sistemul existent in universitatile europene si le laudau pe cele americane. deocamdata n-am prea auzit de exod de creiere din america spre nicaieri, nici macar spre europa vestica, asa ca ciocu mic si lasati mentalitatea de invingator pentru atunci cand chiar veti fi. adica never ever. asta e una din marile probleme ale rromanilor, ca nu-si cunosc locul, cel de codasi ai europei civilizate.
hai pa, v-am lasat, am si lucruri mai importante de facut decat sa-mi pierd timpul cu prosti(i).

Sorinel spunea...

@ Torin, eu nu am tinut sa te invat nimic. Pur si simplu, am vrut sa arat ca noi putem sa incepem sa schimbam fata lucrurilor urate din jurul nostru. Departe de mine gandul de a te jigni sau a-ti da lectii. Pur si simplu, am vrut sa ofer un exemplu, concret, trait de mine. Ti-am zis ca, fiecare dintre noi,are puterea de a alege. Cand am spus de colectia de carti „majoritatea legate in piele”, asta nu inseamna ca pielea a fost criteriul dupa care m-am orientat. Criteriile au fost altele, si nu tin in nici un caz, de snobism. Pe mine m-a interesat valoarea lor spirituala, nu cea materiala. Si da, am ales sa le am, pentru ca am vrut sa fie ale mele. Eu nu ti-am spus ca trebuie sa inveti ce vreau eu sa invat. Am dat un exemplu, pur si simplu. Tu, vei avea posibilitatea sa alegi ce vrei sa faci. Aici s-a strecurat o micuta greseala, cred. Daca un roman alege sa invete doar chimie sau fizica, de ex., sau va alege fie inginer agronom, va face mult mai multi bani in ochii mei, decat un dezertor sau un las, care, a plecat intr-o tara unde a gasit un sistem bine pus la punct, la care el nu a contribuit cu nimic, si acum scuipa seminte in capul celor ramasi acasa.
Tu, vei fi liber sa faci si sa inveti ce iti doresti, eu nu am incercat sa iti fiu profesor in nici un fel: ai avut pe altii, sunt convins de asta.

Pe mine ma deranjeaza o chestie, tare de tot: cand judecam stramb un popor intreg. Nu avem dreptul sa o facem. Da, putem lua cazurile concrete si sa le dezbatem, nimic impotriva, dar nu vorbim la general, cel putin nu atata timp cat noi nu am facut nimic concret pentru a schimba ceva.

@andrei

Domnule Andrei, mi-a placut mult de tot postul dvs. Ati facut o remarca inteligenta si reala. Continuati, va rog.

@Chrystian

Sa fii convins ca in urmatoarele luni va mai incepe un conflict pe undeva. Si ghici cine va pleca cu surle si trambite sa „imprastie” democratia. Probabil toti absolventii de universitati americane, cei mai si cei mai….

Sorinel spunea...

@ Torin.

Te rog sa accepti scuzele mele sincere, daca ceea ce am scris te-a ofensat in vreun fel. Departe de mine gandul de a jigni pe cineva. Sunt adeptul unui dialog civilizat, chiar daca este unul pro sau contra. It doresc o zi buna in continuare!

Sorinel spunea...

@ arx

Abia acum am citit postul tau. Nu am ce comenta: felicitari, atat pot spune.

Nok spunea...

Cu fanaticii religiosi si "patriotii" orice discutie rationala e zadarnica.

"Against Stupidity... The Gods Themselves... Contend in Vain"

Canadiene, enjoy your skiing. Aici, in tara poporului geniu, nu s-a facut nici un resort cu mai mult de 3 partii. Iar acelea sunt ori inchise daca sunt prea putini clienti ori stai la cozi de 1 ora in gloata ca sa apuci o urcare.

Dar las' ca-l avem pe Menumorut! Si Burebista!

Sorinele, parerea mea despre tine a fost pecetluita cand ai refuzat (ca nu cred ca nu ai putut) sa intelegi statisticile ca metode de masurare a caracteristicilor mediane in populatii: esti un delusional.

In rest e bine ca de indemnuri, idealuri, pomposenie, emancipari si proiecte multi-generatie nu ducem lipsa. As fi preferat un singur exemplu de realizare pozitiva din ultimii 20 de ani a poporului "mandru, inteligent si muncitor". A poporului, si nu a unor persoane exceptionale.

Oricum e amuzant sa vezi cum mor rromanii de grija vesticilor si mai ales a americanilor...

Ura nu lipseste rromanilor: fata de vesticii bogati, fata de americanii civilizati, fata de alti romani care s-au smuls din mocirla si au ales sa apartina unui popor care ii merita.

Sorinel spunea...

@ Torin

Pilda cu visiniul a vrut sa sublinieze doua aspecte:

1. Copiii pot si trebuie educati de mici, si nu doar de catre parinti si educatori, ci si de catre cei din jurul lor, adultii, care pot interveni si ii pot invata regulile de convietuire sociala

2. Cand vor intelege ca ceva le apartine, sau ca apartine unei comunitati din care si ei fac parte, vor pretui acel ceva, indiferent ce este.

Vreau doar sa dau un exemlu: incercati sa aflati care este procentul din PIB pe care japonia l-a investit in educatie si cercetare dupa al doilea razboi mondial, si veti intelege ce vreau sa spun.

Nok spunea...

De fapt, ura, senzatia de superioritate, de "popor ales", condescendenta fata de Vest si mai ales USA incadreaza rromanii intr-o categorie de popoare bine definita: afgan, iranian, rus, rwandez, etc.

Toti genii neintelese.

Sorinel spunea...

@ Nok
daca tu consideri ca sunt un delusional, gresesti amarnic. Eu nu am refuzat sa le inteleg, pur si simplu am spus ca nu pot oferi o imagine CORECTA. Clar?

A, si daca vrei sa schiezi, mergi la Piatra Neamt, unde vei vedea un resort demn de vest.
Eu am ales sa caut ce e bun in poporul asta si voi continua sa o fac.

Daca tu alegi sa vezi ce e rau, amice, este problema ta. Ramai un pesimist convins. De ce nu pleci si tu, daca ti-e mai bine altundeva? e simplu, nu?

Ca sa intelegi, am fost plecat pe 4 continente si am avut oferte si am in continuare din multe tari. Si acum nu sunt in Romania, sunt afara, dar, vezi tu, eu am ales sa imi respect poporul din care fac parte. Voi, daca nu vreti sa o faceti, este pacat, veti ramane pribegi, niste outsideri peste tot unde va veti duce. Eu, dupa ce se termina contractul , voi alege sa raman sau sa ma intorc in Romania, unde chiar ma voi bucura de tot ce este frumos.
Este alegerea mea.
Mai este o problema: cand vrei sa ma judeci, incearca prima data sa discuti direct cu mine, si poate ca, asa iti vei face o parere. Iar, daca tu te consideri superior noua, celor care ne simtim romani, felicitarile mele sincere.

Nok spunea...

Deci desi consideri poporul rroman minunat, cu olimpici, menumoruti, tesle, etc. etc. etc. tu NU ai dorinta de a trai si munci in sanul lui?

In schimb dai sfaturi? Asta se numeste doar asa: IPOCRIZIE

Eu superior? In nici un caz. Eu sunt un bou. Un prost. Un cretin. Pentru ca desi vad mizeria in care TRAIESC, nu-i ascult pe cei plecati din tara care-mi spun cat de minunat este locul in care eu ma aflu zi de zi.

Nok spunea...

Eh, am fost si eu plecat din tara, mult. Si am intalnit multi ca tine.

In timp ce eu m-am intors, am creat afaceri, am produs aducand bani si am creat locuri de munca intr-o rromanie pe care o critic mereu, ei au ramas unde le era caldut dandu-mi mie lectii de patriotism.

In timp ce eu contribui la schimbarea tarii asteia zi de zi fiind convins ca intotdeauna va fi o groapa de gunoi prin natura locuitorilor, ei de la distanta fac planuri grandioase si-mi explica ce usor s-ar rezolva totul daca toti am face cum zic ei.

Ipocrizie? Idealism? Eh, eu tot inteligenta scazuta a poporului rroman o folosesc ca explicatie: low IQ.

Sorinel spunea...

@ Nok

Eu muncesc in Romania. Sunt plecat in misiune pe o perioada DETERMINATA de timp, in speta, un an de zile. Ma voi intoarce si voi munci in continuare in Romania. DE aia am facut o casa in ROMANIA. Am oferte si am avut, dar am ales sa ma intorc tot in Romania. NU ma jigni, considerandu-ma ipocrit. Daca si tu, ca si altii, nu reusesti sa te abtii de la diferite forme de injurii, atunci sincer imi pierd timpul cu tine.

Sunt de acord cand imi demonstrezi ca nu e totul roz. Sunt de acord ca avem lipsuri in toate domeniile.
Eu spun altceva: avem de ales: stam si ne plangem, eventual ne taiem venele, sau facem ceva concret sa incepem schimbarea de la nivel micro.

Asta a fost ideea mea de baza: fiecare dintre noi, putem schimba cate putin in jurul nostru. Si,daca eu fac asta, tu la randul tau vei face la fel, altii vor alege si ei sa schimbe cate putin. Simplu.

Eu am scos si scot in evidenta ca: lasitatea, mizeria morala, lenea, NU CARACTERIZEAZA TOT poporul, de cate ori sa explic.

Da, da-mi statistici, arata-mica avem 1000 de violatori, 1000 de criminali, etc. Ok, ei sunt, exista, dar NU REPREZINTA poporul roman.

Ii avem, si putem sa ne ingrijim sa diminuam plaga aceasta.

Am pus o tema de lucru, dar vad ca nimeni nu a bagat-o in seama: domnilor, ne plangem ca situatia e grea, ca avem criza.

a venit vreunul dintre voi cu vreo idee? Plecand de jos in sus.

eu am pus problema ca putem cere schimbarea LEGILOR. Am intrebat cum. Nici un raspuns. astept!

Sorinel spunea...

@ Nok
vad ca la ultimul post ne-am cam potrivit. Sincer, imi face placere, sa stiu ca TU te-ai intors in tara si faci ceva concret: imi dai dreptate, practic, in ce spun. Eu, iti spun la fel: ma intorc in tara si voi face la fel cum faci si tu. poate nu la acelasi nivel, dar sper sa ma apropii.

eu nu am facut nici planuri grandioase, nici nu m spus ca suntem miezul lumii.

Am cerut doua lucruri:

1. Nu mai injurati poporul roman, in totalitate, pentru ca nu aveti dreptul sa o faceti.

2. sa incercam sa vedem ce este bun, sa aducem la suprafata si sa ne folosim de acel ceva. Simplu

Anonim spunea...

O tempora o mores!
@sorinel
fyi si spre dezamagirea ta, am fost asta vara la faimoasa statiune pietricica (piatra neamt, that is). un mare cacat, domnule sorinel. niste jegosi de functionari de la primarie, care pana mor eu pariez ca nu vor sti o limba de circulatie internationala, care nici macar in limba rromana nu stiu sa zica "buna ziua", "multumesc" sau "sa aveti o zi buna (echivalentul englezesc/canadian al "have a nice day"). plus ca nici macar nu aveau sa ne dea rest la bilete.
cat despre "Pe mine m-a interesat valoarea lor spirituala, nu cea materiala", hai sa n-o dam intoarsa ca la ploiesti. esti doar un pseudo-intelectual, care crede ca informatia are valoare doar daca e invelita in piele, altfel ai fi stiut ca 0 si 1 sunt identice orinde pe pamant
si daca va intrebati de ce inca mai comentez, e pentru ca inca mai am vodka (finlandia) si am expediat-o pe filipineza acasa la sor-sa, ca ma simt prost sa am one night standuri :|

ionut spunea...

sorinel

"Eu, dupa ce se termina contractul , voi alege sa raman sau sa ma intorc in Romania, unde chiar ma voi bucura de tot ce este frumos.
Este alegerea mea."

N-am putea sa discutam despre asta , la vreun an-doi DUPA ce te vei intoarce si vei munci in romania?
Daca romania este atat de minunata, de ce ai alege sa ramai...altundeva?

Afirmi:

Copiii pot si trebuie educati de mici, si nu doar de catre parinti si educatori, ci si de catre cei din jurul lor, adultii, care pot interveni si ii pot invata regulile de convietuire sociala.

Frumos indemn, dar ... "in jurul lor" suntem noi cei din tara, nu tu! (Re)vino alaturi de noi si fa tu insuti ceea ce ne indemni pe noi sa facem!
Altfel semeni cu ala care se crede canadian, isi baga una-alta in tot poporul roman, se pisa pe noi, dar ne da lectii de democratie de genul "dati foc parlamentului si judecatorilor".

ionut spunea...

Aha! Si mai are si pretentia sa-i dea cineva binete si sa-i zica multumesc!

Anonim spunea...

ionut, sunt perfect de acord cu tine in privinta apelului catre sorinel. deci sorinele, intoarce-te in plm in rromania, traieste aici cu solda (daca ai pomenit de misiuni banuiesc ca esti militaur) acordata de statul rroman, educa-ti copiii la scolile (universitatile) rromanesti, and so on, si dup aia vino sa ne dai lectii.
eu unul macar va dau lectii din canada, facand parte din clasa medie, voi din rromania din ce clasa ne dati lectii de patriotism celor plecati ?

ionut spunea...

"altfel ai fi stiut ca 0 si 1 sunt identice orinde pe pamant"

"Finlandia" iti joaca feste:
0 si 1 NU sunt identice NICIUNDE pe pamant!

Sorinel spunea...

@ Ionut
Chiar am facut ceea ce am spus, dar probabil ti-ai fi dat seama daca citeai un post de mai sus.

Eu nu am avut pretentia sa va invat pe voi ce sa faceti, departe de mine gandul asta. Eu am spus ce vreau sa fac eu si ca noi, toti, putem sa schimbam ceva, de la nivel micro.

Si, daca am ales sa vad ce e bun si frumos in poporul roman, este alegerea mea. Si, voi continua sa fiu optimist.

Eu nu am vorbit urat nimanui, si am avut pretentia ca discut cu oameni culti, inteligenti. Am pus o singura conditie: un dialog civilizat.

Da, am ideile mele: sunt bune? Subscrieti la ele. Sunt gresite? Foarte bine, aduceti argumente, aratati-mi unde gresesc.

ceea ce am cerut eu, respect pentru poporul roman, pe care il vad demn, inteligent, cult, harnic, voi cere in continuare.

ionut spunea...

canadianu'

Te inseli!
Ce rost ar avea sa-ti dau eu tie "lectii" de patriotism?
Ce legatura are "clasa" din care faci parte cu patriotismul?
Esti confuz: recheama-ti filipineza( apropo, aia nu mai e canadianca din punctul tau de vedere) , poate-ti mai limpezesti creierul!

ionut spunea...

Sorinel

Crede-ma ca fac eforturi mari sa-i raspund civilizat unuia care, la nivel declarativ, s-a "pisat" pe mine!

Manole spunea...

Până la urmă, trebuie să recunoaşteţi, cărturarii timpurii ai acestei naţii (Şcoala Ardeleană, paşoptiştii, junimiştii) au făcut o treabă bună în secolele XVIII-XIX când au pus la punct mitologia naţională. Dovadă că Burebista şi Menumorut mai sunt aduşi în discuţie şi acum. Ceea ce îi nemulţumeşte pe Torin şi Canadianu' e că umaniştii nu au ştiut să transfere din seriozitatea lucrului bine lucrat şi durabil şi "tehniciştilor", aşa-i?

Sorinel spunea...

@ ionut

Ionut,nu te obliga nimeni sa ii raspunzi. Eu am ales sa nu mai am ce discuta cu el. Simplu. In loc sa iti consumi energia pe ceva total nefolositor, mai bine dirijeaz-o spre altceva, mai bun. In timp, va fi ignorat de toti cei inteligenti, de pe blog.

Am pus pe tapet o problema: putem sa schimbam ceva?
Nu am primit nici un raspuns. De ce, oare? Pentru ca e mai usor sa stam si sa injuram, decat sa venim cu idei, sa putem schimba ceva in bine.
Eu continui ideea: avem o situatie de criza. Bun, ce facem? Doar comentam? NU. Ne intalnim, aici, pe blog, gasim un numar de juristi (ca nu se poate sa nu gasim macar 4-5 printre noi), economisti, si ne punem mintea la contributie. Suntem capabili toti cei de aici, de pe blog, sa scriem o lege? Eu cred ca da.

Eu cred ca, pentru a iesi din criza, avem nevoie de legi clare, puternice, care sa intre imediat in vigoare. Considerati o utopie? Eu nu cred si incerc sa explic ideea mea.

Pasul 1. O vom scrie (de exemplu, o lege, prin care reprezentantii cultelor religioase sa nu primeasca nici un ban de la buget, si nici ONG-urile, si nici un fel de asociatii sau chiar partide politice: cine se asociaza in vreun fel, sau vrea sa faca politica, sa o faca pe banii lui). De ce ma iau de cultele religioase? Nimeni nu spune cati bani se duc de la buget la ei, fara nicio justificare, in loc sa se duca la sanatate, invatamant, cercetare, sistemul de aparare interna..mai gasiti voi domenii. Asa, am putea reduce cheltuielile INUTILE. si asa ei primesc foarte multi bani de la populatie, in mod direct, prin donatii, etc.

Pasul 2, cel mai important: ce facem cu legea? E gata, are „n” articole clare, intr-un cuvant, e buna si poate oferi o solutie de moment sau pe viitor.

Constitutia prevede, articolul 74 al.1:
(1) Initiativa legislativa apartine, dupa caz, Guvernului, deputatilor, senatorilor sau unui numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot. Cetatenii care îsi manifesta dreptul la initiativa legislativa trebuie sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar în fiecare din aceste judete, respectiv în municipiul Bucuresti, trebuie sa fie înregistrate cel putin 5.000 de semnaturi în sprijinul acestei initiative. “

Deci, avem in mana noastra, un instrument prin care putem sa schimbam in concret ceva. Intrebarea mea este: o putem considera o solutie viabila? Sau, cautam altceva mai bun, mai concret?

La aliniatul 2, din acelasi articol, este prevazut: „Nu pot face obiectul initiativei legislative a cetatenilor problemele fiscale, cele cu caracter international, amnistia si gratierea”

Bun, si la asta gasim o rezolvare: avem reprezentanti in parlament. Oare nu vom gasi nici un deputat, un senator, care sa initieze legea propusa de noi, cei de aici? Eu cred ca da: daca vom strange semnaturile necesare, un senator cu putina glagorie, va intelege ca isi poate atrage capital electoral.

Pasul 3: sustinerea in parlament, este un pas mai greu, recunosc. Aici, nu stiu care ar putea fi parghile. Eventual, putem folosi presa in avantajul nostru.

Vreau sa va rog un lucru: eu am venit cu o idee. Dumneavoastra, domnilor, va rog sa veniti cu argumente pro si contra, sau, de ce nu, cu idei mai bune.

Anonim spunea...

ce nu inteleg eu este care-i motivul pentru care actualii canadieni, fostii moldoveni rupti in ms-dos, simt nevoia sa ne dea noua lectii.

dom'le, ai ajuns acolo, o duci bine, esti canadian, poporul rroman e de kko, n-ai putea tu sa-ti vezi de viata ta daca tot nu te meritam noi, asa desculti cum suntem?

dar ce il macina pe animal este ca noi refuzam sa-i certificam alegerea facuta, din moment ce nu subscriem la parerile lui despre noi si despre Romania. el nu pricepe de ce ne incapatanam noi sa credem ca se poate trai decent (din punctul nostru de vedere) si in Romania dar mai ales de ce nu incepem sa-i dedicam ode pentru alegerea pe care a facut-o, de ce nu incepem sa ne lamentam si noi vav de cat de nasol este aici, de ce nu ii cerem sfaturi de emigrare, de ce practic we don't give a shit despre cum o duce el acolo.

de ce-ti consumi tu pretiosul timp cu bula imobiliara din Romania? n-ar fi mai util sa te concentrezi pe propriile ambitii si nazuinte nord-americane?

sa fii sanatos, ca de parut rau ca ai plecat.......stii tu mai bine.

Sorinel spunea...

@ Manole

Tati, vreau sa te intreb si eu ceva, ca sunt tare curios: cam cati cititori ai pe blog? intreb din pura curiozitate, ca ma gandesc la cele 100.000 de semnaturi necesare pentru initiativa legislativa. daca ai 1000 de cititori, eu cred ca fiecare poate aduna 100 de semnaturi, si uite numarul necesar.

Vorbeai de proiecte, ca nu le avem: uite, eu am venit cu o idee de proiect: ce ne opreste pe toti, ceilalti, sa venim cu alte idei mai bune?

Sorinel spunea...

@ sapte

Nu pot decat sa ma bucur ca ai sris. ai lipsit ceva timp. Imi place postul tau. Bravo!

x spunea...


Fratii Negoita vind apartamente doar cu buletinul

"Vindem 200 de apartamente la pret de costuri, cu aproximativ 650 euro/mp."

O informatie direct de la botul calului: pretul de contructie cu materiale si teren de bula este de 650E/mp contruit. Intre timp acestea s-au ieftinit cu 50%. Mana de lucru s-a ieftinit si ea. Adaugati o rata a profitului de 10-15% pe durata de desfasurare a proiectului de doi ani si obtineti un pret sustenabil sub 500-600E/mp, pentru apartamente muncitoresti, la periferie.

'nuff said.

Nok spunea...

De ce nu tace canadianul? Eu as vedea 3 motive:

a. Pentru ca ii pasa. Prin critica dura pe care o face rromaniei si rromanilor arata mai mult patriotism decati orice taranus care povesteste ce mandru e de tara lui si ce bine si frumos (din punctul lui de vedere) se traieste acolo.

b. Pentru ca din cauza unora ca voi a plecat si el si multi altii. Oameni frustrati de sistem, de conditii, de semenii care le spuneau: schimba tu, nu te mai plange, fii patriot. Au plecat doctorii dintr-un sistem sanitar care ii scuipa. Programatorii dintr-un outsourcing care-i platea cu $100/luna. Constructorii de la firme care calcau pe vieti. Oricine nu a fost legat de familie si era cat de cat bun a sters-o deja.

c. Pentru ca tot ce propuneti voi e gresit.

O tara nu creste prin hei rup, teluri marete, istorie glorioasa, idealuri grandioase, proiecte nationale epopeice sau initiative legislative.

O tara avanseaza prin munca grea, egoista a fiecarui locuitor in parte. Din dorinta lui de a-i fi mai bine, din respingerea lui fata de situatia curenta.

Ca sa reparam rromanica trebuie sa:
1. acceptam ca in acest moment este in ultimul hal de jeg si mizerie, practic nelocuibila
2. ne uitam in lume sa vedem cine ar fi un model bun (usa, canada, etc. in nici un caz rusia)
3. sa ne punem fiecare sa ne facem slujba simpla de zi cu zi LA MAXIM cat mai bine si mai productiv
4. sa devenim perfectionisti si intransigenti si sa nu mai acceptam compromisuri in ce primim de la altii
5. sa devenim intreprinzatori si sa nu mai asteptam nimic de la nimeni, incercand sa gasim singuri modalitatile de a ajunge unde vrem

Voi dezbateti ultimul pas dar nu ati trecut de primul. Good luck with that!

Iar problemele sistemice, nu am idee cum pot fi rezolvate din interior: mafia si coruptia. Am sperat ca vor fi rezolvate din exterior, de UE, dar...

Anonim spunea...

nok, eu nu am propus nimic gresit. am subscris si eu la ideea lui ionut. fa ce stiisi fa bine. atat.

cat despre rromanika, si eu sunt de acrod ca suntem in kkt si ca suntem vai mortii nostri per total (betivi, lenesi, cu datul tepei in sange, mincinosi, lasi etc) dar asta nu insemna sa-i permit unui frustrat ca canadianul sa ne explice el noua ce si cum doar pentru ca noi am ales sa stam din varii motive si el nu.

tot ce a facut p-aici a fost sa ne arate el noua cat de naspa suntem noi si cat de mijto e sa traiesti cum traieste el ca canadienii. fix pentru ca el nu simte nevoia sa ajute patria ci pentru ca el are nevoie de certificarea alegerii pe care a facut-o.

el are o viata si rromanika nu o merita. uite ca mai sunt cativa care cred ca o viata pierduta cu nervi, frustrari si zeci de ani de tranzitie e un pret mic pentru ideea de Romania.

chit ca ma iau de manelisti prin metrou, de cocalari care scuipa seminte pe trotuar, de bosorogi care isi tusesc bolile in public fara sa puna mana la gura, de parinti care cumpara chips-uri pt copii lor, de functionarii care d-abia tasteaza la computer, de ordinarii aia de la asistenta de la reg.com care nici bani nu vor sa faca, ca nu vreau sa iau fara factura ca.....si toate astea ma imbatranesc prematur, eu cred ca merita.
cand mor o sa pot spune ca am trait si am muncit pentru si pentru o idee nu doar pentru mine si tribul meu (familie + rude). daca ma comportam ca un animal, interesat fiind doar adapost, hrana, entertainment, si eu plecam de prin 94 cu famiglia in state.

dar uite, unii am avut ne/norocul sa fim educati altfel.

Anonim spunea...

Nok tu esti un copil mare, am citit postarile celorlalti si nici unul nu sustine ca in Romania e bine.
Te-ai intors in Romania, ai o afacere, vrei sa faci ceva, bravo tie. Nu te asocia in nici un fel cu specimene gen canadianul care pana la urma este doar un parvenit de cea mai joasa speta.
Sunt si aici in tara, superiori din astia care nu vor ezita sa iti traga teapa pentru ca ei sunt superiori si tu esti un fraier si considera ca nu au nici o datorie morala fata de tine.
Pentru ca asta e atitudinea bogatilor, conducatorilor in Romania: ma tragi tu la raspundere? Dar cine esti tu, ce ai in cont, ce masina ai, ce vila?
Parvenitismul a fost boala noastra ca popor si nu o sa scapam usor de ea.

ionut spunea...

Nok

Nu canadianu e cel care nu tace, ci..."finlandia".
Inteleg sa te lauzi ca ai emigrat in canada, ca ai bani, ca acum duci o alta viata mai buna.

Cand insa te lauzi ca esti un betiv, vorbeste de multe ori gura fara tine, dupa care te scuzi dand vina pe alcool( reciteste postarile ami vechi ale "individului" de pe blog) si te mai si pisi pe partenerii de dialog...

Sorinel spunea...

@ Nok

Dragul meu, da-mi voie sa incerc sa raspund punctual:
“1. acceptam ca in acest moment este in ultimul hal de jeg si mizerie, practic nelocuibila”. Nu sunt de accord cu tine: atunci, unde doamne iarta-ma locuiesc 18 milioane de romani? Chiar toti locuisc in cocina? Nu cred si nu a ice argument sa imi aduci. Ai vazut ghetto-uri? Locuri cu mizerie? Nu neg, exista: trebuie sa ma uit doar la bucuresti si imi ajunge. Cine este de vina? NOI, TOTI. Un anumit individ a spus ca a venit la Piatra Neamt si ca a discutat cu nu siu cine de la primarie, care nu vorbea 5 limbi straine. Nu a fost acolo, pentru ca ar fi observat un amanunt: orasul este printer cele mai curate din tara (nu stiu daca este chiar cel mai curat, ca nu le-am vazut pe toate, deci nu ma pot pronunta). Ideea este ca e curat, nu vezi gunoaie pe strada. Asta se datoreaza spiritului civic al locuitorilor, nu doar primarului, ca, singur, nu ar putea face nimic. Pur si simplu,este incetatenita idea de oras curat. Si sunt 110.000 de locuitori.

“2. ne uitam in lume sa vedem cine ar fi un model bun (usa, canada, etc. in nici un caz rusia)”
Eu as lua model Japonia, dar vezi tu, Romania are romani, oameni cu o mentalitate diferita. Indiferent ce modele am lua, realitatile noastre sunt diferite. Da, e bines a ne uitam in curtea vecinilor si sa luam de la ei ideile bune, dar trebuie san e gandim la solutii romanesti, pentru romani, daca intelegi ce vreau sa spun. Indifferent ce vom face, nu vom capata mentalitatea japonezului in 100000 de ani. Fata de rusia, nu am zis ca e un model: am spus ca relatiile economic ear trebui sa fie stranse. Sa avem oameni pregatiti, care sa poata face afaceri cu rusii, sa trateze cu ei de la egal la egal. Un exemplu: Stefan Vuza, care face afaceri cu rusii din 1992. Si e in topul averilor. Da, e adevarat, ma deranjeaza un lucru: mentalitatea Americana sic ea ruseasca, de cuceritor. Cu asta nu sunt de accord, dar poate fi subiect pe alt post.

Punctele 3 si 4 mi-au placut cel mai mult, si te felicit daca tu intr-adevar gandesti asa. Ma bucur, inseamna ca tu ai mentalitate de invingator. Da, trebuie sa ne facem jobul pe care l-am ales, cat mai bine. As putea aduce multe argumente in sensul asta, dar multe ar fi de ordin personal,si nu stiu daca e foarte corect.

Punctul 5: nu toti putem fi intreprinzatori particulari: unora ne interzice legea, dar, revenim la aplicarea punctelor 3 si 4.

La noi nu exsita mafie, in sensul adevarat al cuvantului. Nu ma opresc asupra acestui aspect. Cat despre coruptie, e vina nu numai a celui care cere sau primesteci A CELUI CARE DA. Trebuie sa mai explic? Cand toti vom refuza sa dam, atunci nu va mai avea cine sa ia si de la cine. Nu e simplu, dar nu e nici imposibil.

Cand am vorbit de initiativa legislativa, am vorbit pentru ca este PUTEREA din mainile noastre: ne plangem, stam la o bere si injuram, dar nu facem nimic concret. Pe mine asta ma seaca, mai ales la oamenii inteligenti.

PRIMUL PAS in rezolvarea problemelor il constituie initiativa legislativa. Ce am propus eu, este un eventual demers inteligent, de bun simt, REALIZABIL. Ai prefera sa dai in cap oamenilor care fac parte dintr-un sistem care functioneaza gresit? Sau, ai prefera sa umbli la radacina raului si sa incerci sa schimbi sistemul? Cum o faci? Prin nitiativa legislativa. Degeaba urlam si pe strada: eventual ne alegem cu o maciuceala zdravana de la scutieri: ATAT!

Istoria romaniei este mareata, si e plina de exemple pozitive, de oameni care merita admiratia si respect, dar nu mai revin.

Idealurile grandioase sunt rezultatul imaginatiei si inteligentei unui popor intreg, a dorintei de a trai mai bine. Fara idealuri si idealisti, am fi fost in epoca de piatra. Intreaba-te ceva: cine a inventat tot ce ne ajuta acum sa avem o viata moderna? Pesimistii? EU nu cred: toate inventiile, de tot felul, au fost rodul unui vis, al imaginatiei, pus apoi in practica, prin munca sustinuta.

Proiectele nationale, mai are rost sa discut de importanta lor? Fail to plan, is plan to fail. Astept argumente.

Sorinel spunea...

Imi cer scuze pentru eventualele greseli de ortografie, dar scriu repede is imi mai bag degetele aiurea, printre taste.

Manole spunea...

@sorinel: recent s-au atins 101.000 vizitatori unici de când am lansat blogul. În mod obişnuit sunt 3-4.000 de vizitatori unici pe săptămână şi cam 9-10.000 pe lună.

Nok: aş adăuga un lucru. Cred că fiecare trebuie să ne propunem să facem bine ceea ce ştim şi să nu înşelăm. Adică să fim cinstiţi, să facem din cinste o profesiune de onoare. Fie că dăm cu mătura, fie că suntem politicieni, să ne propunem să fim buni în ceea ce facem şi să nu furăm prin ceea ce facem. În clipa aia România va progresa.

arx spunea...

Stiti cum arata trilionul de dolari pe care il va fabrica FED-ul din burta?
Impresionant :)))))

http://www.pagetutor.com/trillion/index.html

Anonim spunea...

Hai sa dam canadianului si ce e al canadianului...
Unii fac un gratar langa blocul meu, e un fum de nedescris.
Acum eu ce ar trebui sa fac? Sa iau cutitul sa ii omor, sa sun la 112, sa ma iau la bataie cu ei?
Nu imi sta in caracter nici una din astea dar totusi... ce ar trebui sa fac?

Anonim spunea...

Pot sa-ti zic ce-a facut un vecin de-al meu cand betivii din fata blocului au devenit prea galagiosi: o ploaie deasa de materii fecale inmuiate cu putina apa. Nu aprob asemenea solutii, mai ales ca au racnit jumatate de zi apoi.

Anonim spunea...

sapte, daca imi arati un singur rand de pe internet unde m-am laudat ca am venit in Canada si ca "am bani", "o duc bine", ca "m-am realizat", promit ca mananc monitorul. pana atunci, esti doar un limbric.
ionut, finlandia intr-adevar se terminase, dar era ora 2 noaptea, si la noi se mai si doarme. si filipineza e filipineza si nu canadianca pentru ca e aici cu permis de lucru temporar, nu are nici macar rezidenta.
sorinel, good luck cu initiativa legislativa. presupun ca pentru ca in rromania nu exista cod penal scapa criminalii si violatorii, nu-i asa ? dovedesti o necunoastere crasa a modului in care o lege apare si produce efecte in rromania. imi dai voie sa-ti explic ? deci o lege dupa (daca) este votata, intra in vigoare. apoi trebuie sa existe cineva care sa constate eventuala incalcare a acelei legi. de obicei cu asta se ocupa politia, pardon, militia si cu procuratura. apoi, in caz ca astia isi fac treaba bine (ha ha) se trimite infractorul la judecatorie. unde egzista alte personaje care teoretic ar trebui sa-si faca treaba (ha ha again). plus ca judecata poate incepe de la o simpla judecatorie de oras si se termina la curtea suprema. intr-un cuvant, vorbim de separatia puterilor in stat (executiva, legislativa si judecatoreasca). stii, se invata la scoala generala, parca pe la orele de cultura civica ne-au zis chestiile astea. deci ca un lucru sa functioneze in rromania trebuie sa "schimbi" cam tot sistemul. good luck with that ;)
de fapt acu stau si ma gandesc cine e mai "fericit" dintre noi, eu care sunt realist si perfect constient ca nu aveti nici o sansa, sau voi care inca visati ...
si nu, n-am nevoie sa-mi reconfirmati voi alegerea. intru aici si pe alte bloguri pen'ca am perioade de timp la servici cand pur si simplu nu am nimic altceva de facut. de fapt as putea sa citesc o carte, sa ma uit la un film, etc. da' nu-s nici eu perfect si chiar asa de avid de cunoastere, prefer balacareala. e un lucru la care trebuie sa mai lucrez, recunosc.

Sorinel spunea...

@ Manole

Multumesc pentru cifre. Eram doar curios, daca intr-o eventuala initivativa legislativa am putea sa gasim 100.000 de semnaturi. Eu cred ca numai cei care citesc blogul, ar putea sa adune linistit toate semnturile necesare. Oricum, felicitari, e realizare sa fii citit de atata lume. Din pacate, mai citesc si mizerii dar, cititorii tai pot alege, si eu sper ca trec repede peste unii.

Cand am vorbit despre initiativa legislativa, nu m-am gandit la schimbarea codului penal. aceasta este o procedura mult mai complicata.

Ca sa putem schimba sistemul, mi se pare normal sa cautam radacina raului. Asta ar cam fi coruptia, nu?
Boonn, cum facem noi sa scapam de pardalnica de coruptie, mama ei, ca ne mamanca zilele si o spun cu amaraciune.

Ma intorc tot la initiativa legislativa: o LEGE impotriva coruptiei, o lege organica, simpla, CLARA, care sa pedepseasca spre exemplu cu 10 ani de inchisoare, cu executare, orice act de coruptie. de asemenea, in lege sa fie definita si delimitata clar infractiunea in sine. Aici, am o durere: sa fie pedepsiti si cel care cere si primeste (speta, functionarul public de orice categorie) dar si cel care DA.
Vi se pare imposibil? mie nu.
cine spune ca initiativa nu ne apartine? decideti.
A, sa nu uit, inca un aspect: controlul clar al averilor TUTUROR functionarilor.
cat timp esti lefegiu la stat, te supui regulilor: averea la control. Acum, mai este de discutat despre rude,si pana la ce grad, pentru ca, e mai complicat.

Anonim spunea...

canadianule ia citeste tu Martin Eden de Jack London si apoi mai vorbim.

Cred ca tocmai am ramas fara singura opozitie reala, Melescanu vorbeste in numele PNL la Antena 3.
Asta nu a fost in PCR, FSN, PSDR, PDSR si coleg cu Basescu?
Tara arde si pe astia ii doare de europarlamentare.
Auzi ce zice, ca ei au 200.000 de semnaturi dar ei nu stiu cine e pe lista...:))))
Basescu nu are contracandidat.

Anonim spunea...

Gata!
FMI e ingaduitor cu noi si ne da banii. Pentru? Pai 4 miliarde la guvern, 12 la BNR si doar 2 in circuitul economic.
Indraznesc sa traduc:
- 4 miliarde la bugetari sa dea bine Basescu;
- 12 la BNR sa linistim bancile straine;
- 2 in economia preferentiala.

Si acum cireasa: ne apucam de o noua autostrada Bucuresti-Craiova.
Eu recomand un contract cu Bechtel.

Sorinel spunea...

Trebuie sa recunosc foarte sincer un lucru: nu ma pricep foarte mult la piata financiara, de aceea sub nicio forma nu joc la bursa, dar in schimb, de exemplu, cursul valutar ma afecteaza in mod direct.

Indraznesc sa vin cu o intrebare, la care imi doresc un raspuns cat mai clar: am inteles ca imprumutul a fost acordat: 12 miliarde parca se duc la BNR. Bun, tot vad ca multi spun: banii nu se duc la BNR ci la bancile straine. Eu stau si ma intreb:
1. Unde se duc intr-adevar banii? La BNR sau bancile straine? Recunosc ca sunt confuz.

2. Care va fi cursul euro-leu? din cate ma citit, multa lume merge pe ideea ca leul se va deprecia si mai mult, undeva 4,5-4,7 lei pana in vara si poate chiar 5 pana in iarna.

Dar, daca banii astia vin si s-ar duce la BNR nu vor face parte din rezerva valutara?

Poate ca vi se par stupide intrebarile mele, dar e un topic ce ma va afecta in viitorul apropiat si, nu cred ca doar pe mine. Chiar va rog sa ma lamuriti si pe mine.

Unknown spunea...

Eu consider initiative bune ceea ce incearca Stelian si Andrei Stroiescu.
Si ca in acest moment ne informam si mai departe ii putem informa ce pei din preajma noastra, iarasi e un lucru bun. Ceva se schimba, iar momentul actual este unul care cu siguranta va determina schimbari mai mult ca oricand.
Insa constat iarasi comparatii care nu isi au locul.

@Nok
Mie Romania chiar mi se pare locuibila. Comparativ cu Bulgaria, Ucraina, Moldova sau Turcia diferentele sunt minore. Sunt altii mai placuti in zona, dar alea deja sunt mere altoite (Ungaria, Polonia).
Am descoperit multe forme de divertisment in care ma simt in largul meu, asa cum m-am simtit si in afara tarii.
Cu siguranta de dorim o guvernare mai buna si sa facem mai putine compromisuri.

Si eu nu vad numai hotie, crime, violuri, nesimtire, prost gust. Acum plecand de la alte asteptari am fost surprins de anumite locuri si oameni din Romania. Si revin acolo unde mi-a placut si n-am fost dezamagit. E adevarat ca e Romane restransa asta de care vorbesc, dar sunt sigur ca ea va creste in timp.

@all
Politic nu as spune ca toti sunt rau intentionati, poate va mai trece timp pana cand intentiile bune ale unora vor ajunge in proiecte bune.
Si nici nu ma astept ca in urmatorii 20 de ani schimbarea sa fie extraordinara, insa oamenii se vor emancipa.

Evenimentele recente internationale nu mi-au dovedit ca vesticii sunt neparat mai buni. Ca IQ-ul lor superior ne-a revolutionat. La ei furtul financiar e legalizat. Incompetenta platita cu sume inimaginabile.
Bule imobiliare s-au petrecut peste tot in jurul nostru, poate suntem noi pe primul loc, poate nu, insa asta a fost procesul Europei de Est. Iar lacomia nu a fost doar a romanilor. Si nimeni nu se educa peste noapte. Ceea ce s-a incercat pe acest blog a avut un rezultat benefic mai mic sau mai mare, nu am idee de impact, va continua sa aiba unul, insa e important si ce vom face de aici inainte.

Nu stiu care va destinul tarii asteia, la drept vorbind as vrea sa fim o confederatie a terrei. Ca ma dispera nationalismul, xenofobia, extremismul religios sau de alta natura,.

Unknown spunea...

*Sorinel nu Stelian (mea culpa).

Si nu-mi dau seama in ce categorie se incadreaza canadianu'.
Am cativa foarte buni prieteni stabiliti in Europa de Vest sau in America care nu au aceasta dorinta de balacareala. Oameni care isi vad de drumul pe care singuri si l-au ales, oameni care revin sa-si viziteze familia si prietenii, oameni care incearca sa aiba pareri obiective vizavi de tara natala. Pur si simplu au alta atitudine, chiar daca unii dintre ei au avuit de suferit sau au ales sa plece datorita sistemului bolnav romanesc.

Marona spunea...

Sorinel,

Imprumutul de 20 de miliarde de euro inseamna de fapt accesul la trei linii de finantare pe termen scurt (2 ani), deschisa Romaniei de catre trei instititutii: FMI, CE (fonduri europene), BM. Creditorii astia "multilaterali" si "colaterali" ne dicteaza sa le folosim asa:

De la FMI vor putea fi accesate 12 miliarde de euro. Acesti bani sunt meniti sa ii permita BNR sa intervina in piata pentru mentinerea unui curs euro lei la un nivel rezonabil atunci cand firmele private din Romania (multinationale si nationale) vor fi nevoite sa restituie credite in euro luate direct din strainatate, care-s scadente in 2009 de aprox 12 mld euro (datoria privata nebancara scadenta in 2009). Confuzant pentru multi este faptul ca aprox 12 mld de euro este si datoria privata bancara scadenta in 2009 - asta-i cuantumul liniilor de finantare ale sucursalelor romanesti ale bancilor straine (95% din sistemul bancar romanesc). Dar Isarescu si creditorii nu se tem ca aceste linii de finantare nu vor fi reinoite de catre mamele straine - asta-i o obligatie ce va fi rostogolita daca nu cade sandramaua toata printr-o criza monetara incontrolabila. Deci da, sucursalele romanesti ale bancilor straine erau disperate sa vada incheiat un acord cu FMI pt rezerva valutara, dar interesul lor e indirect.

De la EU si BM vom accessa celelelate 6 mld, de care are nevoie guvernul in doua scopuri:
a) vreo 2 mld bani de co-finantare pentru accesarea fondurilor euorpene nerambursabile. Accesul la nerambursabile e blocat de costurile uriase de creditare sau lipsa ei. Acesti bani vor ajunge in sectorul privat romanesc prin intermediul CEC, Eximbank, IFN-ul creat acum pt IMM-uri, prin care si-a propus Boc sa "lucreze". Hmmmm... Deci, accesul la fonduri europene cu dobanzi preferentiale si la granturi ramane 100% clientelar. Asta-i un side-efect nenorocit al crizei financiare internationale - "co-finantarea" privata urma sa asigure selectarea proiectelor viabile, ca destul erau granturile un stimulent puternic pentru selectarea clientelara. Dar...
b) BM ne da vreo 4 mld euro care merg la acoperirea deficitului bugetar. Asta va fi la fel de urias anul asta ca si anul trecut, dar din motive diferite (caderea veniturilor, nu umflarea cheltuielilor). Din nou, imprumutul de la BM este menit sa scada presiunea pe curs si pe costurile creditarii in Romania, fiindca un guvern cu foame mare de bani strica piata pentru sectorul privat, cand resursele sunt limitate (crowding out effect).

Referitor la intrebarea ta: unde va fi cursul de echilibru euro-leu, daca toate astea vor incepe sa produca efect?

Hmmmm, imposibil de spus, fireste, toata finanta mondiala e in deriva si n-aduce anul ce aduce ceasul.

Eu personal as paria pe-o medie de 4.8 , ceea ce este rezon, fiindca in lipsa acordului "trilateral nu era exclusa o criza de moneda groaznica, cu euro pe la 5.5 RON.

Marona spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mobutu spunea...

Marona, daca tot intra atatia euroi in romania, n-ar exista posibilitatea de apreciere a leului? :)

Marona spunea...

Leul a capatat perfuzii sa nu se deterioreze la nivelul la care l-ar impinge anul asta reducerea deficitului de cont curent (fortata de oprirea intrarilor masive de capital strain din ultimii ani si scadentele datoriei private) si nevoile de finantare a deficitului bugetar ( la costuri tot mai uriase avand in vedere statutul de junk pe care-l avem).

Din pacate, nu putem visa la apreciere, ci cel mult la o depreciere necatastrofala, adica sa n-avem anul asta soarta tigrilor baltici, la indigo.

Anonim spunea...

sorinel, nici eu nu propuneam schimbarea codului penal, alta era ideea. dar esti (prea) prost ca sa te prinzi. sau poate nu prost, ci un idealist. ceea ce e cam acelasi lucru

Anonim spunea...

V-am lăsat săraci şi proşti şi vă găsesc şi mai săraci şi mai proşti!

Sorinel spunea...

@ canadianu

Canadiene, daca imi spunea un om inteligent, ca sunt prost, poate il credeam. dar, cand mi-o spune unul care:

1. Nu stie sa scrie decat sub influienta alcoolului (s-a demonstrat). Nu a postat decat imbecilitati si dejectii,

2. A parasit asa zisa academie de zbor (de fapt, habar nu ai unde este plasata, nicidecum sa pui piciorul acolo),

3. care a plecat in canada unde spala budele sau, in cel mai fericit caz, spala vasele la vreun restaurant de cartier si da lectii celor de acasa

4. scuipa un popr intreg, din care face si EL parte (logic, se scuipa singur)

5. Se considera patriot dar spune ca patriotii mananca cacat (ai demonstrat)

6. habar nu are unde se afla orasul Piatra Neamt, dar vine cu un post de cacat, in care arunca o dejectie si apoi dispare

7. nu este in stare sa faca nimic bun in viata, fiind un looser convins

Da, canadiene, eu sunt un prost, numai ca, din pacate tu ai demonstrat ca apelativul "animal" care ti-a fost adresat, este o jignire la adresa animalelor: tu esti sub ele cu mult

Si, pentru tine, habar nu ai care este diferenta intre un optimist si un idealist.
Eu am spus clar ca vreau sa vad ce este bun in poprul roman, popor pe care il respect: tu? vei fi un paria pe unde vei merge: ai demonsrtat ca esti agramat, idiot congenital, si mai ales, esti demn de tot dispretul: cu siguranta esti unul dintre vitejii din spatele monitorului: felicitari, ai demonstrat exact care este valoarea ta: ne faci un bine la toti daca stai acolo unde esti.

Anonim spunea...

nu sorinele, nu spal budele sau vasele la vreun restaurant de cartier. munca de "jos" (dus gunoiul, batut cuie, sapat santuri, pus acoperis pe o scoala, etc. - de fapt daca ma gandesc bine odata cred ca am participat si la repararea unor toalete si a unei tevi de scurgere) am facut-o in 2002 in sua. esti cam in urma cu informatiile despre mine ;)
esti un rau, nu trebuia sa-mi reamintesti de acea perioada neagra din existenta mea. si totusi numai 7 puncte ai reusit sa scrii despre mine ? come on, I know you can do better ...

Anonim spunea...

Pentru că acolo nu erau extratereştri, acolo erau români autentici.

Anonim spunea...

el însuşi, părintele, este un experimentat zburător cu parapanta, iar pe 10 mai va face şi primul salt cu paraşuta, pentru care are deja toate aprobările, şi de la superiorii militari, şi de la Patriarhie.
sorinel, sunt sigur ca esti mandru de poporul rroman, harnic, inteligent, muncitor, educat, 85% cre(s)tin, unde ca sa sari cu parasuta trebuie sa ceri aprobare de la patriarhie. nu mai zic de traditionala slujba, cu sfintitu eleroanelor, lonjeroanelor, flapsurilor, a ajutajelor de admisie si evacuare, etc. (nu le stiu astea de la academie, ma pasiona aeronautica de prin clasa a 10a)

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?