sâmbătă, 6 octombrie 2007

Sa trecem in revista...

În ultima lună, după apariţia "Balonului imobiliar", tot mai multe personalităţi din piaţa imobiliară au căpătat curajul (şi şi-au asumat răspunderea) de a spune răspicat lucrurilor pe nume.

Există o grămadă de utilizatori care tot repetă singuri, papagaliceşte, amăgindu-se zadarnic, că de 3 ani "se spune" că preţurile vor scădea şi nu scad, ci continuă să crească. E fals! De 3 ani vor fi fiind fel de fel de cetăţeni care au susţinut în particular asta, dar în nici un caz nu liderii de opinie, analiştii imobiliari sau pur şi simplu unele personaje de stat care să apară în faţa naţiunii, în interviuri, la televizor, şi să susţină asta. Vocile influente au susţinut constant numai teorii de genul "preţurile vor merge numai în sus", "e loc de creştere", "piaţa va mai creşte cu [atât]" etc. etc. etc. Vocile influente au mers într-o singură direcţie, şi anume în gonflarea pieţei imobiliare.

Mai mult, s-a păstrat şi se păstrează constant ambiguitatea în afirmaţii: cutare analist zice că "preţul apartamentelor va mai creşte cu [atât] la sută până la sfârşitul anului", fără să precizeze despre ce apartamente e vorba: noi sau vechi? De parcă fondul imobiliar e acelaşi, poate fi măsurat cu aceleaşi măsuri, metrul pătrat într-un bloc comunist fiind din punct de vedere al confortului totuna cu metrul pătrat dintr-un bloc nou. Dar umflarea ambiguă a preţului celor vechi e în favoarea celor noi, care "sunt puse în lumină", şi atunci când va veni momentul potrivit veţi vedea că analiştii care susţin creşteri de preţuri vor adăuga o mică precizare suplimentară: "preţul apartamentelor noi va mai creşte..." iar noul sport naţional va deveni atunci în România asigurarea "confortului" unui apartament nou. Victimele, aici, sunt proprietarii de apartamente vechi îmbătaţi de iluzii, care nu îşi dau seama că sunt simple rotiţe ale angrenajului propagandistic şi că dacă nu reuşesc să-şi vândă timp de mai multe luni apartamentul vechi la preţul "visat" atunci nu e din cauză că ar fi ghinionişti ci pur şi simplu fiindcă preţul e greşit.

Aşadar, iată care sunt cele mai importante "semnale" trase de oameni influenţi în ultima lună:

- 20 septembrie: Ion Marin, vicepreşedintele Asociaţiei Notarilor Publici, afirmă că tranzacţiile imobiliare au rămas "cam la fel", pe fondul creşterii tranzacţiilor cu terenuri şi al scăderii tranzacţiilor cu apartamente. Bun. Numai că avem de-a face cu un mic amănunt: tranzacţiile cu terenuri, zice Ion Marin, au fost explozive, ceea ce înseamnă că alea cu apartamente au fost, ca să zic aşa, implozive. Notarii sunt cei mai informaţi oameni din România. Să îşi permită un oficial de-al lor să vorbească aiurea-n tramvai?

- 2 octombrie: Vlad Vlăsceanu, directorul TIMON (în desfăşurare) vorbeşte de o "prăbuşire" a preţului la apartamentele vechi. Hai să privim cu rezervă această afirmaţie deoarece omul are interes să vândă apartamente noi. Dar ar risca el să se acopere de ridicol peste câţiva ani făcând afirmaţii atât de grave?

- 4 octombrie: Sorin Istrate, directorul Europroperty, declară că preţurile la apartamente vechi vor scădea cu 30-40% în următorii 3-4 ani. Să privim cu rezervă şi afirmaţia aceasta, din aceleaşi motive ca mai sus.

- 6 octombrie: interviu bombă în Cotidianul cu Ruxandra Cleciu de la Asociaţia Agenţiilor Imobiliare. Interviul e cu atât mai important cu cât doamna în cauză nu s-a sfiit niciodată să facă parte din concertul simfoniei "creşterii preţurilor". Ori, iată câteva declaraţii din acest interviu:

"Dupa parerea mea, bancile fac niste erori fantastice prin faptul ca acorda credite pentru astfel de apartamente [vechi]. [...] Dar nu-si pune problema banca daca peste trei ani, in cazul in care va trebui sa execute acea proprietate deoarece proprietarul nu mai poate plati, va mai putea sa-si acopere investitia, mai ales ca si avansul s-a redus. Cred ca preturile apartamentelor vechi sint mult umflate fata de valoarea lor reala.
[...]
Cum credeti ca va evolua raportul cerere-oferta?
Oferta este una, capacitatea de a cumpara este alta. [...] Cred ca exista un numar limitat de cumparatori.
[...]
Cred ca peste trei ani vom vorbi altfel despre acestea [apartamentele vechi]. Cred ca peste trei ani vom discuta altfel si vor fi foarte afectate bancile cind vor vedea ca pe ce au dat 80.000-85.000 atunci va valora 65.000 de euro. In mod sigur preturile lor vor scadea."


Pentru cine ştie să citească printre rânduri, interviul conţine avertismente extrem de severe la adresa băncilor. "Traducerea" ar suna astfel: "Dragi bancheri, pregătiţi-vă, deoarece foarte, foarte curând, după ce proiectele noi vor fi gata sau aproape gata, noi, agenţii imobiliari, nu vom mai susţine piaţa apartamentelor vechi. Pregătiţi-vă să o susţineţi singuri, dacă aveţi curaj, dar să nu ziceţi că nu v-am avertizat."

60 de comentarii:

Noamy spunea...

@Manole,
Cred ca dincolo de "curajul" unor personalitati de a spune lucrurilor pe nume trebuie privit la cei care, dincolo de curaj declarativ, au trecut la fapte si au majorat dobanzile la credite.Bancherii.Ei au fost primii care au spus raspicat lucrurilor pe nume, dar din pacate putini sunt cei care au cultura economica necesara sa inteleaga anumite corelatii. Cand banii se scumpesc, capacitatea de ofertare a celor dispusi sa cumpere scade. Deci, la aceeasi oferta, cerere "mai ieftina"
Singurul mecanism care a umflat balonul imobiliar atat la noi cat si in America este mecanismul CREDITARII. Ieftin la inceput, scump mai tarziu. Si inca va mai trebui sa asteptam cateva luni sau 1-2 ani pentru a trece perioada de gratie a celor cu credite luata anul acesta sau acum 1-2 ani si cu perioada fixa + variabila. Atunci se va alege bobul de negina, cand se va intra in perioada de "variabil" a celor care au contractat credite. Adaugam devalorizarea leului si noi corelari ale Bancii centrale Europene...aparita rezidentiaelor noi.
Deci pe lista ta, pe primul loc, eu as adauga: Volskbank...si toate celelate banci care vor corela cu un DAE din ce mai mare. Sau cela care au anuntat inclusiv scumpirea creditului in lei, spre care ne sfatuia Volsbank sa ne indreptam atentia...

Anonim spunea...

De acord Manole. Ruxandra Cleciu este manager la agentia imobiliara Neocasa, care are exclusivitate pe 4 ansambluri de apartamente noi. Numai primul dintre ele are 279 apartamente de vânzare.

Anonim spunea...

Asa Cristian, si unde-i problema?279 apartamente noi ar trebui sa se vanda ca painea calda pe fondul crizei imobiliare. Nici n-ar trebuie sa dea Ruxandra cu bata in concurenta,adica in vechituri, pt ca ce ofera firma ei, evident ca e nou si incomparabil cu fondul locativ vechi. Problema este ca pe fondul unor credite din ce in ce mai scumpe (eu sunt unul dintre cei carora in sept banca le-a crescut dobanda la un credit de 100 000 cu fix 120 euro/luna, si era cu rata fixa!!!!) nici firma Ruxandrei nu mai poate sta linistita, expunand doar apartamentele nou noutze si asteptand sa vina cumparatorii sa le ia din prima zi...
Inca o data, nimeni nu vrea sa inteleaga ca problema e mondiala, s-au scumpita banii. Punct! iar nu e raportata la fondul locativ deficitar al Bucurestiului...
Batalia va incepe acum pe cei care se mai pot imprumuta in conditiile actuale, si care vor fi din ce in ce mai aspre, asa cum cere BCE

Anonim spunea...

@Cristian
Si acum 3-4 luni Ruxandra lucra tot acolo, si doreau sa vanda tot cam atatea apartamente...si n-a soptit un cuvant despre iefinirea celor vechi. Dimpotriva...Pt ca acum 3 luni bancile dadeau credite in dreapta si-n stanga, pe pensia bunicilor si pe bonuri de masa, etc
Stiti ca in Franta gradul de indatorare este limitat la 30% din venituri? Iar americanii au intrat in colaps pt ca au permis grade de indatorare de pana la 85%? cu cine seamana situatia de la noi?

Anonim spunea...

"Stiti ca in Franta gradul de indatorare este limitat la 30% din venituri? Iar americanii au intrat in colaps pt ca au permis grade de indatorare de pana la 85%? cu cine seamana situatia de la noi?"

Si nici macar comparatie asta nu e corecta. In afara gradului de indatorare, mai trebuie tinut seama si de structura 'cosului zilnic.". In Romania alimentele sunt mult mai scumpe decat in Germania, Belgia, Ungaria sau chiar America.
Daca in Germania se poate "supravietui" cu 20% din venit, in Romania se moare de foame. De asemenea, utilitatile in Romania si alte servicii de baza se bazeaza pe preturi de cvasimonopol, preturi arbitrare de multe ori, si oricum formate in afara unei concurente veritabile.
Fiscalitatea este excesiva si instabila, protectia sociala nu asigura nici macar medicamente sau servicii medicale gratuite pentru cei fara venituri.
In conditiile acestea, un grad de indatorare fie el si de 50% este o sinucidere lenta.
Si mai exista si enorma anomalie, ca preturile pe piata imobiliara sunt in euro, iar "leul tare" s-a dovedit ca nu este ne neinvins.
Dar esentialul ramane structura cosului zilnic, si a ponderii excesiv de mari pe care o au alimentele in structura consumului. Iar aceasta pondere se datoreaza preturilor, nu cantitatilor. De exemplu in Belgia, un kg. de carne este de max 3Eu si toate celelalte sunt ceva mai ieftune(cu aproximativ 20%). In Ungaria aceisi situatie, sa nu mai vorbi, de SUA.
Deci una e sa te indatorezi cu 60% in Ungaria sa zicem, si alta in Romania.

Anonim spunea...

eu cred ca 65000 de euro ar valora unul nou de vreo 80 de metrii patrati - la un profit normal si decent pentru dezvoltator de 10-15% - dar fiindca la noi e jaf pe fata la 100% profit, le urez domnilor dezvoltatori de rezidentiale sa ramana cu apartamentele pe stoc mult timp pana le vine mintea la cap.
Va mai spun ca la 2000 de euro leafa lunara, as putea oricand angaja un credit sa-mi iau un apartament nou, dar pur si simplu am senzatia ca sunt luat de fraier la preturile astea.

Noamy spunea...

Iata mai jos argumentele la cele publicate in postarea anterioara (nu ma logasem), care atesta ce situatie exista in Franta. Cu toate acestea, si ei raporteaza o usoara scadere a pietei imobiliare pe ultimele 3 luni.

http://www.mon-epargne.com/actualites/info-epargne-000103.html
Crise du crédit : bientôt en France ?
Non, du moins, pas de la façon américaine. Pourquoi ? En France, il esite une règlementation pour l’obtention d’un prêt immobilier. La banque est tenue de respecter le taux d’endettement de l’emprunteur de 30%. Si quelquefois, la banque accorde un prêt en dépassant légèrement ce taux, cela n’a rien à voir avec la situation américaine, où un emprunteur peut très bien être à un niveau d’endettement de 85%.

Criza creditului: in curand in Franta?
Nu, sau ce putin nu in maniera celei americane.De ce? In Franta, exista o reglementare pentru obtinerea imprumuturilor imobilare.Banca este obligata sa respecte gradul de indatorare al celui care se imprumuta la 30% din venituri. Daca in anumite cazuri, banca acorda un imprumut care depaseste usor acest nivel, acesta nu are nimic de a face cu situatia americana, cand cel imprumutat poate sa atiga usor un nivel de indatorare de 85%.

Iata sfaturile unui site francez pe teme financiare/ de creditare

http://www.explorimmo.com/guidprat/gpfina/fc_03_3.shtml
Préférez un taux d'endettement de 20 % plutôt que de 35 %, afin d'éviter la lourdeur des échéances de remboursement.
La barre limite des 33 %
Le plafond des mensualités généralement admises correspond à 33 % du revenu net imposable, divisé par douze. À retenir : vos revenus mensuels doivent être au moins trois fois plus élevés que vos mensualités.

Preferati un grad de indatorare de 20% in loc de 35%, pentru a evita dificultatea ratelor de rambursare
Nivel limita de indatorare: 33 %.
Plafonul ratelor general admise corespunde la 33% din veniturile nete impozabile, impartit la 12. De retinut: veniturie dv trebuie sa fie de cel putin trei ori mai ridicate decat ratele lunare.

Inutil sa adaug ceea ce Alex remarcase deja: sistemul social este cel mai bine pus la punct din Europa cred, acopera integralitatea tratamentelor si interventiilor medicale, iar chiar daca cosul zilnic si servicile sunt mai scumpe decat la noi, la alte capitole (haine de marca medie, pachete de vacanta) si ei stau mult mai ieftin decat noi.In timp ce intre 2000-2006 PIB-ul Frantei s-a dublat, la fel ca si preturile imobiliarelor, la noi intre 2000-2007 PIB-ul s-a dublat....iar preturile imobiliarelor au crescut cu 700%.
Rata medie a dobanzii la credite este de 4-4.5.
E adevarat ca preturile imobilare sunt mult, mult mai mari, dar nu uitati ca si salariul mimim pe economie este 1000 euro, rata natalitatii este in crestere.
Si cu toate acestea si ei simt la nivel de imobiliare efectele crizei si anticipa o cadere. La ei a mai fost deja una, in anii '90.
Va las sa reflectati cat de expusi suntem cu grad de indatoare 70% si moneda instabila. Astept o postare care sa ma contrazica de genul, da' dar la noi e cerere!Mareeee...pe bani virtuali...si bonuri de masa

Anonim spunea...

Va amintiti cum exact acum un an doamna Ruxandra Cleciu avertiza ca odata cu intrarea in UE vor scadea preturile cu 10-15%?? Si dadea ca exemplu Ungaria si Polonia... Cu cat au "scazut" preturile anul asta?!?!

Ia uitati aici:

http://www.cotidianul.ro/index.php?id=7118&art=17917&diraut=299&cHash=b07a4e1859

Anul trecut inca mi-as fi permis sa imi cumpar un apartament daca nu as fi cascat gura la prostiile debitate de aceasta doamna... Anul asta am renuntat la idee, dar si acum regret ca am luat-o in serios in loc sa-mi dau seama ca e vorba fie de prostie fie de manipulare...

Manole, am tot respectul pentru articolele tale, dar ar trebui sa stii pe cine sa citezi si pe cine nu. Cu asemenea "personalitati" gen Ruxandra Cleciu nu faci decat sa-ti pierzi credibilitatea...

Anonim spunea...

Manole: "Interviul e cu atât mai important cu cât doamna în cauză nu s-a sfiit niciodată să facă parte din concertul simfoniei "creşterii preţurilor".

Poftim???

Ia vezi linkul din postul anterior!

Manole spunea...

@alex: ai dreptate si e nasol daca s-a nimerit sa iei in serios exact acea declaratie. De fapt declaratiile ei au fost mai mereu "asa si asa", de exemplu aici:
http://www.casedelux.ro/imobiliare/articole/Socul-cresterii-preturilor-dupa-aderarea-la-UE-va-ieftini-locuintele--932.html
("Romanii nu vor mai fi atat de interesati sa cumpere locuinte, ulterior insa preturile vor creste, dupa care va avea loc o stabilizare".) De aici nu se intelegea prea bine daca or sa scada sau nu. Cu interviul de azi totusi e altceva, sunt spuse cateva chestii mult prea direct. Ma rog, asa simt eu.

Anonim spunea...

Manole,
Dupa anuntul sindicatului din presa franceza, nemultumiti de aservirea presei unor interese economice si dupa o experienta recenta traita pe propria piele „sau mai bine spus pe proprii bani") pot trage concluzia ca acest blog este sublim....dar nu va schimba cu nimic isteria de pe piata imobiliara romanesca atata timp cat va ramene un blog vizitat doar de cativa vizitatori pe zi si preluat cu ceva reticente de unele articole de presa. Avertismentul sindicatului francez al jurnalistilor si o ideea extrasa din site-ul francez „omolog” cunoscut si de tine ma fac sa cred ca putem spera in puterea Internetului, dar trebuie sa profitam pana la capat de acesta putere.
Ideea, repet, nu e originala, e de a face o f scurta sinteza a catorva date reale ale pietei finaciare actuale, urmate de o serie de link-uri si trimiteri recente la presa internationala, inclusiv adresa acestui blog, de a le reuni intr-un document usor de citit si accesibil , de a face un email de genul „citeste si da mai departe” si...in felul acesta vom profita de toata puterea Internetului, la o scara mult mai mare. Daca presa este aservita intereselor economice ale marilor dezvoltatori imobiliari sau ale bancilor si ne ascunde adevarul situatie mondiale in imobiliare, Internetul e la dispozitia tuturor.
Cazul concret la care fac referinta este ca un apartament pentru care facusem o oferta si eram in asteptarea unei decizii a proprietarului a fost supra-licitat de altcineva. Concret, proprietarul publicase pe un site al particularilor „ la plesneala” un pret de 130 000 pt 2 cam dec fara imbunatatiri intr-o zona adiacenta Victoriei. In urma discutiilor cu el, mi-a sugerat ca accepta 120 000 fara probleme , dat fiind etajul 8 si lipsa imbunatatirilor (120-125 000 este pret ” de agentie” pt zona acesta pe anuntul. ro). Am lasat 2 sapt sa treaca cu oferta de 108 000, mizand pe ideea ca urma sa revin cu o oferta mai buna, la noroc, si sa vad in aceste 2 sapt de miscari seismice ale pietei imobiliare si finaciare internationale daca nu va inclina balanta in favoarea mea. Nu a inclinat, am pierdut si regret, cineva i-a oferit 122 500 in conditiile in care asteptarile lui erau ferm comunicate mie, 120 000 si e al meu, sau sub pretul asta daca reuseam sa negociez. Deci, iata inca un inconstient care a „spart” un nou pretul, in plina epoca de scumpire a creditelor, de vesti sumbre din pietele internationale.
Ma intreb totusi cum poti sa supra-ofertezi peste pretul zonei, in acest moment ? Doar lipsa de informatie si psihoza poate duce la asa ceva. Mentionez ca cei care l-au luat sunt CU CREDIT, dosar in curs de analiza, iar apartmentul nu s-a tranzactionat prin agentie, ci prin site-ul magazinuldecase. Rata lunara la un astfel de credit, cu avans 25% este aprox 860 euro(calculata pt cazul meu)
Poate un email raspandit in reteaua oamenilor care au acces la aceste credite i-ar face sa se gandesca de 2 ori candsupra liciteaza si ofera sume fara sa studieze macar pretul zonei, si asa crescut cu 50% intre ian si oct pt acesta zona.
Daca ideea poate prinde contur, pregatesc baza de adrese email...

Manole spunea...

Ehei, strategii de coalizare a cumpărătorilor s-ar putea inventa gârlă, dar nu mă bag în aşa ceva...

Din păţania ta se înţelege însă că proprietarul ar fi acceptat fără probleme un preţ mai mic cu ~10.000 de euro decât cel anunţat şi probabil asta i-a încântat şi pe concurenţii tăi. Tu ai încercat să obţii un discount mai mare. Ei au obţinut un discount de 8500 şi au zis "aleluia". Data viitoare dă şi un termen: "oferta mea e valabilă cel puţin până la data de..., dar dacă apare până atunci cineva care dă mai mult vă rog frumos să mă anunţaţi, ca să ştiu dacă pot oferi şi eu mai mult sau nu."

Anonim spunea...

Problema sta cam asa: pe acelasi magazinuldecase, in exact acelasi bloc, scara alaturata, un apart identic zace din august nevandut la pret de 120 000 publicat, e vorba de un parter, bloc stradal pe bulevard.Pe anuntul tot 120 000 e pretul zonei. Faptul ca el pusese 130 000 pret anuntat era evident incercarea marii cu degetul, in conditiile in care apart nu avea imbunatatiri, deci nici un argument sa sara peste pretul pietei. Am considerat ca acesta este pretul zonei, iar proprietarul m-a sunat cu sinceritate dezermanta la un moment dat sa-mi spuna ca a avut o singura oferta de 120 000, retrasa la 2-3 zile de cel care o facuse si care a luat altceva, si acum regreta ca nu s-a grabit sa o accepte. Mesajul: nu astept mai mult decat pretul zonei. Eu am marjat in jos...sperand ca in plina nesiguranta finaciara de oct oamenii vor cugeta de 2 ori inainte sa se arunce, dar eram dispusa dupa tatonari sau dau 120 000, un alt indatorat pe viata a marjat ...in sus, fara sa studieze pretul zonei. Eu cred ca acestea sunt cumparari "la impuls",supra-licitarile unor oameni care nici nu aveau creditul aprobat!!! chestii de noroc pt proprietar, tinad cont ca parterul din acelassi bloc e si acum nevandut la pret publicat de 120 000, si se preteaza la sediu de firma. Ceea ce indica un haos total in piata, psihoza ia azi..fara sa te mai uiti in urma cu regret...

Anonim spunea...

Va tot legati de interviurile doamnei Ruxandra Cleciu ca si cum ar fi un fel de mama Omida.
Lucrurile sunt foarte simple: are multe apartamente noi de vanzare, o sa spuna ca vor creste ap. noi, si cele vechi vor fi pe un trend descendent. Are ap. vechi, o sa spuna ca e cerere mare pe piata pt apartamente vechi si o sa creasca cu x% in urmatoarea perioada.
Nu exista analiza imobiliara serioasa in presa, toate "analizele" pe care le cititi sunt doar instrumente de marketing. Pentru a face o predictie corecta asupra pietei imobiliare, trebuie luati foarte multi factori in seama, si din pacate sunt prea putine date disponibile (acest haos a fost alimentat intentionat de cei care vroiau sa manipuleze piata imobiliara cu ajutorul presei).

Anonim spunea...

@anonim 07 octombrie 2007 15:54

Banui ca era vorba de 2500 Euro/m.p.
De ce regreti atat?

860 Euro rata?
Tu aveai cash? Ofertai 825 Euro/luna?

Eu nici ca reusesc sa-ti pricep regretele...

In aceeasi psihoza esti prins si tu, doar ca speri la o mica ciupeala la "marea aruncatura a banilor pe geam".

Inca ceva, e adevarat ca zonele noilor proiecte rezidentiale nu sunt fantastice, dar 45 mp bloc nou, ap. 1 cam (compartimentabil la propriul ...muschi)...100000 euro se compara cu 48mp+4mp balcon, bloc '77-'85, "ap. 2 cam"...120000 Euro?

Anonim spunea...

Ceva referitor la noile proiecte. Ma refer doar la cel de care voi scrie nu si la altele situate in ...alte zone...poate mai "bune".
In week end fac de 2 ori (dus-intors) drumul Bucuresti _ pitesti. Din cauza "lucrarilor" pe autostrada am ales varianta prin Chitila (drumul "vechi"). Cu aceasta ocazie am vazut si vad ansamblul "rezidential", "cartierul german " (cu reclama de pe autobuze "vilkommen ...acasa) situat la mijlocul "orasului" Chital, langa fabrica Ovo. Totul este ok, blocurile sunt cochete. Dar ati vazut cat sunt de "aglomerate" ? la fel sau mai rau chiar decat intr-un cartier bucurestean. Insa, pe mine nu asta ma deranjeaza ci VECINATATILE. Ce este vis-a- vis ? Pe strada ? Ce vezi pe geam ? Raspuns : conationali, mizerie, "profesioniste" etc etc. Cum te descurci, dupa ce ai facut credit si nu iti permiti decat o masina, cu sotia si copilul/copii. La ce gradinita sau scoala ii dai ? In Chitila ?! Colegi cu.....? Si sotia daca are un serviciu mai de Doamne ajuta, sau tu (ca altfel nu va permiteti creditul) va/vei merge cu autobuzul ala ? Pai mai ajungi "imbracat" la destinatie ? Sau daca ai noroc si scapi cum vei mirosi ?
De aceea prefer sa dau aceeasi bani pe un apartament in Militari, Drumul Taberei, Berceni etc. macar pot sa imi aleg vecinatatile, pe cat este posibil, dar oricum nu e Chitila. Sa nu uitam ca daca intri la ora 9 la munca trebuie sa pleci de la 7 ca sa ajungi.Ce baby sitter vine pana acolo ? Doar sa stea cu tine in casa.

Anonim spunea...

Era vorba de 56 mp, bloc 81, 2 cam decomandate fara imbunatatiri, la 700 m masurati!-distanta de Piata Victoriei. Eu sunt dintre cei care sunt la fel de constient si de acord cu tot ce se scrie aici, dar exista o mare diferenta intre carierele dormitor gen Titan sau Dr taberei construite prin 70 si total neinteresante pe termen lung datorita pozitie, accesului ingreunat de trafic si un apartament plasat ultracentral. Iar rezidentialele noi nu ma intereseaza, lucrez in centru si fac 10 min pana la job din zona acee. \nu am nici un interes sa fac 1 h 30 ...si sa dau 100 euro pe benzina lunar.Toate isi vor pierde din valoare in timp,recunosc, mult chiar, dar unele isi vor pastra macar valoarea de inchiriere datorita pozitiei ultracentrale.Eu iau pe credit, 30 ani, dobanda fixa, rata lunara 840 cu ultima majorare facuta de Volsbank cu tot....
O nebunie , recunosc, dar in luna februarie s-a vandut in aceeasi scara un apart absolut identic cu 80 000. Cu avansul de 40 000 pe care il am (si-l aveam si atunci), in februarie aveam 1/2 pret, acum am 1/3.... in doar 6 luni !Preturile vor scadea dramatic dupa pararea mea, dar nu inainte de vara viitoare cand vor vedea la ce credite s-au inscris marea masa care a luat credit in primavara- vara acesta, dupa liberalizarea creditului, cei cu dobanda variabila dupa primul an. Pana atunci, cu regret constat pe propia pilele si pe economiile mele, tot vor mai creste, isteria nu se va opri intr-o luna-doua, pt ca romanii nu au cultura economica. Si daca va fi o corectie de 25%, daca pana in vara viitoare mai tot cresc, corectia se va aplica la pretul la care iau acum +10 -15% creste , minus corectie de 10-20% dupa 1-2 ani, deci nu e asa dramatic. Pe termen scurt, 4-5 ani,poate ca va fi corectie si mai dramatica in anumite zone, poate fi si de 40%, dar analizand situatia oricarei capitale, centrul are oricand un regim aparte la investitii. In cartier nu as da pt acelasi tip de apartament nici 60 000 acum. M-as “ abtine”...Stiu ca e o seminebunie si ceea ce fac acum, dar dupa ce n-am luat in februarie cu 80 000 tot pe baza ca sa mai scada....

Manole spunea...

@simon: ai perfecta dreptate. Sunt probleme la care dezvoltatorii de ansambluri noi vor trebui sa raspunda in strategiile lor de marketing.

Anonim spunea...

Pun o intrebare ...cerului...
Care ar fi sansele in Romania mileniului al treilea sa fie acordata autorizatie de construire unui cartier de 14 bucati p+9 intr-o zona mlastinoasa, fost lac de acumulare?
Sunt probleme daca in locul saparii fundatiei se formeaza piscine?
Precizez ca sunt varza in constructii, dar imi cunosc tara mai bine ca nimeni altul.

Anonim spunea...

pt aristotel

nu vad de ce ar fi probleme .Singurele probleme sunt cele tehnice si cele legate de bani.Nu sunt probleme tehnice de nerezolvat,costa doar mai mult pomparea apei,eventualele lucrari de amenajari funciare si realizarea fundatiilor (un pic mai speciale).
E posibil ca la o analiza cost/beneficiu sa nu fie rentabila afacerea, atata tot.

sa nu uitam ca oamenii au facut insule artificiale in ocean
http://guide.theemiratesnetwork.com/living/dubai/the_world_islands.php

plus aproape toata Timisoara e construita pe fost teren mlastinos

Si aici in Timisoara deja au ajuns preturile la niste valori cam ultrafantastice (ex.apt 2 camere- 70-80 000 eur, garsoniera -45-55 000 eur) Inseamna ca mai e loc de crescut dupa cum vad ca sunt preturile in Bucuresti ! Oare cand se va intoarce trendul ? Oamenii astia chiar nu isi dau seama la ce biruri se inhama (pe 30de ani)?cine stie ce va fi peste 10-15ani? poate ca mai ramanem 15 mil in tara si 5 mil o sa fie romi,indieni si pakistanezi.Cu care dupa ce stai cateva luni cu ei ca vecini o sa le vinzi apt pe nimic. E si asta o viziune infloritoare a viitorului tarii noastre.

Poate stie cineva de aici (sau poate estima )cu cat au fost subevaluate(subventionate) apt comuniste .Stiu ca se faceau blocuri comuniste la un pret modic, si erau si blocuri (cochete si frumoase)in asociatie privata (unde se platea pretul corect al locuintei de atunci)(oricum alea erau numai pt nomenklatura).Ar fi interesant de vazut daca s-au apreciat in mod egal cele doua tipuri de imobile .logic ar fi ca primele sa se fi apreciat mai mult datorita subevaluarii initiale(subventie ascunsa).
Manole,felicitari pt blog!

Anonim spunea...

daca imi permiteti, cred ca sunteti cam nerealisti..ar trebui si apartamentele vechi impartite in 2 categorii, cele foarte vechi care prezinta risc seismic, si cle din blocurile mai putin vechi...voi le bagati pe toate in aceeasi oala..nu intelegeti ca nu putem darama apartamentele comuniste si sa ne mutam cu totii in cele noi??? care oricum sunt mai scumpe!!!

Anonim spunea...

Si totusi se insista: uite citat din EVZ, 9 OCT. Din agresivitatea discursului eu as deduce un pic de panica la tovarasul consultant.
"Cei care au insa avansul de 25% din suma necesara nu ar trebui sa astepte trambitatele reduceri de preturi, pentru ca acestea nu vor avea loc. „De-acum inainte ne asteptam ca preturile sa creasca intr-un ritm normal, adica de maximum 20% pe an. Pana acum, au fost cazuri in care majorarile au fost si de 100%, asta si pentru ca piata romaneasca era sub nivelul european”, sustine Ionut Bordei, partener in cadrul firmei de consultanta Eurisko."
Link complet:
http://www.evz.ro/article.php?artid=325949

Manole spunea...

Eu am obosit să mă mai lupt cu morile de vânt. Aşa o fi, cum zic ei, o să crească preţurile cu 20% pe an şi în 10 ani orice proprietar de garsonieră va avea o avere de peste jumătate de milion de dolari. Şi cine are acum 2 camere în Militari, îl va lua pe Dumnezeu de picior, deoarece va fi de-a dreptul milionar şi se va putea plimba pe Miami Beach. Repet, în numai 10 (zece) ani! Chiar nu e mult: cine ia acum, la vreo 30 de ani, poate spera să devină milionar până la 40. Şi uite aşa o să se invadeze România globul pământesc cu milionari. Şi după aia toţi ăştia vor investi la bursa de la New York şi în alţi 10 ani toată economia planetară va ajunge să fie în mâna românilor. Şi se va crea un guvern de uniune mondială, sub conducerea unui român care a avut, fireşte, inspiraţia să se bage la un credit pe 30 de ani când era tânăr.

Şi când te gândeşti că totul va porni din Militari.

Anonim spunea...

:))
foarte dragut articolul ala din evz... si sa cititi neaparat si comentariul unui anume "dan"

Anonim spunea...

Bravo Manole ,

cred ca ultima postare exprima exact esenta a ceea ce se intampla acum !!!

problema e sa nu ramanem si noi de caruta, asa ca recomand repede sa cumparam si noi (cei sceptici) niste apt mai amarate(cu credit,of course, sa bagam ceva "leverage").

Acum am sa zic un mare secret (cu care poti ajunge milionar ultrarapid)!!! ATENTIE !
Avans 20 000 EUR
Credit 80 000 EUR(pe 30 de ani)
Total : apt 2 camere

Dupa 10 ani (la o crestere moderata de 20%/an) apt se revinde cu 500 000 EUR
Total cheltuieli : 20 000 EUR avans
+ chelt credit (10 ani)70 000 EUR + reparatii si altele 10 000 EUR= 100 000 EUR .
Profit brut : 400 000 EUR
Profit net (-taxe notariale si impozit 16%-restanta credit 70 000EUR) : 250 000 EUR
Adica 2000 EUR pe luna !!!
Adica bagi 20 000 EUR si dupa 10 ani scoti 250 000 EUR ( si stai pe gratis in locuinta)
Daca in acest timp mai inchiriezi si apartamentul, castigi si cheltuielile cu creditul (580EUR/luna)
Total appr. 2500 eur/luna fara bataie de cap !!!

Treaba a mers pana acum, asa ca sigur mai merge si urmatorii 10 ani ! (poate ar trebui sa scriu o carte despre asta)

Manole, eu cred ca tu vrei sa tii pentru tine aceasta schema simpla de imbogatire, si nu vrei sa castige si altii !!!

Anonim spunea...

@walter mi-a atras atentia asupra comentariului lui Dan din ev.z.

Nu e corect "Cei care au un avans ar trebui sa cumpere acum, pentru ca nu exista sanse ca preturile sa scada", ci "Pentru ca preturile sa nu scada, trebuie ca cei care au avans sa cumpere ACUM".

Literatura pura!!!

Romania e ultima in toate cele, dar preturile la orice-oricand-oricum au depasit media europeana.

Dupa ce s-au aliniat preturile la piata UE inca de anul trecut si dupa usoara corectie de 100% in sus din acest an, ne asteptam la intrarea in normalitate, adica o crestere cu mult peste cea europeana, dar nu numai in acest an cu seceta, ci pe durata urmatorilor 10 ani pentru ca nimeni
nu mai are dubii, apocalipsa a fost legenda, iar asteroizii nu vin mai devreme de 2026, deci preturile cresc.
O singura problema as mai avea: '44-'77-?'10?
Comentariile copilaresti spun ca s-ar scumpi apartamentele in cazul unei zgaltaieli, dar eu nu vad decat multa mizerie, Bucurestiul complet blocat luni de zile pana la curatarea molozului, afectarea structurii a cca. 75% din cladirile construite inainte de '90 si finantarea obligatorie, din banii proprietarilor a consolidarii structurilor afectate de fenomenul '10 pentru a nu mai avea astfel de surprize in '16, '20...etc.
Succese...

Anonim spunea...

@Richard

E buna glumita ta.

Daca acum stau goale ...investitiile cate 6-7 luni, peste 10 ani cand ai sa doresti sa-ti inchei cu profit bisnitul cam cati ani va trebui sa astepti?

Cred ca din al doilea...al treilea an ar trebui sa dai anunturi pentru ca in anul 10 sa inchei afacerea cam la 50% din pretul de achizitie.

Se vorbeste foarte mult de dezvoltatorii mari care inca nu se uita la Romania cu ochi buni, dar cand vor veni sa vanda mii de apartamente adresate clasei medii, oare ce se va intampla cu capodoperele causiste? Dar cu ap. noi? Vor creste cu 15-20%? De ce? Vor fi listate la bursa din Londra?

Anonim spunea...

http://www.dailybusiness.ro/piomar-investeste-25-mil-euro-in-doua-proiecte-imobiliare-in-bucuresti_article-6367.html

Argumente pentru cresterea pretului...
Oferta...nou...1000-1500 euro/mp
Oferta...vechi...Militari...cu traditie in Liga Campionilor...2000-3000 euro/mp.

Unknown spunea...

Stati asa ca au mai gasit un motiv ptr. care se scumpesc imobiliarele....
Peste cateva saptamani o sa avem o cursa aero directa cu Irlanda.
Si o sa se umple avioanele de investitori irlandezi cu valize pline de bani care sa-i investeasca in Romania.
A aparut in Bucharest Business Week, sa n-am gasit linku...

Anonim spunea...

Ptr. Viorel:
http://www.bbw.ro/articol_50794/Irish_expand_investments_in_real_estate.htm

Anonim spunea...

Pai asta ar fi un motiv sa se ieftineasca cele vechi,nu sa se scumpeasca. daca se anunta inca un investiror european care intra pe piata roamaneasca...
Au uita sa precizeze in articol ca Irlanda inregsitreaza scaderi importante la preturile imobiliare in ultimele cateva luni, pe fondul crizei finaciare care a afectat toata Europa si America.
Cand spun toata europa, evident excldem Romania, aici banii sunt ieftini (adica dublul dobanzii europene din tari cu economii stabile) salariile maaari...si e cerere si mai mare....mai ales ca euro nu e moneda noastra nationala, si se tot apreciaza.

Anonim spunea...

Inca un semnal aparut in presa:

http://www.gandul.info/casa/crahul-imobiliar-marele-risc-creditului-ipotecar.html?3889;950353

Anonim spunea...

Vorbind odata cu un coleg "din afara" despre pretul corect al unei locuinte mi-a facut calculul de mai jos.

1. Salariul mediu in Romania: 300 EUR.
2. Grad de indatorare 1/3. Asadar, rata lunara la un credit nu poate depasi 100 EUR.
3. In 30 de ani platesti deci bancii 360 (luni) x 100 (EUR) = 36000 EUR.
4. Acesta suma include dobanda, comisioane, etc. Asadar valoarea creditului intial este undeva la 20000 EUR.
5. Sa pesupunem ca am platit un avans de 1/3, adica 10000 EUR.
6. Concluzie: pretul locuintei (apt cu 2-3 camere) NU poate fi mai mare de 30000 EUR. Diferenta nu e decat masura ignorantei cumparatorului...

Anonim spunea...

Sau al economiei subterane, veniturilor neinregistrate, spagilor de la doctori/politie/profesori etc.

Anonim spunea...

Pentru Cristian:

Foarte interesant!

As avea insa cam doua comentarii la calculul tau:

1. Salariul mediu este de 300 de Euro, dar in general oamenii isi cumpara apartament cand se insoara/marita, si muncesc atat sotia cat si sotul. Rata pe care si-ar permite-o ar fi deci nu 100, ci 200.

2. Poate chiar pe la 25 de mii de euro iese pretul apartamentului conform exemplului tau...

Numai bine.

Anonim spunea...

@cristian; @chiriasul siderat

Cam in felul asta ar fi trebuit sa calculeze marjele de profit ...cei cu proiecte rezidentiale.

Cei cu apartamente vechi n-aveau decat s-o lase ceva mai moale la pretul pe m.p.

Manole spunea...

@cristian: cred că e vorba totuşi de o diferenţă de mentalitate. Occidentalii sunt individualişti, lor li se aprinde un beculeţ în cap dacă observă că un credit depăşeşte cu mult posibilităţile lor individuale, fiindcă sunt conştienţi de faptul că oricând poate surveni un divorţ, un accident al partenerului etc. Românii în schimb sunt colectivişti şi uşor naivi (din lipsă de cultură!): dacă nu au suficienţi bani nu e nicio problemă! Sunt implicaţi fraţii, părinţii, bunicii, străbunicii etc. Se ipotechează casa părinţilor şi se face rost de avans, sau se vinde casa lu' mamaia de la ţară, sau fratele cu un salariu mai mare face un împrumut de-un avans pentru fratele mai mic ş.a.m.d. De aceea nu trebuie să aplicăm aceleaşi calcule pe care în mod normal le-am aplica în Occident. Dar nici să susţinem că în România preţurile vor ajunge de 10 ori mai mari decât dincolo, deoarece actualul comportament economic al românilor e un reflex al inculturii, defect care în nici un caz nu e veşnic ba dimpotrivă, se poate remedia foarte rapid. Însăşi existenţa acestui blog şi numărul mare de vizitatori e o dovadă că oamenii vor să înveţe şi să ia decizii în cunoştinţă de cauză.

Anonim spunea...

@Manole : "deoarece actualul comportament economic al românilor e un reflex al inculturii, defect care în nici un caz nu e veşnic ba dimpotrivă, se poate remedia foarte rapid. Însăşi existenţa acestui blog şi numărul mare de vizitatori e o dovadă că oamenii vor să înveţe şi să ia decizii în cunoştinţă de cauză".
Ai dreptate, hai sa ne gandim la tinerii care lucreaza/vor lucra/invata in strainatate. Sa presupunem (ca la geometria plana) prin absurd ca se vor intoarce odata sa traiasca/lucreze/deschida un bussines in Romania. Pai dupa ce au stat o perioada de timp, au lucrat si s-au format in spirit liberal de "capitalism global", vor veni aici si vor cumpara 3 camere de 70 mp., intr-un imobil din 1965 (atunci va avea cam 60 ani) cu 160 000 euro (sa zicem ca timp de 10 ani de acum incolo preturile se vor dubla asa cum vor speculantii) ? hai sa fim seriosi. deja, pe strada ii vezi ca gandesc si se comporta altfel decat cei care sunt acum productivi si isi pot permite credite imobiliare(25-45 ani). ei sunt si vor fi educati de alt mediu, unul bazat pe concurenta corecta si capitalism adevarat, care ii va forma.si vor face cum fac strainii, poti cere cat vrei...ei nu cumpara si ...mori cu covrigul de gat ca dupa un timp se usuca si nu il mai mananci nici tu. in alte parti nu ar putea cere 100 milioane de euro pe un apartament de 4 camere TOATA lumea ? dar s-ar bloca pentru ca nimeni nimeni nu ar cumpara. si piata va scadea si se va adapta. dar dupa cum spunei e vorba de INCULTURA economica.

Anonim spunea...

"6. Concluzie: pretul locuintei (apt cu 2-3 camere) NU poate fi mai mare de 30000 EUR. Diferenta nu e decat masura ignorantei cumparatorului..."

Ceea ce spui tu seamana cu urmatorul rationament:
1. Steaua face egal la Barcelona.
2. Bistrita bate pe Steaua.
3. Bistrita e mai buna decat Barcelona.
Daca ar fi in piata apartamente cu 30000, cine crezi ca ar apuca sa le cumpere? La banii astia, si*ar lua si mamaia de la tara o garsoniera macar. De unde mai nene atatea apartamente la banii astia, cand fondul imobiliar e limitat, iar cererea e enorma. Ai mei au vandut 2 cam in tineretului la 115k E in aceisi zi in care a aparut anuntul. Pana seara am mers la notar. Si tu, prietene vorbesti de 30k apartamentul.

Anonim spunea...

Din pacate rationementul este corect, dar sunt gresite premisele. Excrocherie tipica de agent imobiliar.

Anonim spunea...

Articol din Gandul de azi :
ECONOMIA - 12 octombrie 2007, 9:31
Studiu. Urmăm paşii statelor din valul 2004 de aderare la UE

Preţurile la locuinţele noi vor creşte încă patru ani
de Andrada GHIRA | 12 OCTOMBRIE 2007


Proprietăţile vor costa mai mult din cauza presiunii cererilor speculative

ARAI estimează pentru 2008 un preţ mediu de 1.300 de euro pe metru pătrat


1 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere

Un metru pătrat în Bucureşti se vinde cu 1500-2000 de euro
La doi ani după aderarea celor zece ţări la Uniunea Europeană, preţurile locuinţelor noi a crescut surprinzător din cauza presiunii cererilor speculative, dar şi a capitalului străin, se arată într-un studiu realizat de companiile REAS şi Jones Lang LaSalle.

Cele mai afectate oraşe au fost Varşovia (Polonia) şi Tallinn (Estonia), caracteristică ce s-a extins şi în alte oraşe din regiune. Preţul mediu al unui metru pătrat în Varşovia la locuinţele noi a fost anul trecut de 1.800 de euro iar cele din Tallinn se apropiau încet dar sigur de acest prag.

Preţurile din Bucureşti se situau la acelaşi nivel cu cele din Budapesta, de aproximativ 1.600 – 1.700 de euro pe metru pătrat, iar cel mai scăzut nivel s-a înregistrat în capitala Bulgariei, sub 1.500 de euro pe metru pătrat.

Bulgarii plătesc mai mult ca românii

Comparaţia dintre preţurile locuiţelor de lux dintre România şi Bulgaria ne arată că vecinii noştri s-au apropiat de 3.000 de euro pe metru pătrat, în timp ce la noi nu a depăşit valoarea de 2.000 de euro.Însă cele mai mari preţuri pentru locuinţele de lux s-au înregistrat în Praga, unde un metru pătrat a costat, în 2006, aproximativ 8.000 de euro, urmată de Varşovia şi Budapesta.

Cât despre preţurile din Bucureşti de anul trecut, acestea nu erau aliniate cu cele din capitalele ţărilor baltice, depăşind media din această regiune. Cât vor mai creşte preţurile? Potrivit studiului celor de la REAS şi Jones Lang LaSalle, se pare că cel mai probabil creşterea preţurilor după aderare va dura între trei şi cinci ani, după care va urma o perioadă la fel de lungă de stagnare.

Sofia, are cel mai ridicat potenţial de creştere a preţurilor, în timp ce Bucureştiul se bucură de o estimare medie. Despre preţurile pieţei imobiliare din România, Preşedintele ARAI, Ruxandra Cleciu a declarat că acestea vor creşte în următorii ani în medie cu 10-15% din cauza numărului mare de jucători de pe acestă piaţă.

andrada.ghira@gandul.info
Bai frate, atunci cer si eu 150 000 euro pe 3 camere in berceni ca 3 intr-unul nou vor fi 250 000 !
Chiar nu se gaseste nimeni sa le "ia fata " astora ? Suntem plini de specialisti imobiliari, traiasca Noul ierusalim, Trump va construi cu Becali turnurile gemene in parcul Bordei, leul peste 5 ani va fi mai puternic decat euro, Europa House va aduce profituri mai mari decat turnurile Petrobas...etc etc etc...GMC, Philips, Exxon-Mobil, Fonduri Investitii tip "closed" ...TOATE isi vor muta sediile in Romania iar noi vom sta la telenovele cu banii din chiriile pe garsonierele inchiriate directorilor acestora de mai sus si cu dobanzile la depozitele facute cu banii luati pe apartamentele din Rahova !
Vise frumoase si (mai tineti minte filmul Midnight caller) " Good night Romania where ever you are! "

Anonim spunea...

http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-10-12&id=227848
Nu toata lumea e la fel de convinsa ca Romania este o piata izolata de efectele crizei creditelor si ca aici va exista numai si numia crestere

Anonim spunea...

In ultima perioada se cam dezumflase piata imobiliara, dar ea este revigorata prin zeci de articole care aduc un nou suflu ...in piata.
Se lanseaza fel si fel de nimeni financiari in creditari pentru robii perfecti: "40 de ani, 70% e al nostru"!
E disperare-n piata.
Proprietarii nici n-apuca sa se gandeasca la vanzare ca s-a si intocmit procesul verbal de vanzare-cumpare la notariat la un pret peste pretul pietei...in orice zona.
Apare Muresan cu lada de caltabosi in alergare usoara, la vila de 3 etaje a lui Remes, si din cauza procedurii, romanii stau in cumpana daca era corect sa se arate filmul...
Tara de manipulati!!!
Sper sa ajunga pretul la 5000 euro/mp, vand si ma mut in Miami... vreo 40-50 de ani de pensie nu strica nimanui...

Anonim spunea...

Apogeul nesimtirii imobiliare l-am intalnit pe www.magazinuldecase.ro Un apart de 2 cam vechi…fix din 1960, cu generoasa suprafata de 41 m2! , etaj 9 din 15 si grad de stabilitate la seism usor de banuit dupa varsta cladirii si numarul de etaje este scos la vanzare cu incredibilul pret de 175 000, adica 4268 euro/mp. Zona e mai tare decat Primaverii in opinia proprietarului, chiar daca e doar Natiunile Unite. Si in pofida usii de intrare de placaj vopsita in alb care se intrezareste in fotografie. Asta la capitolul lux!
Asa ca Aristotel, sa ne grabim sa ne luam bilete de avioane pt State, acolo cu jma de astfel de pret iei ditamai casa in perioada asta de recensiune

Anonim spunea...

http://business.rol.ro/content/view/53294/4/

Este interesant si distractiv ca "imobiliarii" se zbuciuma sa discute si sa se contrazica intre ei, dar solutia dilemei lor existentiale vine din alta zona, si....vine repede.

Anonim spunea...

Cat de repede, Alex? Spuneti si o data estimativa, daca tot va chinuiti sa gasiti argumente in tot felul de cifre alambicate, de poze cu apartamente de vanzare. Hai, un termen. 1 sapt, 1 luna, 3 luni? Cat?
Am fost o saptamana in State, la Boston. Sincer, ma asteptam sa gasesc baloanele imobiliare zburand la tot pasul, si pocnind in capul bietilor oameni mai ceva ca bombele asupra Ploiestului. Un apartament mediu spre mediocru, in blocuri gen cele de pe kogalniceanu la noi (cele de vis-a-vis de fac de drept), destul de vechi, si cu grade de confort indoielnic, cu un persitent miros de vechi, costa peste 550000$. Si au maxim 100 mp2 in total 2 dormitoare + living + 2bai + barul ala care ar fi bucatarie. stiu, ca in asa ceva am stat si eu. va spun, apartamentul meu din Pitesti e parfum pe langa asta. hmmmm, lumea nu e asa speriata de balon pe acolo, cum suntem noi aici. oamenii cumpara, vand, inchiriaza, tranzactioneaza. Asta m-a frapat! Dupa tot ce am citit, si toate semnalele din romania, ma asteptam sa gasesc o piata imobiliara amortita, cu vanzatori dispusi sa accepte orice suma, numai sa scape dracu de proprietatatea aia nenoricita care i-a ruinat viata. Povesti si povestiri. de Ion Creanga.
Cristian, nu pot sa nu zambesc cand citesc ratinamentul colegului tau de afara. Din ce tara e amicul tau si cat e salariul mediu acolo? Aplica acelasi rationament, si vezi cat ar trebui sa coste trei camere in capitala acelei tari. Apoi comunica-mi suma si numarul de telefon al amicului. Ar trebui sa dea la Paris, asa in mare, ochiometric facut calculul, aproximativ 200000 E un apartement cu trei camere. Suna-l pe amic, si spune-i ca vreau!!!!
Si sa nu uitati de rugamintea mea de la inceput! Va rog frumos.

Anonim spunea...

pentru Andrei:

In calculul mentionat era vorba de o locuinta decenta 2-3 camere. Un apt de aprox 50-60 m2 in Paris (nu in centru!) poate fi gasit la 200'000 EUR... Dar nu e vorba doar de capitala...

Anonim spunea...

"Cat de repede, Alex? Spuneti si o data estimativa, daca tot va chinuiti sa gasiti argumente in tot felul de cifre alambicate, de poze cu apartamente de vanzare. Hai, un termen. 1 sapt, 1 luna, 3 luni? Cat?
Am fost o saptamana in State, la Boston. Sincer, ma asteptam sa gasesc baloanele imobiliare zburand la tot pasul, si pocnind in capul bietilor oameni mai ceva ca bombele asupra Ploiestului. Un apartament mediu spre mediocru, in blocuri gen cele de pe kogalniceanu la noi (cele de vis-a-vis de fac de drept), destul de vechi, si cu grade de confort indoielnic, cu un persitent miros de vechi, costa peste 550000$. "

1) Noi nu suntem "imobiliari " sa prognozam preturi. Va fi cand vor avea de lucru executorii bancari.
O sa scrie in ziar si o sa aflati, daca am o prognoza o pastrez pentru mine si ma folosesc de a.
2) In SUA exista oameni normali la cap care sa locuiasca la bloc? Si mai ales in oras?

Anonim spunea...

Cristian
Apartamentele alea de 200k din Paris, sunt echivalentul acelora de 30k din Bucuresti. Daca ai fost vreodata la Auchan, ai vazut probabil blocurile alea infecte, undeva in dreapta uzinei Faur, cum te uiti dinspre Auchan. Sunt apatamente cu 2 camere acolo, undeva la 30m2 suprafata utila. Ei bine, alea de dau inca pe la 28-30k. Asadar, rationamentul e gresit. Cauta sa vorbesti cu amicul tau, si incearca sa ii explici, ca nicaieri in lumea asta civilizata nu iti iei un spatiu care sa iti asigure habitatul decent tie si familiei tale cu 100 x veniturile medii ale unei singure persoane. 300E venit mediu x 100 = fix 30000 pretul apartamentului. Poate doar la Berlin sa se intample asta, insa acolo e altul fenomenul (sau a fost, nu mai stiu exact). In rest, de la Budapesta pana la Londra, si de la Oslo pana la Atena lucrurile nu stau deloc asa.
Alex.
1. Hai te rog, un pronostic ceva! Nu vreau sa ma folosesc de informatia asta, ca nu am de ce. Insa daca tot e un blog care ajuta oamenii sa nu cada in vartejul balonului, cred ca ar fi fair sa ne si estimati o data aproximativa a prabusirii, sau macar a inceputului sfarsitului. Altfel, riscam ca acest blog sa se transforme in povestea aia cu drobul de sare.
2. Da, sunt foarte multi cetateni ai americii care locuiesc la bloc. Marea majoritate sunt chiriasi, asta nu inseamna ca ele nu se tranzactioneaza deloc. Proprietarii acelor imobile se schimba destul de des, iar un om poate sta cu chirie acolo o viata intreaga, timp in care imobilul respectiv si-a schimbat de n ori proprietarul.
Si crede-ma, blocurile de acolo sunt mult, mult sub ceea ce se huleste atat de intens pe aici (blocurile comuniste). Am cateva poze cu exterioare - interioare si scari de bloc din Boston si din Detroit, insa nu prea ma pricep sa la uploadez aici. Poate calitatea locuitorilor e alta, insa imobilele in sine sunt de toata jena

Anonim spunea...

1- Pronosticuri nu fac decat "imobiliarii". Ei stiu cu precizie cu cat la suta vor creste preturile de exemplu la anul. Noi nu avem capacitati paranormale si nici nu ne dorim sa cream panica.
http://www.smartfinancial.ro/smartbank/piata+de+capital/ultimele+consideratii+ale+rezervelor+federale
Dar ne informam incontinuu de ce se intampla in juril nostru, deoarece avem convingerea ca Romania nu e de loc o tara speciala care sa fie ocolita de evenimentele financiare.
2) Nu-si pune nimeni problema in usa sa cumpere un apartament de bloc in centrul orasului ca sa locuiasca cu familia acolo.
Inchirierea unui asemenea apartament este o solutie provizorie sau disperata pentru cei care locuiesc acolo. Americanul onorabil face o ora pe autostrada de la serviciu pana acasa.

Anonim spunea...

Postul anterior imi apartine, am uitat sa ma identific.
Link-ul de acolo e un exemplu de "prognoza" pentru lumea finantelor.

liviu spunea...

@Manole si restul "comentaristilor"

Am gasit din intamplare acest blog si am fost surprins mai ales de calitatea comentariilor legate de un posibil crash al imobiliarelor in Romania. Mai rar sa nu se injure oamenii ce au o parere diferita. Felicitari.


Din cate mi-am dat seama aici se vorbeste de posibilitatea unui inceput de trend de scadere (bear) al pietei imobiliare din Romania. Acum avem evident o piata in crestere (bull). Sa intrebi cand va incepe un trend bear e ca si cum ai intreba pe cineva sa iti spuna sigur cand va ingheta lacul Cismigiu. Nimeni nu poate sa iti spuna sigur. Iar daca iti va spune cineva o data sau un termen e un mare mincinos (estimari, nu date certe poate sa le faca sa zicem un meteorolog). Dar oricine a locuit in Bucuresti de cativa ani poate sa iti spuna sigur ca lacul Cismigiu o sa inghete.

Cam asa si cu valoriile imobiliare (la fel ca cele mobiliare). Nu stim cand vor scadea preturile dar cine a trait (sau citit) 2-3 cicluri economice (nu in Romania ca nu e cazul) o sa iti spuna ca sigur vor scadea. Sau cum se mai spune: orice creste, va scadea.

In general, o evolutie a preturilor este de felul urmator:

1) Preturile stau si lalaie (lumea nici nu se intereseaza de asa ceva)

2) Preturile incep sa creasca (putini baga de seama, investitorii buni acum cumpara)

3) Preturile cresc spectaculos (toata lumea vorbeste despre crestere, multi aplica regula de 3 simpla: daca in 2 ani a crescut cu 100% atunci in urmatorii 5 ani o sa creasca cu 250%,nimeni nu crede decat ca preturile se duc doar in sus, dar cei de la punctul 2 incep sa vanda)

4) Preturile incep sa nu mai creasca sau chiar sa scada usor

(toata lumea incepe sa vorbeasca despre faptul ca lucrurile nu or sa se schimbe niciodata, ca e o perioada de calm dupa care preturile vor creste si mai tare sau eventual sunt unii cew spun ca in cel mai rau caz preturile vor stagna; cei de la numarul 2 vand in continuare, eventual tot ce au)

5) Preturile incep sa scada vertiginuos

(evident incepe panica, se incearca sa se vanda cat mai repede dar nu prea mai sunt doritori decat la preturi foarte mici; cei de la numarul 2) fac oferte de cumparare la preturi ridicol de mici dar in general gasesc cumparatori

6) Preturile continua sa scada dar ceva mai "bland"

(toata lumea e scarbita de diverse lucruri, toti considera ca piata mai proasta decat asta nu exista si lucrurile nu vor continua decat in jos, nu prea mai e nimeni interesat)

7) Se reia punctul 1)

Fiecare dintre noi pe baza datelor pe care le avem putem sa identificam aceste faze. Eu personal cred ca ne aflam cam pe la sfarsitul fazei 3) si inceputul lui 4) (e doar o opinie personala si ea poate fi eronata). Ce nu este opinie ci fapt concret dovedit de multe ori in istoria umana sunt fazele descrise de mine (poate prezentate sub o alta forma)

Nimeni nu e Mafalda, mama Omida sau nici macar W. Buffet. Asa ca nu putem stii cand vor incepe urmatoarele faza, cat va fi cresterea sau cat va fi scaderea. (nici macar daca scaderea va fi mai mare sau mai mica decat cresterea). Dar la fel ca in exemplul meu cu inghetarea unui lac exista anumite semne (semnale) pe care le putem folosi pentru o aproximatie. Si dupa parerea mea semnele sunt ca ne aflam la sfarsitul 3) si inceputul 4).

As fi curios daca altii cred ca ne aflam intr-o alta faza a evolutiei preturilor imobiliarelor si de ce.

Anonim spunea...

Foarte bine punctat ciclul economic. Ce mai trebuie punctat este ca fiecare ia decizia pe barba lui. Informatiile sunt si pro si contra. Daca pentru cineva s-ar dovedi in cativa ani ca investitia pe care a facut-o nu este una "fericita", nu cred ca vinovat trebuie considerat altcineva afara de persoana in cauza. Informarea poate sa fie sau poate sa nu fie cheia succesului. Articole sunt si pro si contra, mereu au fost, mereu or sa fie. Intr-o piata PUTERNIC INSTABILA, investitia nu este altceva decat un joc la loto cu precizarea ca indiferent de rezultat (de finalitate) va exista tabara celor care au pierdut si tabara celor care au castigat. Intr-o piata instabila castigul este doar circumstantial si depinde de "flerul" (norocul, inconstienta, neinformarea, informarea, curajul, etc.) unora. Apreciez existenta acestui blog, care in primul rand instiga la INFOARMARE. Simple as that! Educa cumparatorii si dezvata romanul de a se mai arunca cu capul inainte. E un lucru bun!

Anonim spunea...

sunt numai interese de vanzari, am foarte multi prieteni care lucreaza in constructii, in "cartiere rezidentiale", stiti ce calitate a executiei au aceste locuinte? pai, nu prea stiti, toti s-au angajat ca "meseriasi", sunt platiti cu 10-15 euro/zi iar despre furtul de materiale si componenta materiei prime nici nu mai incape discutia, daca intra in criza de timp cu perioada executiei mai aduc ceva "meseriasi", lucreaza si noapte, fura si mai mult noapte iar la finalul lucrarii patronii le dau "tepa" la bani, ei au dat teapa patronilor ca au furat materialele iar muritorul de rand, snob, da o suma fabuloasa pe o locuinta nou intr-un cartier rezidential

Anonim spunea...

de citit :
http://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=12561184

Anonim spunea...

liviu said
"Din cate mi-am dat seama aici se vorbeste de posibilitatea unui inceput de trend de scadere (bear) al pietei imobiliare din Romania."

Eu nu vorbesc despre un inceput de trend de scadere. O evolutie ciclica este naturala si sanatoasa pentru orice piata, dar pe piata imobiliara romaneasca, lucrurile vor fi din pacate mai dure.
Inversarea trendului preturilor imobiliarelor, se va suprapune sau va fi devansat de criza creditelor.
Argumente:
-economia romaneasca, a avut o perioada de crestere sustinuta, dar a acumulat si dezechilibre majore. Este extrem de sensibila la factori financiari globali, si mai ales la factori extraeconomici, naturali sau politici. Seceta, razboi urmat de cresterea pretului petrolului, schimbari neasteptate ale trendului euro-dolar, instabilitate politica accentuata, mergand pana la eventuale crize constitutionale.
- Gradul de indatorare al beneficiarilor de credite imobiliare, este mult subevaluat, deoarece se compara numai procentul de indatorare, fara a se lua in considerare structura cosului de consum, structura diforma in Romania prin ponderea exagerata a alimentelor, transportului, utilitatilor.
-piata imobiliara, si creditul imobiliar, functioneaza in Euro, iar leul este departe de a inceta sa ne ofere surprize, nu e o moneda stabila. A fost supraevaluat mai mult decat se spune, si este mai sensibil la factori politici si de risc, decat la un asa numit raspuns al economiei.
In concluzie, eu cred ca se va sari peste perioada de stagnare si de scadere usoara a preturilor, si se va intra direct in perioada de cadere libera, iar acest fenomen va fi initiat de cresterea brusca a creditelor restante, urmata fireste de valorificarea ipotecilor de catre banci.

liviu spunea...

@alex

Nu vreau sa te contrazi deoarece in proportie de 90% ca asa vad si eu situatia. Totusi consider ca nu se va sari peste etapa da a se opri cresterea preturilor (pentru cel putin 1 an inainte de a se probusi. Sa iti dau argumentele mele:

1) Piata imobiliarelor este una dintre cele mai "lente" piete. Aici viteza (nu am spus amploarea) de crestere/scadere a preturilor este mica (comparativ cu actiuni, aur, petrol, devize etc)

2) Eu personal (opinia mea) cred ca ne aflam deja la inceputul acestei perioade. De exemplu am vazut reclama la complexul garden (parca aspina garden) unde ofereau un discount de 5000 Euro la un apartament nou celor care rezolvau un joc de SUDOKU (ce era haios e ca spuneau "incercarea se premiaza si ea" ). Deci oricum ar spune "marketroizii" ei dau apartamentele in faza de constructie 50% gata mai ieftine cu 3-4% decat in faza de proiect !!!

3)E o vorba la bursa : cumpara pe zvon si vinde pe stire. Zvonul acum e ca se vor construi o gramada de apartamente. Stirea (finalizarea) va fi de-abia prin 2008-2009.

Totusi am si un contraargument la cele spuse de mine si implicit in favoarea ta:

1) Crestere de 1000% (eu mi-am cumparat apartamentul in 1999 cu 16500 USD , acum este 160000-180000Euro ; 3 camere Nerva Traian) nu prea am intalnit in istoria occidentalilor. Cresterea nu e numai la imobiliare ci si la mobiliare (acolo e si mai mare, BET era 500pct in 2000, acum este 10000 ). Singura crestere de 1000% si mai mult nu exista decat in jocuri Ponzi (sau Caritas cum le spunem noi). Sincer imi e frica sa ma gandesc ca bursa si imobiliarele din Romania sunt doar un joc piramidal. Nu de alta dar daca e adevarat, "am pus-o".

Anonim spunea...

La bursa, deci la mobiliare, mai creste si valoarea activelor. Un apartament vechi este la fel ca acum 10 ani, nu s-a schimbat in bine. Unele actiuni sunt inca subevaluate.
In afara de asta , bursa e o piata cinstita si bine reglementata, participantii sunt informati si diligenti.
Si nu in ultimul rand, nu se investeste pe baza de credite ipotecare supraevaluate.
De asemenea, la bursa, jucatorii captivi, nu incearca sa manipuleze piata ca la imobiliare, la noi ( la bursa)e chiar infractiune.
Piata imobiliara nu va stagna si nu va scadea datorita "raportului dintre cereresi oferta". Piata imobiliara va crapa la cea mai mica recesiune sau instabilitate, datorita gradului de indatorare enorm, care va conduce rapid la cresterea creditelor restante, si la ...executii ale ipotecilor care vor aduce pe piata un surplus de imobile ieftine.
Actualii "imobiliari" vor fi spectatori la toate astea, nu vor mai putea sa manipuleze nimic.

Anonim spunea...

Cam cum va fi sau este la noi :
http://news.bbc.co.uk/2/hi/business/6528387.stm
Am "scos din context" urmatoarele :

'Complete shock'

Myra Riggs, 61, is the owner of a detached house with a large garden full of trees. She is in danger of losing it.

If that happens, she says, "I guess I'll try to get a room somewhere."

She describes the neighbourhood where she used to live before moving to this house.

This stands to likely be the largest loss of African-American wealth that we have ever seen, wiping out a generation of home wealth building

Mike Calhoon
Center for Responsible Lending

"You had crackheads, dope addicts, you had women who were getting raped, people who were leaving garbage in the hall, and my mother got robbed," she says.

In order to get away from that environment, Myra was tempted into the world of the sub-prime mortgage, where interest rates are kept low at first and then rise to compensate lenders for the low credit ratings of the borrowers.

For Mrs Riggs, the rising payments were a complete shock.

"It's gone up because, stupid me, I didn't know anything about ARMs [adjustable rate mortgages]. It's a rip-off, that's what it is. If anybody has a set rate mortgage, don't change it. ARM is for people with money."

Anonim spunea...

@simon

Exemplul populatiei afro-americane se aplica manusa pentru average people of Romania. Capsunarii si constructorii din Spania si menajerele din Italia au patit acelasi lucru cu electrocasnicele. Cunosc cel putin doua persoane plecate afara...doar pentru a-si achita datoriile la ...mobile, aspiratoare si televizoare. Peste vreo 5 ani vor ajunge pe zero...dupa care se vor gandi la investitii...imobiliare.

Rezultatul recensământului 2011 va accelera scăderea prețurilor pe piața imo?