Romania, o piata izolata?

Se pare că sunt pe cale să fiu demascat. Carevasăzică, am constatat stupefiat că prin anumite cercuri imobiliare există credinţa foarte stăruitoare cum că sub numele meu se ascunde de fapt un renumit analist imobiliar, un adevărat as al imobiliarelor. Iniţial mi s-a părut de neimaginat ca un om cu tichia întreagă să creadă o asemenea tâmpenie, dar se pare că agenţii noştri imobiliari... chiar cred.

Drept pentru care, ca să le dau satisfacţie şi să se simtă împăcaţi cu ei înşişi şi certitudinea lor, o să încep o serie de posturi în care voi încerca să le arăt 1. că Manole e literat sau filozof, ceva, pe-acolo, adică om de cultură, 2. că Manole e comunist (fir-ar el al dracului!) şi 3. că Manole are peste 50 de ani.

1. Episodul de azi: Manole e filozof, domne', literat, uom de cultură ceva, că prea le scrie poetic

Ok, în episodul de azi le voi demonstra agenţilor imobiliari că ştiu limba franceză (uau! Manole e poliglot!...) şi că ştiu şi ce înseamnă cuvântul imaginar (hm... literaţii, domne', folosesc cuvinte de-astea).

Mulţi încearcă să ne convingă că situaţia din România e sub control, că România e cumva ruptă de restul lumii şi că o posibilă criză nu ne poate atinge fiindcă suntem închişi ca într-un cocon în Românika noastră scumpă unde creşterile salariale şi economia duduindă vor face ca preţurile să nu scadă niciodată şi să facă din orice proprietar - de ce nu? - un milionar veritabil, de parcă milioanele se fac stând degeaba şi aşteptând să cadă pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă.

La o privire mai atentă se poate observa însă că motivaţiile psihologice, imaginarul, care au umflat balonul din România se aseamănă ca două picături de apă cu motivaţiile din alte ţări. Hai să citim împreună capitolul Les mythes. Sociologie de la bulle de pe www.bulle-immobiliare.org. Vă atrag atenţia că studiul respectiv este scris de un francez care nu are nici o legătură cu România şi, probabil, nu a călcat în viaţa lui în Bucureşti.

Ok, deci ce spune franţuzul nostru? Păi el ne spune că în ţările balonate e la mare modă "mitul străinilor": străinii vin şi cumpără hălci întregi de terenuri şi case din avuţia băştinaşilor. În Anglia se consideră că Londra e cumpărată de ruşi. În Franţa se consideră că englezii pleacă din Londra datorită scumpirii şi cumpără în Franţa, la fel cum fac şi olandezii, nemţii sau chinezii. Europenii în general cumpără în New York, fiindcă euro e mult mai tare ca dolarul. Etc.

Străinii, am putea adăuga, năvălesc şi-n România şi abia aşteaptă să-şi ia garsonieră în Militari, Drumul Taberei, Ghencea ş.a.m.d. sau terenuri în creierii munţilor (unde preţul lor va creşte foarte mult deoarece se va face autostradă la Sf. Aşteaptă). Sună cunoscut, nu-i aşa?

Şi ce mai spune franţuzul? Păi ne mai spune că la ei, în Franţa, pensionarii (les retraités) sunt socotiţi vinovaţi de creşterea preţurilor. Adică boşorogii de proprietari, în limbajul tinerilor noştri de zi cu zi. Conflict de generaţii, la Paris ca la Bucureşti.

Şi ce mai zice el? Păi, ne mai zice că o altă motivaţie a creşterii preţurilor este "alinierea europeană" (le rattrapage). Preţul la Paris trebuie să fie 'atât' pentru că aşa e la Londra. Şi viţăvercea. Sună cunoscut, nu? De câte ori nu aţi auzit că "preţurile la Bucureşti trebuie să fie 'atât' " pentru că tot 'atât' sunt şi la mama dracului, de pildă la... Dublin?

Şi ce ziceţi de prezenţa mitului studenţilor şi la ei, la francezi? Cum că vin studenţii, an de an din ce în ce mai mulţi, şi din bursa lor amărâtă sau din salariile lui alde tacsu' şi mă-sa rad tot pe piaţa imobiliară, mai ceva ca Godzilla. Sună cunoscut, nu-i aşa? Ai naibii studenţii ăştia, că vin cu valizele de bani după ei...

Şi oamenii mai cred că pieţele imobiliare au un caracter strict local (cade piaţa din Londra, nu contează, la Paris va fi tot veselie) - asta ne spun şi analiştii noştri, pentru care piaţa din România e complet izolată, mai rău ca-n Coreea de Nord. Şi mai există vorba că "ceva s-a dat imediat", deci "se dă" (la vente en une journée) - fără să conteze că realitatea arată clar că o proprietate stă la vânzare cu lunile. Şi mai există zvonistica (le mécanisme de la rumeur). Şi mai e şi optimismul indus de dobânzile scăzute. Câtă vreme banii vor fi ieftini - de parcă vor fi ieftini la infinit! - totul e ok, preţurile vor creşte. Fără să se observe că sunt ţări în care dobânda de referinţă e mică şi totuşi preţurile nu cresc.

Etc.

Aş mai adăuga, ca mit specific situaţiei din România, "mitul creşterii salariilor" - cresc salariile, deci e obligatoriu să crească şi preţul caselor, deşi nimeni nu ne explica de ce, dacă salariile au crescut în perioada 2003-2007 cu 100%, preţul caselor a crescut cu 700%. Mitul acesta nu îl întâlnim în Franţa, dar surpriză, surpriză!... îl întâlnim, logic, în ţări precum Letonia şi Estonia.

Concluzia se impune de la sine: imaginarul balonării este acelaşi peste tot, din Bucureşti la Londra şi de la Madrid la Riga. E ca şi cum cineva, un Dumnezeu imobiliar, ar fi aruncat aceleaşi zvonuri pe fiecare colţişor al pieţei europene dând naştere, firesc, la acelaşi efect: balonul. În aceste condiţii, de ce ar reacţiona cumpărătorii români diferit faţă de cei europeni atunci când observă că apartamentele ajung să stea nevândute câte juma' de an?!